Rămâi conectat

Editorial

Consultări

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ieri, pentru a doua oară în decurs de o lună şi ceva, deşi şi-a exprimat dorinţa să se întâlnească cu reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare,  preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit,  la Cotroceni, doar cu partidele din coaliţia de la guvernare, respectiv cu PDL, UDMR, UNPR şi minorităţile naţionale dar, surpriză, „pe ultima sută de metri”, din partea opoziţiei a participat totuşi PSD, în încercarea de a debloca activitatea în Parlament pentru adoptarea bugetului pe anul viitor, precum şi pentru a discuta alte teme importante cu privire la relaţia cu FMI şi perspectiva aderării României la spaţiul Schengen. Şi de această dată, la fel ca în 2 noiembrie, PNL şi PC au refuzat să participe la consultări. Şi dacă PSD a hotărât participarea la consultări doar cu câteva ore înainte de începerea consultărilor de la Cotroceni, în cadrul unei şedinţe a BPN al partidului, PNL a anunţat încă de vineri că nu va participa. Astfel, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că „deşi temele propuse de preşedintele Traian Băsescu pentru consultări sunt importante, serioase, partenerul de discuţie nu este serios”, astfel că PNL nu va da curs invitaţiei. (…) De fapt noi am anunţat de mai multă vreme şi ne respectăm hotărârile, că la consultări cu preşedintele nu mai mergem decât în următoarele cazuri: consultări pentru alcătuirea unui nou Guvern, consultări pentru dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate, sau, Doamne fereşte, situaţii speciale, catastrofe naturale.(…) Pentru noi, preşedintele şi-a pierdut definitiv calităţile de preşedinte-moderator şi echidistant”. În ceea ce priveşte participarea PSD la consultările de la Cotroceni, deşi  iniţial conducerea acestuia anunţase că nu va participa, în cele din urmă, în jurul orei 17.00, s-au prezentat la consultări preşedintele partidului Victor Ponta, secretarul general Liviu Dragnea, precum şi Constantin Niţă, vicepreşedinte al partidului.
În deschiderea  consultărilor cu partidele din arcul guvernamental, preşedintele a atras atenţia că „există riscul să împingem ţara într-un derapaj  dacă nu reuşim să trecem legile ce reprezintă condiţionalităţi pentru eliberarea ultimei tranşe din împrumutul extern, în ianuarie. Am semnale indiscutabile că nimeni nu va tolera o intrare în zona gri a incapacităţii României de a-şi respecta angajamentele”- a avertizat domnia sa. De asemenea, preşedintele i-a informat pe reprezentanţii partidelor din coaliţie prezenţi la consultări asupra faptului că inspecţia Schengen a constatat că România şi-a îndeplinit obligaţiile tehnice. În acelaşi timp se prefigurează un semi-eşec în ceea ce priveşte Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie. „Din păcate, în zona CSM-ului se cantonează deja aprecieri negative, cu impactul de rigoare chiar pe admiterea noastră în spaţiul Schengen”- a mai spus preşedintele Băsescu. În principal, cam acestea s-au spus până la ora închiderii ediţiei.
În rest, ţara, aşa după cum simţim cu toţii, a intrat sub zodia îngheţului acestei ierni care sperăm să nu fie prea lungă, pentru a ne mai scuti eventual Cel de Sus de facturile împovărătoare la încălzire şi la celelalte utilităţi. Deocamdată, încet, încet îşi face loc  tot mai mult aerul înmiresmat al colindelor ce ne vestesc tuturor Marele Praznic al Naşterii Domnului Iisus Hristos. Să încercăm aşadar să fim cu toţii mai buni, mai toleranţi unul cu altul şi de ce nu mai uniţi în faţa acestor vremuri apăsătoare de criză. Şi aşa după cum spunea zilele trecute Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, să încercăm să înţelegem că într-adevăr integrarea României  în Uniunea Europeană este un proces mult mai complicat decât credeam, care cere  multă voinţă şi hotărâre din partea noastră, a tuturor, şi, mai mult decât atât, competitivitate şi multă muncă.
Tinu MATEŞ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea