CSU Alba Iulia lovită de ninsorile din Oltenia
Trupa lui Bilek nu este sigură de efectuarea deplasării la Craiova
Din cauza codului portocaliu de ninsori emis pentru această perioadă în zona de sud a României şi a drumurilor blocate în Oltenia, meciul de miercuri dintre SCM Craiova şi CS Universitatea Alba Iulia este în pericol să nu se dispute. De altfel, autorităţile au închis ieri traficul pe Valea Oltului din pricina avalanşelor de zăpadă.
Partida contează pentru etapa a 22-a a Diviziei A la baschet feminin şi este programată mâine la ora 18.00. Deşi situaţia meteo nu este deloc favorabilă, iar deplasarea este una lungă, de 310 kilometri, iar o eventuală descindere spre sud pare în actualele condiţii potrivnice una foarte riscantă, reprezentanţii CSU Alba Iulia ar dori să joace miercuri meciul respectiv. Asta şi pentru că, până la finele sezonului regulat programul este unul extrem de încărcat, inclusiv săptămâna viitoare când este programată restanţa cu Olimpia Bucureşti. „Stăm tot în telefoane cu echipa din Craiova şi cu reprezentanţii federaţiei. FRF a lăsat la latitudinea cluburilor o decizie asupra meciurilor din etapa intermediară. Noi vom decide marţi la prânz dacă vom pleca spre Oltenia. Ne vom informa constant şi cred că dacă se vor tempera ninsorile şi nu va viscoli, vom ajunge cumva la Craiova”, a declarat Petre Eleş, directorul sportiv al CSU Alba Iulia.
Un alt joc, cu coordonate asemănătoare, dar din campionatul masculin, Energia Rovinari – CSU Atlassib Sibiu a fost amânat ieri din cauza căderilor abundente de zăpadă din ultimele zile, fapt ce a pus în imposibilitate deplasarea spre Tg Jiu. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: Volei Alba Blaj – CSM București 3-1 | Victorie pentru vicecampioană, după 3 eșecuri, cu Diana Vereș extremă
Volei Alba Blaj – CSM București 3-1, în Divizia A1 | Victorie pentru vicecampioană, după 3 eșecuri, cu Diana Vereș extremă! Volei Alba Blaj – CSM București 3-1, în „Alba Blaj” Arena, meci contând pentru etapa a patra a Diviziei A1 la volei feminin, a doua reprezentație stagională în fața fanilor pentru echipa din „Mica […]
Unirea Sântana – Metalurgistul Cugir 0-0 | Vitinha: „Vroiam mai mult”, după 3 partide imbatabile
Unirea Sântana – Metalurgistul Cugir 0-0, în ultima etapă a turului | Vitinha, neînvins în 3 partide, portarul Bogdan Avram a avut o intervenție providențială în prelungiri Unirea Sântana – Metalurgistul Cugir 0-0 „Roș-albaștrii” au remizat în Arad și au 7 puncte de la instalarea portughezului Vitinha Citește și: Video: Metalurgistul Cugir – CSU Alba […]
CIL Blaj – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 2-2 (0-1) | „Remontada”, dar… numai remiză și 6 jocuri fără succes!
CIL Blaj – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 2-2 (0-1), în ultima etapă a turului Ligii 3 | „Remontada”, dar… numai remiză și 6 jocuri fără succes CIL Blaj continuă criza, remizând, scor 2-2 (0-1), la Tiur, cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, după o confruntare spectaculoasă, cu răsturnări de situație (0-1, 2-1, 2-2). Citește […]
