Politică Administrație

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: ,,Apa sau energia sunt mai ieftine în mijlocul deșertului decât în Alba. 15.000 de oameni au cerut prețuri DECENTE”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: ,,Apa sau energia sunt mai ieftine în mijlocul deșertului decât în Alba. 15.000 de oameni au cerut prețuri DECENTE”

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba, a publicat o postare în care vorbește despre situația prețului la apă din Alba, care a ajuns ,,un bun de lux” și cum în Egipt sau în Arabia Saudită, costurile la apă și energie sunt mai reduse decât în județ, oferind exemplu firma IPEC care a primit o ofertă de a-și deschide o fabrică în ,,deșert”. Mai mult decât atât, el vorbește și despre o petiție, semnată de peste 15.000 de oameni, care cer prețuri decente la aceste utilități.

,,De data aceasta o spune cu subiect și predicat unul dintre cei mai mari investitori din industria producției de porțelan. Acționarii IPEC Alba Iulia se gândesc să mute o parte din producție în Egipt sau în Arabia Saudită, unde au descoperit cu stupoare că apa sau energia sunt mai ieftine în mijlocul deșertului decât în Alba. În producția de porțelan, apa este esențială, iar prețurile la care a ajuns în Alba ridică foarte mult costurile de producție.

În ultimii ani, i-am atras atenția în nenumărate rânduri președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, că a permis ca APA SĂ AJUNGĂ UN BUN DE LUX în județul Alba. Domnul Dumitrel FUGE de acest subiect total nepopular și ignoră toate solicitările pe care i le-am făcut, alături de colegii mei social democrați”, a scris Corneliu Mureșan.

Reamintim că, IPEC Alba Iulia este firma producătoare a 1% din farfuriile de porțelan din întreaga lume, dar situația din România îi împiedică să mai rămână competitivi, mai ales după ce au descoperit că apa este mai ifetină în deșert, după ce au primit o ofertă să deschidă o fabrică în Egipt sau în Arabia Saudită.

Citește și: O firmă mare din Alba a primit o ofertă să mute fabrica în deșert unde apa și curentul sunt mai ieftine

Președintele PSD Alba continuă prin a spune că a fost înaintat ,,PACTUL PENTRU APĂ” prin care au fost cerute prețuri decente la apă și canalizare, transparentizarea activității companiei de apă și eliminarea sau reducerea beneficiilor și salariilor ale șefilor societății. 

,,Am înaintat PACTUL PENTRU APĂ în care am cerut prețuri decente la apă și canalizare, transparentizarea activității companiei de apă, la care CJ Alba este acționar majoritar, și eliminarea/ reducerea beneficiilor și salariilor de lux ale șefilor societății. 

Am cerut reformarea și eficientizarea activității SC APĂ CTTA Alba.

Am cerut tarife reduse, cum prevede legea, pentru familiile vulnerabile. 

Ce face domnul Ion Dumitrel

Deși CJ Alba e acționarul majoritar al APĂ CTTA, domnul Dumitrel ignoră total problemele legate de tarifele la apă și nu dorește reforma companiei de apă și canalizare. 

Citește și: Demersuri preliminare pentru extinderea rețelei de apă și canalizare în zona industrială Alba Iulia: Procedură de achiziție lansată

A refuzat orice dialog privind transparentizarea activității companiei și a ignorat petiția semnată de peste 15.000 de oameni din Alba care au cerut prețuri DECENTE la apă și canalizare. 

A permis înființarea unui nou post de director în organigramă pentru fostul vicepreședinte al CJ Alba Dumitru Fulea, astfel încât să își asigure liniștea în PNL Alba, după debarcarea acestuia de la Consiliul Județean”, se mai arată în postare.

Mai mult decât atât, acesta spune că în urma presiunii publice, șefii APA CTTA care au ajuns la vârsta legală de pensionare s-au retras din funcție.

,,În urma presiunii publice exercitată de PSD Alba, șefii APĂ CTTA care ajunseseră la vârsta legală de pensionare, s-au retras din funcție. Printre aceștia și soția domnului Ion Dumitrel, care conducea departamentul de resurse umane. 

Am reușit să oprim puțin robinetul risipei deoarece suntem cu ochii pe activitatea APĂ CTTA și se tem să mai bage mâna în bugetul companiei. 

NU NE OPRIM AICI și continuăm lupta! APA NU TREBUIE SĂ FIE UN LUX, iar locuitorii din Alba au dreptul să plătească prețuri corecte și decente pentru serviciile de apă potabilă și canalizare”, a concluzionat Corneliu Mureșan.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Acord Bolojan-Fritz „pentru a apăra direcția de reformă și corectitudine pe care ne-am întemeiat guvernarea comună”

Ioana Oprean

Publicat

în

Acord Bolojan-Fritz „pentru a apăra direcția de reformă și corectitudine pe care ne-am întemeiat guvernarea comună” „Partidul Național Liberal și Uniunea Salvați România, prin președinții lor, și-au asumat un angajament pentru a apăra direcția de reformă și corectitudine pe care și-au întemeiat guvernarea comună”, a anunțat, în seara zilei de joi, 7 mai 2026, președintele […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou prim-ministru: Decizia CCR care permite acest scenariu. Lider PNL: „Nu există impedimente constituționale pentru desemnarea Președintelui PNL drept candidat pentru funcție”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou prim-ministru: Decizia CCR care permite acest scenariu. Lider PNL: „Nu există impedimente constituționale pentru desemnarea Președintelui PNL drept candidat pentru funcție” Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a afirmat joi, 7 mai 2026, într-o postare în mediul online, că Ilie Bolojan ar putea fi desemnat din nou premier, chiar […]

Citește mai mult

Politică Administrație

10 condiții obligatorii pentru ca PNL, USR și UDMR să se întoarcă la o coaliție cu PSD: „Partidul Social Democrat nu mai este în măsură să pună condiții, ci doar să accepte condiții”

Ioana Oprean

Publicat

în

10 condiții obligatorii pentru ca PNL, USR și UDMR să se întoarcă la o coaliție cu PSD: „Partidul Social Democrat nu mai este în măsură să pună condiții, ci doar să accepte condiții” Jurnalistul Grigore Cartianu a lansat în spațiul public o listă de 10 condiții obligatorii pentru ca PNL, USR și UDMR să se […]

Citește mai mult