Sport

CS Iernut – CS Ocna Mureș 4-5 (2-2), în returul barajul de supraviețuire | „Soda dragă” a rămas în Liga a 3-a

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Ocna Mureș și-a atins obiectivul în acest sezon și a evitat retrogradarea din Liga a 3-a, astfel că gruparea din orașul salin va bifa doua campionate consecutive pe a treia scenă. Echipa condusă de Gabriel Cotoară a învins 5-4 (2-2) în returul barajului de supraviețuire cu CS Iernut. 

Petrecerea Divorțaților

Cum lucrurile erau aproape clare după manșa tur, când ocnamureșenii au câștigat 3-0, la „masa verde” (pe teren 3-1), deși CS Iernut a înaintat un recurs la FRF, situația s-a simplificat total în primul mitan după ce vizitatorii au punctat în două rânduri (Cioară 34, G. Goronea (39). Meciul a fost unul spectaculos, cu răsturnări de situație, un joc în care nu a mai contat scorul, cu schimbări de situație pe tabelă: 1-0, 1-2, 3-2, 3-4 (un autogol și M. Domșa, 81) și 4-5! În final ambele echipe au rămas în inferioritate, ambele echipe având câte un eliminat pentru cumul de avertismente: I. Chețan (90) și Guț (90+3).

*Cotoară: „Sunt fericit că am îndeplinit obiectivul”

„La începutul jocului nu a fost simplu, adversarii au deschis scorul, era și presiunea tribunei, dar lucrurile s-au liniștit oarecum după ce am preluat conducerea, chiar dacă până la final au mai fost și alte răsturnări de situație pe tabelă. Important este că am îndeplinit obiectivul clubului și am rămas în Liga a 3-a. În acești doi ani de când sunt la Ocna Mureș, dous sezoane încărcate și tensionate, am reușit să ne ducem la bun sfârșit dezideratele: promovare pe a treia scenă și evitarea retrogradării Avem nevoie de o vacanță pentru a ne liniști, iar în privința viitorului trebuie să purtăm o discuție cu oficialii clubului. Întregul staff, cât și majoritatea jucătorilor suntem la final de contract”, a menționat Gabriel Cotoară.

“Am îndeplinit obiectivul echipei, acela de a rămâne în Liga a 3-a, mă bucur că am reușit să marchez 8 goluri pentru «Soda», o echipă cu tradiție, ce ne-a oferit condiții bune de când am semnat. Vreau să dedic aceste reușite în special iubitei mele Diana, care a fost lângă mine, dar și celor mai buni prieteni ai mei Ionu și Beni! Și, în ghilimele, vreau să «dau peste nas» contestatarilor mei care au zis că «Numai la Galda pot juca“! Uite că am reușit să fiu golgheter și la CS Ocna Mureș”, a precizat atacantul Alexandru Cioară, cel care în returul din Mureș a înscris un gol și a oferit două pase decisive.

 

*1-0, MIN. 10: gazdele au deschis scorul prin autogolul lui M. GUȚ

*1-1, MIN. 35: CIOARĂ a egalat după o deschidere excelentă a lui Guț

*1-2, MIN. 40: G: GORONEA a marcat la o centrare excelentă de la Cioară.

*2-2, MIN. 45+2: egalare reușită de I. CHEȚAN

*3-2, MIN. 49: același I. CHEȚAN realizează dubla și aduce avantajul de partea gazdelor

*3-3, MIN. 75: GilYEN a trimis în propria poartă la o acțiune în care au fost implicați M. Domșa și Chișu

*3-4, MIN. 78 M: DOMȘA a readus avantajul în tabăra oaspeților, lat în poarta goală la pasa lui Cioară

*4-4: MIN. 89: UNGUR a transformat o lovitură liberă

*4-5, MIN. 90: TOCU a finalizat o pasă venită de la G. Goronea

Echipe:

CS Iernut: E. Ștef (82, M. Moga) – Gilyen (82, Angyal), Balea, Ungur, Sîplăcan – Feketics, Șaim, I. Chețan, Pastor (76, Tâmpla), An. Moldovan (72, Szilagyi), Sălăghie (46, G. Mărginean), Harshyrov; rezerve  Ad. Crișan,  Orban, Fekete. Antrenor Horațiu Moldovan

CS Ocna Mureș: Vl. Ignat – Frențiu (81, Cunțan), Haiduc, C. Lazăr, Cl. Marcu  (81, Moise) – Socaci, Guț/ cpt – G. Goronea, Chișu (75, Al. Kiraly), T. Cristea (58, M. Domșa) – Cioară (81, Tocu); rezerve Angeru, Uță,  Isac, Vădan. Antrenori Gabriel Cotoară, Romeo Arinar și Tudor Stan.

Arbitri Cos. Apetrei (Roznov), Cos. Cercel (Piatra Neamț), S. Păduraru (Gura Humorului) *Observatori M. Ciglenean (Cluj), V. Călușer (Voiniceni)

.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, pe podium la Liga Elitelor Under 15, după victoria cu Rapid! Golgheterul Robert Rus, dublă

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a urcat pe podium la Liga Elitelor Under 15, după victoria cu Rapid! Formația din Cetatea Marii Uniri a urcat pe podiumul Seriei 2, din play-off-ul Ligii Elitelor Under 15, după victoria externă repurtată cu Rapid Citește și: Foto: CSM Unirea Alba Iulia, calificare în play-off-ul Ligii Elitelor Under 15! Robert […]

Citește mai mult

Sport

Albaiulianca Ariana Iosa, un nou abitru din Alba, în programul „Cavalerii Fluierului”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Albaiulianca Ariana Iosa, un nou nume din Alba, în programul „Cavalerii Fluierului” Albaiulianca Ariana Iosa, arbitru asistent din Marii Uniri, a participat, în perioada 19–21 octombrie, la o nouă etapă a programului „Cavalerii Viitorului”, desfășurată la Mogoșoaia. Citește și: Arbitrii Elisabeta Sunzuiană, Gabriel Leahu și Claudiu Dorobanțu, promovare în Liga 3 „Pe parcursul celor trei […]

Citește mai mult

Sport

În perioada 23-25 octombrie 2026, Campionat european de Airsoft la Alba Iulia, cu aproximativ 80 de sportivi din opt țări

Dan HENEGAR

Publicat

în

În perioada 23-25 octombrie 2026, la Alba Iulia se desfășoară Campionatul european de Airsoft, cu aproximativ 80 de sportivi din opt țări   Aproximativ 80 de sportivi din opt țări vor fi prezenți în perioada 23-25 octombrie, la Alba Iulia, în Cetatea Alba Carolina, la primul Campionat European de Airsoft organizat sub egida European Airsoft […]

Citește mai mult