Curier Județean

Copiii din 11 centre educaționale și-au dezvoltat curajul la atelierele de dezvoltare de pe Dealul Mamut din Alba Iulia

Dragoş Suciu

Publicat

în

DSCN4876În jur de 280 de copii din cele 11 centre educaţionale din judeţele Alba şi Mureş şi-au învins teama şi au învăţat cum să îşi dezvolte curajul în cadrul atelierelor de dezvoltare personală de pe Dealul Mamut din Alba Iulia. Aceştia au urmat pe parcursul verii un modul de dezvoltare a curajului parcurgând traseele din zona special amenajată. Trasee sunt alcătuite dintr-o serie de elemente suspendate pe copaci sau piloane pe care copiii le-au parcurs prin traversare sau căţărare folosind echipamentul corespunzător de alpinism. Elementele traseelor sunt construite din cabluri, corzi şi grinzi, care corespund standardelor europene. Parcurgerea acestor elemente a necesitat abilităţi fizice şi mentale care să permită o practică independentă. Astfel, fiecare copil a fost pus în faţa unei alte modalităţi de obţinere a succesului, în afara mediului şcolar.

Ultimii copii care au încheiat acest modul au fost cei de la Centrul Educaţional „Sfânta Filofteia” din Silivaş, judeţul Alba. Provocaţi de elementele de pe traseu, copiii au prins curaj şi încredere în forţele proprii, uitând pentru câteva ore de toate grijile. „A fost o zi grozavă în care ne-am distrat foarte bine parcurgând trasee cu elemente mai uşoare sau mai dificile. Bineînţeles tiroliana a fost punctul  de maximă atracţie. Ne dorim să repetăm cât mai curând această experienţă”, a precizat Diana Roxana Roşca însoţitor la Centrul Educaţional „Sfânta Filofteia” din Silivaş.

Odată încheiat modulul de dezvoltare a curajului, copiii din cadrul celor 11 centre educaţionale vor urma modulul de astronomie şi observarea mediului înconjurător. Aceştia vor învăţa să se orienteze în teren cu ajutorul busolei şi vor descoperi constelaţiile cu ajutorul telescopului.

DSCN4829Atelierele educaţionale cuprind 5 module de dezvoltare personală dedicate copiilor din centrele educaţionale din judeţele Alba şi Mureş: modul de dezvoltare a curajului; modul de formare a responsabilităţii personale şi sociale; modul de astronomie şi observarea mediului înconjurător; modul de dezvoltare a abilităţilor de comunicare şi gestionarea conflictelor.

„Atelierele educaţionale” sunt înfiinţate în cadrul proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale”, proiect derulat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia la nivelul regiunilor Centru şi Vest, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Scopul proiectului este prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi menţinerea în sistemul de educaţie a 400 de elevi din regiunile Centru şi Vest. În cadrul proiectului au fost înfiinţate 16 centre educaţionale respectiv în judeţul Alba la Alba Iulia, Baia de Arieş, Aiud, Ocna Mureş, Sebeş, Valea Lungă, Roşia de Secaş, Silivaş, în judeţul Mureş la Luduş, Sângeru de Pădure, Reghin şi în Timiş la Timişoara, Deta, Lugoj, Sânnicolau Mare şi Făget. În fiecare centru educaţional, 25 de copii din familii sărace sau aflaţi în risc de abandon şcolar beneficiază zilnic de o masă caldă şi o gustare rece, sprijin în efectuarea temelor şi meditaţiilor pentru scăderea riscului de eşec şcolar. De asemenea, copiii primesc şi burse sociale, rechizite şi materiale didactice.

Proiectul „Reţea interregională de centre educaţionale” este implementat în parteneriat cu Arhiepiscopia Timişoarei, DGASPC Alba, DGASPC Mureş, DGASPC Timiş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Asociaţia Filantropia Ortodoxă – Filiala Reghin.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Șofer vârstnic condamnat cu suspendare la Judecătoria Alba Iulia pentru ucidere din culpă: Accident mortal provocat de nerespectarea indicatorului „Stop!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer vârstnic condamnat cu suspendare la Judecătoria Alba Iulia pentru ucidere din culpă: Accident mortal provocat de nerespectarea indicatorului „Stop!” Judecătoria Alba Iulia a pronunțat marți, 14 iulie 2026 sentința într-un dosar de ucidere din culpă privind un accident rutier produs în august 2022, în urma căruia un motociclist și-a pierdut viața. Instanța a condamnat […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Academicianul Ioan-Aurel Pop, la casa natală a eroului național Avram Iancu: „Viața politică a României actuale e jalnică și cauza este lipsa de accent pe educație, pe sănătatea spirituală și pe cea fizică a oamenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Academicianul Ioan-Aurel Pop, la casa natală a eroului național Avram Iancu: „Viața politică a României actuale e jalnică și cauza este lipsa de accent pe educație, pe sănătatea spirituală și pe cea fizică a oamenilor” Academicianul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române în perioada 2018 – aprilie 2026, a fost prezent marți, 14 iulie, la Câmpeni, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Investiții în satul Meșcreac, din comuna Rădești: Trotuare noi, sistem modern de colectare a apelor pluviale și infrastructură pietonală sigură. În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiții în satul Meșcreac, din comuna Rădești: Trotuare noi, sistem modern de colectare a apelor pluviale și infrastructură pietonală sigură. În ce stadiu este proiectul Primăria Rădești continuă investițiile în dezvoltarea infrastructurii locale printr-un proiect amplu care vizează modernizarea infrastructurii pietonale și a sistemului de colectare a apelor pluviale din localitatea Meșcreac. A fost solicitată […]

Citește mai mult