Cultură Educație

Contraatac al primarului Horaţiu Josan împotriva secretarului de stat Oana Badea: edilul Aiudului vrea un consorţiu care să includă toate şcolile

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    „Este neapărată nevoie de constituirea unui consorţiu care să includă toate şcolile din Aiud”, declară primarul Horaţiu Josan. În cadrul discuţiilor despre planul de şcolarizare pentru anul viitor, unde şi şcolile generale şi-au făcut propriile propuneri, primarul Aiudului a declarat ferm că este nevoie ca toate unităţile de învăţământ din Aiud să se constituie într-un consorţiu, care va permite mobilitatea cadrelor didactice care vor putea preda în mai multe şcoli din cadrul acestui consorţiu, folosirea eficientă a spaţiilor, a fondurilor, odată cu diminuarea cheltuielilor, precum şi dezvoltarea fiecărei instituţii de învăţământ.
 „Prin acest consorţiu, idee la care ţin mult, se pot dezvolta proiecte care să vină în întâmpinarea tuturor elevilor din Aiud, fiind mai mult decât posibilă reînfiinţarea unui club sportiv şcolar, dorinţă pe care doamna Daciana Mihăilă, director la Şcoala Generală „Axente Sever” şi-a exprimat-o, dar pe care nu a argumentat-o deloc, neştiind să dea nici cel mai mic detaliu despre proiect. Apreciez orice idee care răspunde nevoilor şi dorinţelor elevilor, dar doamna Mihăilă ştie, cred, că un proiect trebuie argumentat. Aştept argumentele, cred într-un club sportiv şcolar pentru toţi elevii din Aiud, dacă asta e ceea ce îşi doresc copiii, şi voi susţine orice proiect, atâta timp cât are fundamentare”, a declarat edilul-şef al Aiudului.
Referitor la declaraţiile recente ale Oanei Badea, primarul Mihai Horaţiu Josan a subliniat faptul că nu intră în polemici cu nimeni, mai ales atunci când afirmaţiile sunt exclusiv filozofic-electorale: „Clubul Sportiv Şcolar al Şcolii Generale „Axente Sever” a funcţionat din 1972 până în 1998 la această şcoală, iar în 1998 a fost preluat de Clubul Copiilor, subordonat direct Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, care, în 2002, când nu eram eu primar, a decis să desfiinţeze clubul sportiv şcolar din cauza lipsei de performanţă. Primarii nu fac şi desfac chiar tot în lumea asta, indiferent de ce cred sau spun unii şi alţii. Dacă o şcoală din Aiud doreşte să îşi creeze un club sportiv propriu, poate prelua modelul Grupului Şcolar Agricol „Alexandru Borza”, care şi-a înfiinţat Asociaţia Sportivă „Viitorul”, ce funcţionează ca un ONG, personalul din unitate fiind primul susţinător cu acei 2% din impozit din impozit pe care îl dă asociaţiei. Totuşi, la nivel de consorţiu, un astfel de club sportiv şcolar ar avea într-adevăr utilitate. Iar dacă aiudenii se uită cu jind la performanţele în materie de sport din alte localităţi din Alba, alte oraşe, şi nu sunt puţine, se uită cu jind la performanţele aiudenilor în materie de fotbal, karate, triatlon, tetratlon, cros şi ar mai fi. Administraţia locală susţine financiar orice asociaţie sportivă, cum e Clubul Sportiv Municipal «Metalul» Aiud sau Clubul «Dojokan Aktiv», dar nu o să argumentez eu acum o realitate arhicunoscută de aiudeni.
Doamna Badea a început campania, e firesc, vrea să candideze pentru ceva şi-atunci caută probabil motive să îşi facă imagine, dar dacă e interesată de Aiud, ar fi bine să îşi facă temele, din respect pentru oamenii cărora li se adresează. Sau, dacă doreşte doar să se exprime evaziv, datorită vreunei eventuale dorinţe de a candida la preşedinţia CJ Alba, are deplina libertate să o facă. Pot să-i înţeleg nevoia de a fi remarcată, dar, în calitatea sa de secretar de stat în Ministerul Educaţiei, aş sfătui-o ca, înainte să „admonesteze” administraţiile locale că nu sprijină performanţa în sport, să explice de ce, în mandatul domniei sale, orele de educaţie fizică au fost drastic reduse şi de ce proba din această materie a fost eliminată de la bacalaureat. Datoria faţă de elevi e în primul rând a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, pentru că autorităţile locale, cel puţin cele din Aiud, sigur şi-au făcut şi îşi fac în continuare datoria”, a conchis primarul Horaţiu Josan. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

VIDEO | „Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia?

Ioana Oprean

Publicat

în

„Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia? Dragi părinți, bunici și copii, în perioada 19 – 21 iunie 2026, pe esplanada Muzeul Național al Unirii, are loc cea de-a XVII-a ediție a Târgului de c’Arte Alba Transilvana, un eveniment […]

Citește mai mult

Cultură Educație

19 iunie-1 iulie 2026 | „Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea

Ioana Oprean

Publicat

în

„Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea Expoziția, inițiată de artista Hani Sasu, propune un dialog vizual între generații și reunește lucrările elevilor clasei a IX-a de la Liceul de Arte „Regina Maria” – secțiile Arte Plastice […]

Citește mai mult

Cultură Educație

22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă

Ioana Oprean

Publicat

în

22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă Un artist născut la Alba Iulia și format pe scenele europene revine în fața publicului local: Cipriana Smărăndescu susține duminică, un concert de orgă dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach. Un drum care începe acasă […]

Citește mai mult