Ştirea zilei
Groapa de gunoi de la Galda de Jos are în sfârșit operator: Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul firmei Polaris
Telenovela gropii de gunoi de la Galda de Jos a ajuns la punctul terminus. Contestaţia formulată de firma Polaris M. Holding cu privire la licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Alba pentru concesionarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor de la Galda de Jos a fost respinsă, luni, de către Curtea de Apel Alba Iulia.
După mai bine de doi ani de la finalizarea investiţiei, Consiliul Judeţean va putea să încheie contractul prin care va concesiona depozitul ecologic de deşeuri şi instalaţiile aferente unui operator privat, condiţie prevăzută în contractul de finanţare cu Comisia Europeană prin care a fost realizat proiectul în valoare de 24 de milioane de euro.
Polaris M Holding a solicitat anularea deciziei Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), din 17 decembrie 2020, prin care s-a respins contestaţia formulată de Asocierea Polaris Mediu – Polaris M. Holding faţă de decizia comisiei Consiliului Judeţean Alba. Luni, 25 ianaurie 2021, Curtea de Apel a respins contestaţia Polaris şi a menţinut decizia CNSC.
”Respinge cererea de suspendare a procedurii de atribuire/executării contractului până la soluţionarea definitivă a cauzei. Respinge plângerile formulate împotriva Deciziei CNSC 2349/C10/2199, 2275, 2328/17.12.2020 de către petenţii: RER VEST SA şi POLARIS M HOLDING în calitate de membru al asocierii POLARIS MEDIU SRL-POLARIS M HOLDING SRL în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Alba. Definitivă”, se precizează în minuta deciziei de la Curtea de Apel Alba Iulia.
Comisia de licitaţie a stabilit la începutul lunii octombrie 2020 că cea mai bună ofertă a fost prezentată de Asocierea RER Vest – Retim cu 94,48 puncte. Pe locul doi s-a clasat oferta firmei Supercom cu 93,46 puncte. Ofertele celorlalte două societăţi participante: Girexim Universal şi Asocierea Polaris Mediu – Polaris M. Holding au fost respinse în faza de evaluare a propunerilor financiare.
Valoarea ofertei câştigătoare prezentată de Asocierea RER Vest – Retim este de 69.929.432 lei, fără TVA, cea mai mică dintre cele patru prezentate în cadrul procedurii. Contractul va fi încheiat pe o durată de 6 ani. Operatorul ar urma să administreze Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Galda de Jos şi staţiile de transfer de la Blaj şi Tărtăria, precum şi cele de sortare de la Zlatna şi Baia de Arieş şi Aiud, dar şi transportul deşeurilor de la aceste staţii la centrul de la Galda de Jos. Iniţial contractul avea o valoare estimată de 63.518.681 de lei, dar prin măsurile de remediere aplicate s-a ajuns la valoarea estimată de 88.905.702 lei.

Ştirea zilei
Avertizare hidrologică: COD GALBEN de INUNDAȚII pentru Alba și alte județe până joi, la ora 12:00. Zonele vizate
Avertizare hidrologică: COD GALBEN de INUNDAȚII pentru Alba și alte județe până joi, la ora 12:00. Zonele vizate
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod Galben de inundații pentru județul Alba și alte județe, valabil până joi, la ora 12:00.
Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE pe râurile mici din bazinele hidrografice: Mureș – afluenții mici aferenți sectorului aval confluență cu râul Târnava – amonte S.H. Brănișca, Târnava – afluenții de stânga aferenți sectorului aval S.H. Blaj, județele: Alba, Hunedoara și Sibiu.
În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.
Se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundaţii, secetă hidrologică precum şi incidente/accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă şi poluări marine în zona costieră.”
Ştirea zilei
L-AȚI VĂZUT? Alertă în România: Polițiștii caută un bărbat suspectat că şi-a ucis iubita şi a abandonat-o pe un câmp
L-AȚI VĂZUT? Alertă în România: Polițiștii caută un bărbat suspectat că şi-a ucis iubita şi a abandonat-o pe un câmp
Bărbatul de 43 de ani, suspectat că şi-a ucis iubita şi a abandonat-o pe un câmp din Bihor, este căutat de poliţişti. Aceştia au transmis semnalmentele lui şi cer ajutorul populaţiei.
”Cu privire la sesizarea din data de 23 mai a.c., prin apel 112, la nivelul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, referitoare la o femeie de 30 de ani, din municipiul Târgu Mureş, care ar fi plecat în prezenţa lui Bone Ferenc, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Arad, poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării acestuia”, a transmis IPJ Cluj.
Poliţiştii au transmis fotografia bărbatului şi semnalmentele: înălţime aproximativă: 1,80, 75-80 de kg, ochi căprui, păr brunet, faţa ovală.
”Persoanele care pot furniza orice informaţii despre bărbat sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit 112”, au mai transmis poliţiştii.
Anterior, aceştia au dat urmărire maşina cu care s-au deplasat femeia şi bărbatul.
Ştirea zilei
Amânarea ratelor la bănci: „Suspendarea nu înseamnă că acestea dispar”. Avertismentul președintelui Asociaţiei Române a Băncilor
Amânarea ratelor la bănci: „Suspendarea nu înseamnă că acestea dispar”. Avertismentul președintelui Asociaţiei Române a Băncilor
Consumatorii trebuie să reţină că suspendarea plăţii ratelor nu înseamnă că aceste rate amânate dispar, iar faptul că această dobândă continuă să se calculeze şi pe această perioadă de suspendare aduce rate mai mari după amânare, susţine Bogdan Neacşu, presedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
Citește și: Amânarea ratelor la bănci, în actualul context economic: Cine poate amâna plata. Anunțul ministrului de Finanțe, Adrian Câciu
De asemenea, el a atras atenţia că, în contextul tendinţei de creştere a inflaţiei, există riscul ca pentru ratele amânate, în viitor să se plătească dobânzi mai mari, deci serviciul datoriei să crească.
„Aşa cum ştiţi, în economie nu există soluţii panaceu, iar măsurile ar trebui să ţină seama de context şi de potenţialele consecinţe. Dacă la începutul pandemiei, o parte însemnată a populaţiei şi din sectorul companiilor a fost afectată de măsuri de suspendare temporară a activităţii, contextul actual este diferit şi nu suntem în faţa unui blocaj economic general. Provocările vin mai degrabă din sfera creşterii inflaţiei şi a cheltuielilor care afectează în mod diferit anumite persoane şi sectoare economice.
De aceea, este important ca atât noi, băncile, cât şi clienţii, să avem o abordare prudentă şi orientată către găsirea unor soluţii individuale şi personalizate, în funcţie de situaţia în care se află debitorul. Consumatorii trebuie să reţină că această suspendare nu înseamnă că aceste rate amânate dispar, iar faptul că această dobândă continuă să se calculeze şi pe această perioadă de suspendare aduce rate mai mari după amânare. De asemenea, în contextul tendinţei de creştere a inflaţiei există riscul ca pentru ratele amânate, în viitor să se plătească dobânzi mai mari, deci serviciul datoriei să crească”, a declarat Bogdan Neacşu pentru Agerpres.
Discuţii despre modul în care va putea fi implementată măsura
Şeful ARB a precizat, în context, că măsura de amânare la plată a ratelor nu este un subiect nou, iar reprezentanţii Guvernului, ai Ministerului Finanţelor, ai Băncii Naţionale a României şi ai băncilor au discutat pe marginea necesităţii şi eficienţei acestei măsuri.
Citește și: Amânarea ratelor la bănci, în actualul context economic: Ce a discutat premierul Nicolae Ciucă cu guvernatorul BNR
„Sistemul bancar a spus foarte clar că participă alături de Guvern, Ministerul Finanţelor şi BNR pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru clienţii care întâmpină dificultăţi în rambursarea ratelor. Şi facem deja acest lucru. Băncile au demonstrat în ultimii doi ani că pot veni cu soluţii viabile şi pot fi alături de debitori – fie că este vorba de perioade de graţie, de rescadenţări sau de restructurări ale creditelor care au ajutat la depăşirea cu succes a crizei provocate de pandemie”, a susţinut Neacşu.
Potrivit acestuia, în perioada următoare, urmează ca băncile, împreună cu BNR şi Ministerul de Finanţe să discute pe metodologia de implementare astfel încât programul să poată fi operaţional în cel mai scurt timp.
sursa: dcbusiness.ro
-
Sportacum 18 ore
FOTO: Metalurgistul Cugir – Minaur Baia Mare 0-4 (0-3)!!! Cruntă deziluzie în baraj, dezamăgire „roș-albastră”, calificarea e tranșată
-
Sportacum 19 ore
Albaiulianca Diana Ignat, campioană universitară și convocată la reprezentativa României
-
Curier Județeanacum 18 ore
20 Ani cu Skepsis, împliniți la Alba Iulia: Două spectacole aniversare la Casa de Cultură a Studenților
-
Actualitateacum 18 ore
FOTO| TRAGEDIE la Buzău: Un parașutist de 38 de ani, de la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii, a murit în timpul unui exercițiu
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
FOTO| Alertă în Alba: Femeie de 58 de ani din Ciuruleasa, dată DISPĂRUTĂ. A plecat de la locuința sa și nu a mai revenit
-
Curier Județeanacum 24 de ore
APEL la donare de sânge grupele O pozitiv și A pozitiv, lansat de Centrul de Transfuzie Sanguină Alba: „Avem nevoie URGENT”
-
Actualitateacum 23 de ore
NESIMȚIRE într-o comună din Alba: O mașină a lovit un pieton și șoferul a fugit de la fața locului
-
Ştirea zileiacum 13 ore
La vară vom putea face baie la Complexul Balnear de la Ocna Mureș. Silviu Vințeler: „Dacă vreți să îmbinați tratamentul cu distracția aici puteți face asta”
-
Ştirea Taacum 15 ore
FOTO ȘTIREA TA| „ATENȚIE, zonă frecventată de urși”: Noul semn instalat pe pista de biciclete de pe dealul Mamut din Alba Iulia
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Bărbat „alcoolizat” din Aiud prins de polițiști în timp ce demonta mai multe piese de pe o mașină: S-a ales cu dosar penal
-
Curier Județeanacum 21 de ore
DOSAR PENAL pentru un „bărbat” din Câmpeni: Și-ar fi agresat soția, cu care se află în proces de divorț, la locul ei de muncă
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Doctorul Hurani Majid a revenit pe postul de director medical al Spitalului Municipal Aiud