Corpodean, Damian şi Nichimiş se bat pentru preşedinţia AJF Alba *La vicepreşedinte: Dăscălescu, Hulea şi Moldovan
În 8 iunie 2014 se va cunoaşte numele noului preşedinte al AJF Alba, condus de 15 ani de fostul arbitru FIFA, Sorin Corpodean, care va avea de înfruntat o competiţie dură din partea foştilor colaboratori, Augustin Damian (vicepreşedinte AJF Alba) şi Iulian Nichimiş (secretar general AJF în perioada 2003-2013).
Membrii afiliaţi din judeţ vor trebui să opteze, la funcţia de vicepreşedinte pentru una dintre cele 3 candidaturi: Mihai Dăscălescu (Unirea Alba Iulia), Ovidiu Hulea (Viitorul Sântimbru), Ioan Moldovan (fost prim-vicepreşedinte AJF Alba), Ioan Timari (Olimpia Aiud) retrăgându-se din cursă.
*Au fost într-o echipă până în 2013!
Cei trei contracandidaţi la funcţia supremă din fotbalul judeţean au fost în aceeaşi echipă până în vara trecută, când Nichimiş a părăsit AJF Alba, în condiţii delicate, iar aceste alegeri sunt primele în care Corpodean întâmpină într-adevăr o opoziţie serioasa, tocmai din partea foştilor colaboratori. Alegerile sunt fixate în Duminica Rusaliilor, cu o zi după finala Cupei României, ce va avea loc pe stadionul din Galda de Jos, între Inter Ciugud şi Dalia Sport Daia Română.
*Corpodean află în 28 mai dacă îşi poate apăra postul
Lucrurile rămân încurcate însă în privinţa alegerilor, întrucât Sorin Corpodean trebuie să aştepte sentinţa în recursului înaintat la Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul “mită pentru arbitri”, unde a primit trei ani cu suspendare, termen fiind pe 28 mai. Se poate astfel, asista, la un nou episod “Gică Popescu”, blocat de instanţă în cazul candidaturii la Federaţia Română de Fotbal, din pricina “Dosarului Transferurilor”, ce a zguduit fotbalul românesc. În aceeaşi speţă a fost condamnat şi aiudeanul Lucian Dan, tot la trei ani cu suspendare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cum a reușit un șofer amendat pentru conducere agresivă și urmărire în trafic la Blaj să obțină în instanță reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce: ,,Lipsa sa de experiență cu noul autoturism a generat șuierat de roți”
Cum a reușit un șofer amendat pentru conducere agresivă și urmărire în trafic la Blaj să obțină în instanță reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce: ,,Lipsa sa de experiență cu noul autoturism a generat șuierat de roți” Un șofer amendat pentru conducere agresivă a reușit să obțină în instanță reducerea la jumătate […]
VIDEO | Show spectaculos la Ciugud, după 31 de ani de când Lae Dreghici a sărit cu o Dacia 1310 peste două tiruri! Celebrul cascador și-a ținut din nou spectatorii cu sufletul la gură
VIDEO | Show spectaculos la Ciugud, după 31 de ani de când Lae Dreghici a sărit cu o Dacia 1310 peste două tiruri! Celebrul cascador și-a ținut din nou spectatorii cu sufletul la gură La 31 de ani de la cascada spectaculoasă, demnă de Cartea Recordurilor, și care la momentul respectiv a fost clasificată drept […]
VIDEO | Un pensionar din Alba cultivă smochini care rezistă la frig și produc fructe: ,,Am vrut să-mi ocup timpul la pensie și să nu stau degeaba”
Un pensionar din Alba cultivă smochini care rezistă la frig și produc fructe: ,,Am vrut să-mi ocup timpul la pensie și să nu stau degeaba” Ștefan Necșuleu, un pensionar din Alba Iulia, a transformat un stand de la târgul Apulum Agraria de la Ighiu într-o adevărată oază mediteraneană. Bărbatul s-a apucat de cultivat arbuști fructiferi […]