Sport

CS Ocna Mureș – Metalurgistul Cugir 2-2 (1-2) Remiză în ultimul derby “de Alba” amical, Cătălin Creț – debut cu gol

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Ocna Mureș și Metalurgistul Cugir au remizat, scor 2-2 (1-2), în ultima repetiție înaintea startului Ligii a 3-a, cele două conjudețene fiind colege în Seria a 9-a.

Petrecerea Divorțaților

Formația de sub Drăgana a condus în două rânduri, prin reușitele lui M. Lupu (21) și M. Neagu (41, lovitură liberă), fiind egalată de nou-venitul Căt. Creț (39, șut deviat de la marginea careului mare) și Cioară 87 (după devierea lui Coltor, la un corner). Vârful ocnamureșean, cu 6 goluri, este golgheterul perioadei de verificare). Precedentul joc direct a fost 2-0 pentru gazde, la Cugir, iar CS Ocna Mureș este la primul meci de verificare pe propriul teren (și a doua remiză la rând cu același scor, după egalul de lângă furnale).

*Cătălin Creț, debut cu gol

În formula ocnamureșenilor a debutat, cu gol, fundașul dreapta Cătălin Creț (n. 1999, Sănătatea Cluj), a 13-a achiziție estivală și totodată al doilea jucător înregimentat de la “virușii verzi” în intersezon, după vârful Ceaca. În acest context se mai poartă discuții cu Ardealul Cluj pentru trecerea lui Cioargă de la Metalurgistul Cugir la CS Ocna Mureș.

Formații:

*CS Ocna Mureș: E. Mihail – Pintilie, Haiduc, Cioplântă, Al. Kiraly – Căt. Creț, Guț, Casian, Hetea – Ceaca, Cioară; au mai intrat An. Anghel, Socaci, Coltor, Cunțan, D. Lupșan, Neșan, Ov. Truță, Cl. Marcu, An. Moldovan; absenți Tegbo, Frențiu, T. Cristea, Moise. Antrenor Paul Ciucă;

*Metalurgistul: R. Opric – Tăban, I. Grozav, Vlădia, Vitinha – Șaucă, Boldea, L. Contra, D. Nicula – P. Păcurar, M. Lupu; au mai evoluat M. Neagu, Șt. Radu, Al. Rus, S. Itu, R. Voicu, Andriuc, Cocan, M. Udrea, Sîncelean (nu au jucat Perjeriu, N. Bănică și L. Itu). Antrenor Lucian Itu.

Ambele formații vor juca în prima etapă acasă, sâmbătă, 28 august, CS Ocna Mureș cu Sticla Arieșul Turda, iar Metalurgistul Cugir cu Sănătatea Cluj. În 18 septembrie, în etapa a 4-a, cele două conjudețene se vor întâlni în al doilea derby “de Alba” al turului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Student Sport Alba Iulia, o victorie la Under 17 și eșecuri la senioare și Under 15

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, o victorie la Under 17, la fotbal feminin Echipele de fotbal feminin ale Student Sport Alba Iulia au jucat, în weekend, în 3 competiții, realizându-se o singură victorie, la Under 17. Formația din Cetatea Marii Uniri, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, pe UTA Arad, scor […]

Citește mai mult

Sport

CSM-CSU Alba Iulia, eșec intern, cu CSU Oradea, la baschet feminin

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM-CSU Alba Iulia, eșec intern, cu CSU Oradea, la baschet feminin, în Liga I CSM-CSU Alba Iulia a pierdut, acasă, scor 46-64 (4-13, 22-15, 8-19, 12-17), confruntarea cu CSM Oradea, contând pentru etapa a patra a Ligii I de baschet feminin (al doilea eșalon competițional). După două succese, cu peste 100 de puncte marcate, împotriva […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, locul 3 la Cupa Banatul, la Reșița | Nicolas Dan a cucerit 4 medalii de aur, iar Ilinca Ileană-Pienariu și Eric Palfi, câte 3

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la LPS Alba Iulia, locul 3 la Cupa Banatul, la Reșița | Nicolas Dan, 4 medalii de aur, iar Ilinca Ileană-Pienariu și Eric Palfi, câte 3 Înotătorii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au participat la Cupa Banatul, la Reșița, sportivii din Cetatea Marii Uniri reușind să încheie pe treapta a […]

Citește mai mult