// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

9 mai – ziua în care s-a născut o personalitate impunătoare a culturii interbelice și a decedat un poet “în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru”

9 mai, ziua în care s-a născut o personalitate impunătoare a culturii interbelice și a murit un poet “în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru”

Ziua de 9 mai are dublă semnificație în cultura poporului nostru. Într-o zi de 9 mai, acum 123 de ani, se năștea Lucian Blaga, o personalitate impunătoare a culturii interbelice. Tot pe 9 mai, în urmă cu 100 de ani, se stingea din viață George Coșbuc, poetul “în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru”.

Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895, în satul Lancrăm din județul Alba, sat ce poartă-n nume „sunetele Iacrimei”. Copilaria sa a stat, după cum el însuși mărturisește, „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”, autodefinindu-se „mut ca o lebădă”, deoarece viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de 4 ani.

Clasele primare le face la Sebeș, după care urmează cursurile liceului „Andrei Șaguna” din Brașov. După studiile de teologie de la Sibiu, Lucian Blaga urmează cursurile Universității din Viena (1917 – 1920), unde studiază filozofia și susține și doctoratul. Reîntors în România reîntregită, este redactor la revistele „Cultura” din Cluj și „Banatul” din Lugoj.

Citește și: 9 mai – Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, 9 mai referat – zi cu triplă semnificaţie pentru poporul român 

În 1926 intră în diplomație, ocupând posturi la legațiile României din Varșovia, Praga, Berna, Viena și Lisabona. În 1939 este profesor de filozofia culturii la Universitatea din Cluj. Din 1948 lucrează la Institutul de Istorie al Academiei Române, filiala Cluj.

Se stinge din viață la 6 mai 1961 și este înmormântat în satul natal, Lancrăm.

Din vasta sa opera fac parte volume de versuri: „Poemele luminii” (1916); „Pașii profetului” (1921); „În marea trecere” (1924); „Laudă somnului” (1929) ; „La cumpăna apelor” (1933); „La curțile dorului” (1938); „Poezii” (ediție definitivă, 1942); „Nebănuitele trepte” (1943); „Poezii” (1962).

Teatru: „Zamolxe” (1921); „Tulburarea apelor” (1923); „Daria”, „Fapta” și „Învierea” (1925); „Meșterul Manole” (1927); „Cruciada copiilor” (1930); „Avram Iancu” (1934); „Arca lui Noe” (1944); „Anton Pann” (1965).

Filozofie. Eseistică. Aforisme. Memorialistică: „Filozofia stilului” (1924); „Cunoașterea luciferică” (1933); „Spațiul mioritic” (1936); „Geneza și sensul culturii” (1937); „Trilogia cunoașterii” (1943); „Trilogia culturii” (1944); „Trilogia valorilor” (1946); „Pietre pentru templul meu” (1919); „Hronicul și cântecul vârstelor” (1945).

George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, județul Bistrița-Năsăud – m. 9 mai 1918, București) a fost primul mare poet dat românilor de Transilvania, fiind membru titular al Academiei Române din anul 1916.

Poetul este al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și al Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu. Copilaria și-o va petrece la Hordou, în orizontul mitic al lumii satului, în tovărășia basmelor povestite de mama sa.

Primele noțiuni despre învățătură le primește de la țăranul Ion Guriță, dintr-un sat vecin, despre care Maria Coșbuc auzise „că știe povești”. De la bătrânul diac Tănăsucă Mocodean, Coșbuc învață a citi încă de la vârsta de cinci ani.

Poetul și-a început studiile la școala primară din Hordou, în toamna anului 1871, pe care, din motive de sănătate, le întrerupe după clasa I. Din toamna anului 1873, pentru clasele a II-a și a III-a, urmează cursurile școlii din Telciu, comună mare pe Valea Sălăuții, învățând germana cu unchiul său Ion Ionașcu, directorul școlii.

În clasa a IV-a (1875), se află la Școala Normală din Năsăud, pe care o absolvă pe data de 21 iunie 1876. În toamna acestui an, Coșbuc se înscrie în clasa I a Gimnaziului Fundațional din Năsăud; atunci are și primele contacte cu operele scriitorilor români și cu literatura universală: Lenau, Heine, Chamisso și alții. La liceul din Năsăud erau profesori cu o pregătire serioasă, se punea accent pe studiul limbilor și al literaturilor clasice și Coșbuc și-a format aici o temeinică bază pentru cultura sa.

Începe să scrie versuri și activează în societatea de lectură Virtus Romana Rediviva a gimnaziului, din clasa a V-a (1880 – 1881) fiind membru extraordinar. În clasa a VII-a, Coșbuc este ales vicepreședinte al societății, iar la 2 octombrie 1883 devine președinte.

Publică în paginile revistei Muza someșeană (1882 – 1883) primele poezii, citește la ședințele societății traduceri din Petofi și o poveste populară, în 600 de versuri, Pepelea din cenușă. Contactul cu literatura clasică, mai cu seama latină, cu principalele opere ale literaturii europene, dragostea față de folclorul românesc și față de cărțile vechi îi marchează, din această perioadă, destinul creator.

În mai 1884 își susține examenul de bacalaureat, după trecerea acestuia, în toamna anului 1884, se înscrie la facultatea de Filosofie și Literatură a Universității maghiare din Cluj, care avea pe atunci și o catedră de limba română.

A continuat studiile clasice, frecventând cursurile de istoria Greciei vechi, traducere și interpretare de Scrieri alese din Cicero, Teoria și Istoria retoricii la greci și romani, Sintaxa greacă și istoria literaturii latine.

A fost numit în comitetul Societății Iulia a studenților români; își începe colaborarea la Tribuna din Sibiu (decembrie 1884). În noiembrie 1886, bolnav și confruntat cu diverse dificultăți materiale, nu mai figurează printre studenții clujeni, frecventând doar anumite cursuri universitare. Continuă colaborarea la Tribuna, publicând „Fata craiului din cetini”, „Draga mamei”,Dragoste păcurărească”.

Ioan Slavici, directorul Tribunei, îl caută personal la Cluj pentru a-l atrage în redacția revistei și pentru a stabili cu el o eventuală colaborare. Publică la revista din Gherla Cărțile săteanului român, continuă să tipărească în Tribuna povești și basme versificate („Fulger”, „Brâul Cosânzenii”, „Tulnic și Lioara”), corespondează cu Slavici, care îl cheamă la Sibiu, în redacția ziarului. Din vara anului 1887 poetul începe să lucreze ca redactor la Tribuna, inaugurându-se astfel o etapă hotărâtoare în formarea sa.

Anii petrecuţi în redacţia Tribunei sibiene (1887 – 1889) alături de I. Slavici vor culmina cu apariţia poemului Nunta Zamfirei, un poem – spectacol admirabil, care a impresionat chiar şi pe olimpianul Titu Maiorescu.

Spre anul 1889, Tribuna începe să lucreze în pierdere, situaţia ducând la desfiinţarea unor posturi, printre care şi cel al lui Coşbuc. La insistenţele lui I. Slavici, Titu Maiorescu îl cheamă la Bucureşti, unde soseşte pe la mijlocul lunii decembrie 1889.

Venit la Bucureşti, Titu Maiorescu l-a primit în şedinţa Junimii din 23 decembrie 1889, ardeleanul citind, alături de I.L. Caragiale. I se oferă un post de desenator-calculator la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Cușbuc publică la Convorbiri literare poemele La oglindă (1890), alte trei poezii, între care şi Rea de plată (1892). Continuă să publice la Tribuna (Pe lângă boi, Trei, Doamne, şi toţi trei, Cântec), la Lumea ilustrată (Fatma, 1891; Vestitorii primăverii, Noaptea de vară, Vara, Vântul, 1892; Rugăciunea din urmă, 1893).

Demisionează din postul de funcţionar şi este cooptat în colectivul profesorilor asociaţi care elaborau un manual de şcoală intitulat Carte românească de citire. În 1893 îi apare primul volum de versuri, Balade şi idile; editează în colaborare cu I.L. Caragiale şi I. Slavici, revista Vatra (1894). În 1895 s-a căsătorit cu Elena, sora editorului C. Sfetea, şi, în acelaşi an, la Craiova, i s-a născut unicul fiu, Alexandru.

La 28 martie 1902 Ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor îl numeşte în postul de şef de birou, creat prin bugetul administraţiei Casei Şcoalelor. Conduce revista Viaţa literară, este numit în postul de referendar în Administraţia Casei Artelor (1906). Din 1907 lucrează intens la traduceri; este numit în postul de şef al Biroului de control al activităţii extraşcolare (1907).

În august 1915 moare Alexandru, fiul poetului, într-un accident de automobil. Coşbuc suportă foarte greu lovitura, se izolează, încetează să mai publice.

La Bucureşti, George Coşbuc a mai făcut parte şi din conducerea revistelor Vatra (1894), Foaie interesantă (1897), Sămănătorul (1901) şi Viaţa literară. Înfiinţată la 1 ianuarie 1894, la Bucureşti, revista Vatra, concepută în descendenţa Daciei literare şi a Tribunei va apărea doar în 44 de numere, bilunare, până în august 1896.

“La 9 mai 1918, poetul George Coşbuc moare la Bucureşti. Ţara pierde un mare poet, în sufletul căruia s-au reflectat toate aspiraţiile neamului nostru …” spunea Bogdan-Duică la înmormântarea ilustrului dispărut. La moartea lui Coşbuc, Nicolae Iorga, cel care afirmase mai demult că “poezia lui Coşbuc este de o virtuozitate extraordinară”, publică un necrolog pe care-l încheie cu următoarele cuvinte: “Cel ce a cântat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei până la dorobanţii din 77, moare fără a fi văzut cu ochii sub steag pe aceia care au onorat din nou sfântul drapel al ţării. Să lăsăm ca asupra frunţii lui palide, acum liniştite, să cadă o umbră mângâietoare a depărtatului tricolor nevăzut.”

În ziarul Lumina, din Bucureşti, Liviu Rebreanu publică, la 14 mai 1918, articolul George Coşbuc, afirmând printre altele: “Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. Până şi în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, care îi şedea bine. Aici în ţară dragostea lui a fost pentru cele şase milioane de ţărani. Simţea o fraternitate profundă cu dânşii … A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştene. Şi a biruit împotriva tuturor celor scufundaţi în inimaţii şi neputinţe. A adus lumină, sănătate, voioşie. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc.”

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

loading...