Creşte numărul şomerilor în judeţul Alba
Potrivit ultimelor date transmise de Ajofm Alba, rata şomajului în judeţul nostru a înregistrat o uşoară creştere la sfârşitul lunii iulie, comparativ cu luna precedentă, aceasta menţinându-se printre cele mai ridicate din ţară, respectiv a doua din Transilvania, după judeţul Covasna.
Dacă la sfârşitul lunii iunie, rata şomajului în Alba a fost de 6,25%, mai mică decât cea din luna mai, la finele lunii iulie, aceasta a crescut, din nou, ajungând la 6,36%, media naţională fiind de 4,77%.
La sfârşitul lunii iulie figurau înregistrate în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Alba un număr total de 11.094 persoane, din care doar 3.817 sunt şomeri indemnizaţi.
Restul, adică aproape 7.300, sunt persoane aflate în căutarea unui loc de muncă înscrise în evidenţele AJOFM fără a beneficia de drepturi băneşti.
Tot în luna iulie au beneficiat gratuit de servicii de informare şi consiliere profesională un număr de 834 de persoane, din care cel mai mare număr, aproape 300, aveau vârsta peste 45 de ani.
Doar 18 dintre acestea au fost încadrate în muncă dintre cele care au beneficiat de aceste servicii de consiliere şi orientare profesională.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!”
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!” Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, susține că reforma administrativă trebuie realizată prin consultare și dialog cu reprezentanții comunităților locale. În acest context, oficialul s-a întâlnit sâmbătă, la Botoșani, cu mai mulți primari, prefecți și […]
Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști
Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști La prima vedere, par simple șiruri de cifre și litere, imprimate discret pe coaja ouălor. Puțini consumatori știu însă că acest cod oferă informații importante despre modul în […]
România câştigă definitiv în dosarul Roşia Montană. Premierul Luca Niculescu: „Este o victorie importantă pentru țara noastră”
România câştigă definitiv în dosarul Roşia Montană. Premierul Luca Niculescu: „Este o victorie importantă pentru țara noastră” România a obţinut victoria finală în litigiul internaţional privind proiectul minier de la Roşia Montană, după ce Comitetul ad-hoc a respins integral ultima acţiune în anulare formulată de Gabriel Resources. Astfel, pretenţiile de despăgubiri de aproximativ 6,5 miliarde […]
