Contractul de aproape 50 de milioane euro pentru transportul public din Alba Iulia, atribuit la a treia ”strigare”: Cine a câştigat licitaţia
Contractul pentru serviciul metropolitan de transport călători pentru Alba Iulia şi alte şapte comune limitrofe a fost atribuit abia la a treia ”strigare”, după ce Asociaţia Intracomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local (AIDA-TL) a finalizat licitația.
Câştigătorul contractului este Societatea de Transport Public SA, care realizează acest serviciu în municipiul Alba Iulia de peste 10 ani. Proiectul serviciului metropolitan datează din 2012, contractul fiind prelungit cu doi ani, în 2018, pe motiv că nu s-a putut organiza procedura de delegare.
Contractul a fost atribuit doar la a treia ”strigare”, precedentele două proceduri de licitaţie au fost anulate după ce la prima nu a fost depusă nicio ofertă, iar la a doua a fost înregistrată una singură, din partea actualului prestator al serviciului, Societatea de Transport Public SA. La sfârşitul lunii martie 2020 a fost anulată şi cea de-a doua procedură, în timpul analizei ofertei STP, care a fost considerată neconformă.
În august 2020 a fost demarată a treia procedură, iar preţul contractului a fost majorat cu 35%, respectiv cu mai mult de 60 de milioane de lei. Astfel, valoarea estimată a contractului a ajuns la 229.748.691 de lei, fără TVA. Contractul încheiat în 7 ianuarie 2021, pentru următorii şase ani, este în valoare de 229.598.145 lei (circa 47 milioane de euro), fără TVA, cu 150.546 lei mai mică decât cea estimată. În afară de Alba Iulia, transportul metropolitan se mai derulează în Ciugud, Sântimbru, Mihalţ, Galda de Jos, Cricău, Ighiu şi Întregalde cu o populaţie totală de aproape 98.000 de locuitori.
CITEȘTE ȘI: Groapa de gunoi de la Galda de Jos are în sfârșit operator: Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul firmei Polaris
Fiecare administraţie locală va plăti anual o cotă parte reprezentând subvenţia pentru persoanele care beneficiază de scutiri sau reduceri la plata tarifului (pensionari, elevi, studenţi, şomeri, veterani de război etc). Cea mai mare parte a subvenţiei va fi achitată de municipiul Alba Iulia. În 2020, de exemplu, valoarea totală a subvenţiei a fost de 21.400.000 de lei. În noile condiţiile contractuale, este de aşteptat ca această sumă să fie şi mai mare.
Obligaţiile operatorului de transport
Pe perioada derulării contractului, STP se angajează să reamenajeze terminalul pentru autobuze din zona Gării CFR a Municipiului Alba Iulia cu mobilier urban, panou publicitar şi panouri pentru informarea dinamică a timpilor de plecare în cursă a mijloacelor de transport în comun şi să amenajeze înc ele opt UAT-uri cel puţin 24 de staţii de autobuz cu mobilier urban, echipate cu panouri pentru informarea dinamică a timpilor de sosire a mijloacelor de transport.
De asemenea, ar urma să implementeze o aplicaţie disponibile pe sistem de operare IoS şi Android, începând din al 2-lea an de contract, care sa asigure în limba română şi engleză informaţiile disponibile pe site, inclusiv sa asigure posibilitatea plaţii biletului prin intermediul aplicaţiei. Operatorul va înlocui anual începând cu anul 2020 10% din autobuze, iar 30% din acest procent trebuie să fie în acord cu prevederile Legii 37/2018 privind promovarea transportului ecologic
Operatorul de transport public va avea în vedere şi posibilitatea de a primi în gestiune 13 autobuze electrice, în contextul implementării parteneriatului dintre Municipiul Alba Iulia şi MDRAP, asumate conform H.C.L. 281/27.07.2018. În situaţia în care se va materializa acest parteneriat autobuzele electrice de aproximativ 12 m respectiv 4 staţii de încărcare rapidă şi 13 staţii de încărcare lentă vor intra în proprietatea municipalităţii, acestea urmând a fi preluate de către operator pentru a deservi rutele 104 şi 103 (Gară – Centru – Ampoi 3 – Cetate – Gară respectiv Gară – Cetate – Ampoi 3 – Centru – Gară).
De asemenea, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014- 2020, există posibilitatea ca staţiile de biciclete „bike sharing” materializate prin proiecte să fie date în gestiunea operatorului privat şi să le integreze în sistemul de transport public în comun (16 staţii de biciclete sunt astfel prevăzute a fi materializate la nivelul municipiului Alba Iulia începând cu anul 2020, cu un total de 460 locuri).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Consumul de semințe și comercializarea acestora, interzise de Zilele Municipiului Sebeș 2026: Muzica, difuzată în perimetrele manifestărilor doar de organizatori
Consumul de semințe și comercializarea acestora, interzise de Zilele Municipiului Sebeș 2026: Muzica, difuzată în perimetrele manifestărilor doar de organizatori Pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Sebeș, programată luni, 17 august 2026, se regăsește și un proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind activitățile comerciale desfășurate cu ocazia evenimentului „Armonii […]
Scandal pe tema transparenței la Lupșa. Profesorul Irimie Popa acuză Primăria: „Informații publice pentru 7.200 de lei”. Reacția primarului
Scandal pe tema transparenței la Lupșa. Profesorul Irimie Popa acuză Primăria: „Informații publice pentru 7.200 de lei”. Reacția primarului Profesorul universitar Irimie Popa, de la UBB Cluj, acuză că unele administrații locale, aflate „sub bagheta” unor primari, duc un adevărat război împotriva transparenței și încearcă să limiteze accesul cetățenilor la informații de interes public. Irimie […]
Foto | Un apeduct vechi de peste un secol urmează să fie demolat la Sebeș: „Monument” industrial la capăt de existență
Un apeduct vechi de peste un secol urmează să fie demolat la Sebeș: „Monument” industrial la capăt de existență Administrația locală din Sebeș urmează să facă demersurile necesare pentru demolarea unui apeduct degradat din zona Parcului Arini. Construcția, cu o lungime de peste 1,2 kilometri, ar urma să dispară. O procedură de contractare prin licitație […]