Creșterea pensiilor de anul viitor are două aspecte necunoscute: Procentul de majorare și momentul realizării noului buget
Ordonanța de Urgență prin care se îngheață punctul de pensie la nivelul de 1.442 de lei a fost publicată în Monitorul Oficial. În afara amânărilor cu 2 ani referitor la aplicarea legii pensiilor din 2019, precum formula de calcul prin care s-ar rezolva inechitățile dintre pensionari, în condițiile în care se pregătește o nouă lege cu o altă formulă prin care se dorește același rezultat, se află două aspecte extrem de importante.
Două necunoscute ce reies din Ordonanța de urgență cu privire la pensii
1. Pensiile vor crește cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă cel mult 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.
Ce înseamnă „cel mult 50%”, nu știm. Poate fi oricât între 0-50%.
Nu știu nici reprezentanții Ministerului Finanțelor, așa cum a arătat marti HotNews, dar nici Florin Cîțu. Premierul a avut chiar joi declarații pe temă:
„Pensiile vor crește cu rata medie anuală a inflației. Deci aici este o garanție. La care se adaugă cel mult 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Deci este o garanție că vor crește cu rata inflației și cu cel mult 50% din creșterea reală a câștigului”.
Fiind întrebat dacă poate fi și 10% din creșterea reală, premierul a răspuns:
„Este o garanție că vor crește. Dumneavoastră mă întrebați cu cât vor crește? Vom vedea anul viitor. Dacă economia României are o performanță foarte bună anul acesta, atunci pensiile vor crește mai mult. Depinde de noi toți cu cât vor crește pensiile”
În concluzie, vom afla ce procent se va lua în calcul și ce înseamnă „cel mult 50%” atunci când se va realiza viitorul buget.
2. O altă necunoscută ține tot de „cel mult 50%” din câștigul salarial mediu brut, dar și de inflația luată în calcul. E vorba de anii luați în considerare.
Față de varianta inițială a proiectului, textul OUG publicat în Monitorul oficial precizează că e vorba de inflația și câștigul salarial cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior comunicați de INS.
Cu alte cuvinte, dacă se face bugetul pe 2022 până la finalul acestui an (așa cum ar fi normal, să nu se mai întârzie) atunci se va lua în considerare inflația și creșterea reală a câștigului salarial mediu brut de anul trecut.
Dacă se întârzie și bugetul pe 2022 îl vor face anul viitor, atunci vor fi luate în considerare câștigul salarial și inflația din 2021.
Cu alte cuvinte, și aici este o necunoscută.
Totuși, e posibil să se întârzie și cu bugetul pe 2022, dacă ne uităm la declarația premierului Florin Cîțu de mai sus, pe care o reluăm: „Este o garanție că vor crește. Dumneavoastră mă întrebați cu cât vor crește? Vom vedea anul viitor”.
În concluzie, așa cum scrie și în OUG, majorarea și data de acordarea e pensiilor mărite se va stabili prin legea bugetului asigurărilor sociale. Momentan nu se știe nimic, nici măcar când se va realiza bugetul pe 2022. E normal, abia astăzi urmează să fie adoptat de Guvern cel pe 2021 (trebuia sa fie gata de anul trecut, în mod normal, dar au fost alegeri. În plus se știa ca urmează consolidare)
Sursa: hotnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
România, pe primul loc în UE la ponderea călătoriilor interne. Numărul de deplasări făcute de europeni în 2026. Date Eurostat
România, pe primul loc în UE la ponderea călătoriilor interne. Numărul de deplasări făcute de europeni în 2026. Date Eurostat În 2025, în Uniunea Europeană au fost înregistrate 1,20 miliarde de călătorii în scop personal și de afaceri, cu 1,4% mai multe decât în 2024, echivalentul unei creșteri de aproximativ 17 milioane de călătorii, potrivit […]
Primele cazuri de gripă din sezonul 2026-2027 au început să apară: Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii într-o săptămână
Primele cazuri de gripă din sezonul 2026-2027 au început să apară: Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii într-o săptămână Primele cazuri de gripă din sezonul 2026-2027 au fost raportate în România, numărul îmbolnăvirilor depășind 200 la nivel național. INSP a anunțat, de asemenea, șapte cazuri de infecții respiratorii acute severe, odată cu debutul supravegherii […]
Vremea rea pune stăpânire pe România: Ploi în toată țara, lapoviță și ninsori la munte și rafale de vânt de până la 90 km/h
Vremea rea pune stăpânire pe România: Ploi în toată țara, lapoviță și ninsori la munte și rafale de vânt de până la 90 km/h Meteorologii ANM au emis sâmbătă o informare meteorologică, valabilă de duminică, 11 octombrie 2026, care vizează ploi moderate cantitativ în toate regiunile, descărcări electrice, precipitații mixte la altitudini mari și intensificări […]
