Creştinii se pregătesc pentru postul Paştelui. După Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, pentru credincioşi începe Săptămâna Albă până la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai
În perioada 20-26 februarie creştinii ortodocşi ţin săptămâna albă, interval care îi pregăteşte pentru postul Paştelui, prin faptul că se renunţă la carne, dar sunt zile în care se poate consuma ouă, lapte, brânză şi peşte.
Sărbătoarea Sfintelor Paști este precedată de unul dintre cele patru posturi mari de peste an, rânduite în Biserica Ortodoxă. Postul Mare sau postul Sfintelor Paști este chiar cel mai aspru post pentru creștini și durează 40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor, devenind, astfel, și cel mai lung post. Lăsatul secului are loc în ultima zi în care se mai poate mânca „de dulce”. Pentru începutul postului Sfintelor Paști există două date de lăsat al secului, una pentru car
ne (Duminica Înfricoșătoarei Judecăți), care are loc anul acesta la 19 februarie, cealaltă pentru lactate, ouă și pește (Duminica Izgonirii lui Adam din Rai), anul acesta la 26 februarie. Citește și: Când pică Paștele ortodox și cel catolic în următorii ani: 2017, 2018, 2019, 2020, 2021, 2022, 2023, 2024, 2025
Săptămâna dintre cele două date se numește Săptămâna albă sau Săptămâna brânzei, pentru că, în această perioadă, se mai pot consuma lactate și pește.
Săptămâna Albă este o intrare treptată în Postul Mare, după ospețele din „Câșlegii de Iarnă”, respectiv din perioada dintre Crăciun și Lăsatul secului, când se fac petreceri, nunți etc. De asemenea, această săptămână mai este cunoscută în popor ca fiind cea a nebunilor, pentru că acum „numai nebunii pornesc a se însura, numai proștii și urâții satelor abia acum dau zor ca să se căsătorească, pe când toți cei cuminți, câți au avut de gând să se însoare în decursul cârnilegilor, s-au însurat deja cu mult mai înainte” (Marian, 1898, citat de Ion Ghinoiu, 2002).
Este ultima săptămână dinaintea unei lungi perioade de privațiuni și, prin urmare, este un răstimp de agitație, nebunii, veselie, manifestări dezlănțuite, care culminează cu petrecerea plină de excese dată cu o zi înainte de intrarea în post. Pe de altă parte, Săptămâna nebunilor este marcată și de acte rituale specifice începutului de an agrar, celebrat la echinocțiul de primăvară. Astfel, prof. Ion Ghinoiu preciza: „prin fixarea Paștelui în raport cu echinocțiul de primăvară și faza lunară, cele mai importante sărbători și obiceiuri păgâne au fost împinse în afara ciclului pascal, la Lăsatul secului și la Rusalii”.
Zilele acestei săptămâni au și ele denumiri corespunzătoare. Prima zi este Lunea albă, cunoscută și ca Lunea burdufului, pentru că atunci se taie burduful de brânză. În Marțea albă, e bine să se mănânce brânză. Nu se spală rufe și nu se face baie, fiindcă albește părul. În Miercurea albă este dezlegare la lactate și pește. Citește și: mesaje de Dragobete
Nici în această zi nu e bine să te speli pe cap, ca să nu încărunțești de timpuriu. În Joia nepomenită sau Joia necurată, femeile spală cămășile, ca să fie albe peste an, dar nu torc, ca să nu le fie în primejdie bărbații, duși cu treburi la pădure. Se mai numește și Joia furnicilor, pentru că femeile aduc ofrande acestor insecte. Se face o turtă din făină sau din mălai, care se unge cu unt sau cu brânză și se așază pe un mușuroi, pentru ca insectele să aibă ce mânca și să nu facă pagube în timpul verii.
Urmează prima din cele 12 vineri scumpe de peste an, care se marchează înaintea fiecărui praznic. Se țin cu post și rugăciune, mâncând numai seara, pentru binele casei și pentru curățirea sufletului. În unele sate, sunt ținute îndeosebi de tineret, pentru a avea noroc la căsnicie. În Sâmbăta albă se fac plăcinte și se dau de pomană. Bărbații nu lucrează, fiind în primejdie de căzături, iar femeile nu cos și nu spală cămăși bărbătești. Se împart colăcei, colivă cu lumânări mici și plăcinte, pentru ca cei ce le dau de pomană să aibă ce mânca pe lumea cealaltă.
Fetele aduc câte un ulcior de apă de la izvorul cel mai rece și dau de pomană ca să aibă izvor în cealaltă lume. Se mai spune că în Săptămâna albă nu se toarce, ca să nu se facă peste an viermi în fructe. De asemenea, ca să nu-ți albească părul și să nu orbești, nu e bine să te speli pe față și pe cap, decât dacă pui în albie o bucățică de brânză.
Săptămâna nebunilor se încheie cu duminica de lăsatul secului de brânză, ultima zi de petrecere înaintea postului Sfintelor Paști.
Sursa: romaniatv.net
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
1 august 1917: Bătălia de la Mărăști, una dintre cele mai importante victorii ale Armatei Române în Primul Război Mondial
1 august 1917: Bătălia de la Mărăști, una dintre cele mai importante victorii ale Armatei Române în Primul Război Mondial După zile de lupte crâncene, tranșee spulberate de artilerie și atacuri la baionetă, una dintre cele mai importante victorii românești din Primul Război Mondial își încheia prima mare pagină. Bătălia de la Mărăști, desfășurată în […]
29 iulie: Sfântul Mucenic Calinic, episcopul care a ales credința în locul vieții
29 iulie: Sfântul Mucenic Calinic, episcopul care a ales credința în locul vieții 29 iulie este ziua în care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mucenic Calinic, unul dintre marii mărturisitori ai creștinismului din primele veacuri, cinstit pentru curajul cu care și-a apărat credința în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor. Născut în Cilicia, într-o familie creștină, […]
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2026. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2026. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se manâncă, pentru prima dată, roada […]









