Creștere de aproape un miliard de euro la mâncarea din import. Monopol pe rafturile magazinelor
Potrivit datelor furnizate AGERPRES de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), deficitul României în comerțul cu produse agroalimentare a ajuns la 916 milioane de euro până la finele lunii mai, în creștere cu 60,8% față de valoarea înregistrată în perioada similară din 2016, în condițiile în care importurile au urcat cu 19,3%, iar exporturile s-au majorat cu doar 6,9 procente.
Datele Institutului Naţional de Statistică arată însă un sold deficitar mai mare în comerţul agroalimentar al României pe primele cinci luni ale anului din 2017, de circa 989,3 milioane euro.
Potrivit statisticii MADR, exporturile au crescut în primele cinci luni ale anului cu 6,9%, până la valoarea de 2,046 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au majorat cu 19,3%, totalizând 2,962 de miliarde de euro.
Grâul rămâne principalul produs exportat, cu un total de 354 de milioane de euro pentru două milioane de tone, şi o creştere valorică de 8,8 milioane de euro în primele cinci luni le anului faţă de perioada similară din 2016.
Faţă de perioada corespunzătoare din 2016, exporturile au crescut, în principal, la seminţe de floarea-soarelui (+59,7 milioane de euro), porumb (+21,9 milioane de euro), animale vii din specia bovine (+17,3 milioane de euro), ulei de floarea-soarelui (+16,1 milioane de euro), boabe de soia (+12,0 milioane de euro), orz (+10,9 milioane de euro), carne de porc (+10 milioane de euro), preparate alimentare (+9,2 milioane de euro), turte din extracţia grăsimilor vegetale (+7,9 milioane euro), produse de brutărie, patiserie şi biscuiţi (+7,1 milioane de euro) şi ciocolată (+6,8 milioane de euro).
Pe de altă parte, exportul de ţigarete şi-a continuat trendul descendent, pierzând 72,1 milioane de euro comparativ cu ceea ce s-a obţinut în perioada similară din 2016. De asemenea, au mai scăzut din punct de vedere valoric şi exporturile de carne de pasăre, cu 6,7 milioane de euro, cele de turte de soia, cu 6,2 milioane de euro şi de seminţe de rapiţă (minus 3,2 milioane de euro).
În privinţa importurilor, datele MADR arată că a fost înregistrată o creştere semnificativă în perioada ianuarie-mai la carnea de porc, respectiv un plus de 57,9 milioane euro, care rămâne principalul produs importat, cu un total de 153,9 milioane de euro pentru 77.600 tone. Alte importuri semnificative au mai fost la grâu (+50,8 milioane de euro), porumb (+49,1 milioane de euro), boabe de soia (+31,8 milioane de euro), turte de soia (+23,5 milioane de euro), zahăr (+21,6 milioane de euro), brânzeturi (+16,9 milioane de euro), preparate alimentare (+14,6 milioane de euro), seminţe de floarea-soarelui (+14 milioane de euro), tutun brut (+13,8 milioane de euro), produse de brutărie, patiserie şi biscuiţi (+10,7 milioane de euro), preparate pentru hrana animalelor (+10,7 milioane de euro), banane (+10,2 milioane de euro), tomate (+9,7 milioane de euro).
Potrivit statisticii MADR, în primele cinci luni ale anului au fost consemnate uşoare scăderi cantitative, însă nu şi valorice, la importul de citrice, animale vii din specia porcine, tomate şi cafea.
UE a fost principalul partener în comerţul agroalimentar al României, livrările către această destinaţie având o pondere valorică de 58,6% din total exporturi, iar achiziţiile de produse agroalimentare din statele membre au deţinut o pondere de 80,1% din total importuri.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO Autostrada Sibiu-Pitești: Stadiul lucrărilor pe loturile aflate în lucru. „Avem șanse 50/50 să circulăm pe încă un segment în decembrie“
Autostrada Sibiu-Pitești: Stadiul lucrărilor pe loturile aflate în lucru. „Avem șanse 50/50 să circulăm pe încă un segment în decembrie“ Noi informații despre stadiul lucrărilor la zi, pe loturile aflate în lucru ale Autostrăzii Sibiu-Pitești, au fost dezvăluite atât de către autorități, cât și de activiștii care monitorizează proiectele de infrastructură rutieră. Directorul Companiei Naționale […]
Secțiune Articole Similare
-
Ştirea zileiacum 4 zile
Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 aprilie: Ziua Mondială a Artei. Celebrarea recunoștinței față de contribuția artiștilor la îmbogățirea culturii și spiritualității universale
-
Ştirea zileiacum 5 zile
VIDEO Dragoș și David Tudor, tată și fiu din Alba Iulia, interpretare emoționantă la chitară, la Românii au talent. Jurații le-au dat 4 de DA
-
Sportacum 4 zile
Liga 4: Energia Săsciori face legea: a 8-a victorie consecutivă, 7-1 la Lopadea Nouă, golgheterul Greapcă – triplă | Limbenii Limba, succes în fața fanilor
-
Politică Administrațieacum 4 zile
VIDEO | Telu strânge semnături pentru a putea candida independent la Consililul Local Alba Iulia. Ce proiecte surpriză le pregătește albaiulienilor
-
Ştirea zileiacum o zi
TRAGEDIE la Vințu de Jos: Primarul Petru Ioan Barbu a fost găsit spânzurat