CS Hunedoara – Unirea Alba Iulia 1-0 (0-0), într-un joc de verificare | „Alb-negrii”, la a doua înfrângere consecutivă
Lângă furnale, pe Stadionul „Michael Klein”, Unirea Alba Iulia a pierdut amicalul cu CS Hunedoara, colega de serie, scor 0-1 (0-0), unicul gol al meciului fiind înscris de Fl. Iacob (59), cu o reluare din 6 metri.
În ultimele secvențe, scăpat singur, Andrei David a înscris, însă reușita nu a fost validată întrucât centralul a fluierat finalul jocului!
Amfitrionii și-au luat astfel revanșa după precedentul duel, 1-4 la Oarda de Jos, prima verificare a iernii pentru cele două combatante, atunci Mardare fiind echipier al grupării hunedorene. „Alb-negrii” au înregistrat al doilea eșec în această săptămână, după 1-2 cu Măgura Cisnădie, tot în deplasare.
Antrenorii Adrian Bicheși, Marcel Rusu și Ștefan Mardare au mizat pe două formule de echipă, după cum urmează: Sporea – N. Rus, Scrob, Mardare, Ad. Matei – Pocol, Haj, Selagea, Bakcsi – Fetița, M. Codrea (în prima repriză); respectiv Sporea – F. Morar, Scrob, V. Codrea, Al. Giurgiu – Adam, Haj (75, Dehelean), Bârdea (81, P. Dani), Bucurică – Fetița (75, Joldeș), An. David; Sîntoma – neutilizat. Au lipsit Zsigmond, D. Lupșan, Mâlnă – din motive medicale – și M. Dăscălescu jr.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Valentin Boldea (CIL Blaj), accidentare gravă la umărul stâng, contra fostei echipe, intervenție chirurgicală și absență până la primăvară
Apărătorul Valentin Boldea (CIL Blaj), accidentare gravă la umărul stâng, contra fostei echipe, intervenție chirurgicală și absență până la primăvară Valentin Boldea, jucătorul de bandă stânga al divizionarei terțe CIL Blaj, a suferit o accidentare gravă la umărul stâng, în partida din etapa a opta a Seriei 7, contra fostei echipe, acum o lună. O […]
Nicolae Stanciu, regele fotbalului chinez! Internaționalul albaiulian a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă din China
Nicolae Stanciu, regele fotbalului chinez! Internaționalul albaiulian a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă din China Fotbalistul albaiulian Nicolae Stanciu traversează unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale, după ce a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă de fotbal din China. Internaționalul român a avut un sezon remarcabil la […]
Alba în SuperLigă: Aiudeanul Bogdan Andone, victorie uriașă cu FC Argeș, care a schimbat liderul!
Alba în SuperLigă: Aiudeanul Bogdan Andone, victorie uriașă cu FC Argeș, care a schimbat liderul! Antrenorul aiudean Bogdan Andone a dat lovitura în ultima etapă a turului, victorie uriașă la Mioveni, contra „câinilor roșii”, care a schimbat liderul pe prima scenă, la finele turului. Un succes așteptat de FC Argeș de 10 partide (!), Dinamo […]
