Continuarea plafonării la energie și gaze, după 1 aprilie 2025: Minim 3 luni la energie electrică şi pentru 12 luni, la gaze. Ce spune Ministrul Energiei
Continuarea plafonării la energie și gaze, după 1 aprilie 2025: Minim 3 luni la energie electrică şi pentru 12 luni, la gaze. Ce spune Ministrul Energiei
Continuarea plafonării prețurilor la energie electrică și gaze este una din cele mai spinoase probleme cu care se confruntă România. Ministrul Energiei spune că scenariul de bază este continuarea actualei scheme pentru minim 3 luni pentru energie electrică, iar pentru gaze, pentru 12 luni. Proiectul va fi publicat pentru transparență.
Burduja spune că a participat, luni, la Palatul Victoria, la ședința Comitetului Interministerial pentru protejarea consumatorilor vulnerabili și combaterea sărăciei energetice, alături de vicepremierul Marian Neacșu, reprezentanți ai ministerelor, ANRE, Consiliul Concurenței și principalii actori din energie. În cadrul întânirii, s-a discutat despre viitorul mecanismului de plafonare și compensare a prețurilor după 1 aprilie 2025.
Citește și: Plafonarea prețului la energie electrică și la gaze în 2025 ar putea fi prelungită pentru o perioadă determinată

Ministrul Energiei promite că până la finalul săptămânii, se va publica în transparență propunerea de act normativ privind noua schemă de sprijin.
„Scenariul de bază este continuarea actualei scheme pentru minim 3 luni pentru energie electrică, iar pentru gaze pentru 12 luni, ca să acoperim anul gazier și să susținem procesul de reumplere a depozitelor de gaze, pe parcursul acestui an. Analizăm soluții pentru a menține energia accesibilă fără creșteri bruște ale facturilor. Propunem măsuri tranzitorii pentru o piață mai transparentă, mai lichidă și mai stabilă. După finalizarea prelungirii schemei de compensare-plafonare, vom implementa noi forme de sprijin pentru consumatorii vulnerabili prin carduri sau vouchere de energie. Un sprijin mai bine țintit, pentru cei care au cu adevărat nevoie de el. Prioritatea noastră zero rămâne protejarea românilor! Ne asigurăm că fiecare familie și afacere va avea acces la energie la prețuri echilibrate, menținând competitivitatea economică a țării”, spune Burduja, pe Facebook.
România e în topul țărilor cu cel mai mic preț la gaze și energie, dar și cu cele mai mici salarii
Potrivit ministrului, România are al 4-lea cel mai ieftin gaz și a 5-a cea mai ieftină energie electrică din UE, conform Eurostat, pe baza actualei scheme de compensare-plafonare. Prețurile la energie sunt influențate de factori geopolitici și decizii externe, iar Guvernul României ia măsuri pentru a evita creșterile necontrolate.
De altfel, în ultima perioadă, prețul gazului a crescut cu 40% și prețul energiei electrice cu 25%, iar în lipsa compensării-plafonări aceste evoluții s-ar fi reflectat direct în facturi. Singura soluție pe termen mediu și lung pentru reducerea facturilor este creșterea capacității de producție de energie electrică și gaz în România. Anul trecut a însemnat un număr record de proiecte noi puse în funcțiune, cu peste 1200MW (cărbune, solar, eolian, baterii).
Anul acesta Ministerul Energiei și-a propus să dubleze această performanță: „Prin fiecare MW nou, prin fiecare investiție nouă, România își consolidează independența energetică și beneficiază de mai multă energie sigură, ieftină și curată — în această ordine de priorități.
Ca pași următori pentru aceste zile, vom pune până la finalul acestei săptămâni propunerea de ordonanță de urgență în transparență decizională, iar săptămâna viitoare ne dorim să adoptăm actul normativ în guvern. Până atunci, continuăm consultările cu toate părțile interesate, pentru a asigura funcționarea corectă a sectorului energetic românesc. Obiectivul principal rămâne protejarea cetățenilor români”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Actualitate
Avertismentul transmis de economistul Radu Georgescu: Economia României a înregistrat cea mai mare scădere a indicatorului de încredere din ultimii 15 ani. Toate ramurile sunt afectate
Avertismentul transmis de economistul Radu Georgescu: Economia României a înregistrat cea mai mare scădere a indicatorului de încredere din ultimii 15 ani. Toate ramurile sunt afectate Economistul Radu Georgescu susține că economia României traversează o perioadă fără precedent, marcată de contradicții puternice, printr-o postare publicată pe Facebook, vineri, 3 iulie 2026. Acesta susține că deși […]
5 iulie 2026 | Restricții temporare de cicrculație pe DN1 și DN 67C Transalpina, în Alba: Se desfășoară Turul Ciclist al Sibiului
Restricții temporare de cicrculație pe DN1 și DN 67C Transalpina, în Alba: Se desfășoară Turul Ciclist al Sibiului Șoferii care tranzitează județul Alba sunt atenționați că, duminică, 5 iulie 2026, vor fi instituite restricții temporare de circulație pe DN 1 și DN 67C (Transalpina), ca urmare a desfășurării competiției „Turul Ciclist al Sibiului 2026”, ediția […]
3-4 iulie 2026 | Cod Galben de inundații în Alba și în alte peste 30 de județe: Anunțul de ultimă oră al hidrologilor
Cod Galben de inundații în Alba și în alte peste 30 de județe: Anunțul de ultimă oră al hidrologilor Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o Avertizare Hidrologică valabilă în intervalul 3 iulie, ora 12:00 – 4 iulie, ora 12:00, ca urmare a precipitațiilor prognozate și a propagării acestora. În acest […]









