Politică Administrație

Consiliul Superior al Magistraturii: În instanțe și Parchete vor funcționa consilieri de etică

Ioana Oprean

Publicat

în

sediul-csmSecțiile pentru procurori și judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au decis înființarea rețelei consilierilor de etică la nivelul Parchetelor, Curților de apel și Tribunalelor.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Superior al Magistraturii, hotărârile secțiilor reglementează modalitatea de desemnare, criteriile de selecție, numirea, formarea profesională și atribuțiile consilierilor de etică, revocarea, suspendarea și încetarea calității acestora, notează Agerpres.

Prin adoptarea acestor hotărâri, CSM răspunde necesității de înființare a unor organisme care să aibă un rol consultativ și de consiliere, cu scopul declarat de a veni în sprijinul magistraților și de a preîntâmpina ivirea unor încălcări ale normelor de etică și deontologie profesională.

Conform CSM, rețeaua consilierilor de etică reprezintă, în esență, un cadru de identificare a problemelor specifice sistemului judiciar și a posibilelor soluții de rezolvare a acestora, care pot viza diverse modalități de reglare, unele cu caracter administrativ, altele putând fi remediate numai prin reformarea cadrului legal.

O primă acțiune în formalizarea celor hotărâte de Secția pentru judecători și Secția pentru procurori a CSM o reprezintă aprobarea, prin Hotărârea Plenului Consiliului din 14 iulie, a propunerii Institutului Național al Magistraturii de completare a programului de formare continuă a judecătorilor și procurorilor pe anul 2016 cu proiectul referitor la formarea consilierilor de etică, respectiv organizarea a două prime seminarii cu o durată de câte trei și, respectiv, două zile, organizate la nivel centralizat, unul pentru judecători și unul pentru procurori, în cadrul cărora urmează să se detalieze atribuțiile consilierilor de etică, să se elaboreze calendarul activităților pentru următoarea perioadă și să se stabilească tematica și agenda seminariilor organizate la nivel descentralizat.

Seminariile urmează să fie realizate în cadrul proiectului finanțat de Ambasada Olandei — „Consolidarea integrității în cadrul sistemului judiciar — Cooperare între Consiliul Superior al Magistraturii din România și Consiliul Judiciar din Olanda”.

Hotărârile CSM au avut în vedere concluziile rezultate în urma unor analize și proiecte derulate de Consiliu în cooperare cu instanțele și Parchetele de la nivel național, respectiv Consiliul Judiciar din Olanda, care au relevat că legislația în vigoare nu reglementează mecanisme proactive de evitare a încălcării normelor de conduită de către judecători și procurori, actualul sistem fiind orientat mai degrabă spre sancțiune decât prevenție.

De asemenea, au fost luate în considerare documentele strategice adoptate de autoritățile cu atribuții în domeniul judiciar, ale căror planuri de acțiune prevăd măsuri specifice, concrete de întărire a integrității judiciare și dezvoltarea unei culturi a integrității judiciare prin formare profesională și perfecționarea sistemului de reguli de conduită și deontologice: Strategia Națională Anticorupție 2012 — 2015 (SNA), adoptată prin HG 215/2012; Strategia de întărire a integrității în justiție 2011 — 2016 (aprobată de Plenul CSM la 22.11.2011); Planul de acțiune pentru implementarea strategiei de integritate, adoptat de Plenul CSM pe 22 noiembrie 2011; Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 — 2020, adoptată prin HG 1155/2014.

Recomandările și reglementările europene și internaționale și angajamentele asumate de România în materie de luptă împotriva corupției vizează constituirea a unui sistem integrat de formare profesională, inclusiv în ceea ce privește integritatea și etica profesională a magistraților.

Recomandarea CM/Rec (2010)12 a Comitetului Miniștrilor către statele membre cu privire la judecători: independența, eficiența și responsabilitățile arată, în capitolul VIII, că „judecătorii ar trebui să poată solicita sfaturi în materie de etică unui organism din cadrul sistemului judiciar”. În același capitol se prevede că „judecătorii trebuie să se ghideze în activitatea lor pe principii etice de conduită profesională”, aceste principii incluzând „… nu numai îndatoriri care pot fi sancționate prin măsuri disciplinare, ci și îndrumări date judecătorilor cu privire la modul lor de a se comporta”, principiile urmând a fi „… enunțate în codurile de etică judiciară care ar trebui să mențină încrederea publicului în judecători și puterea judecătorească”, la elaborarea acestor coduri judecătorii trebuind să aibă un rol major.

sursa: Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria municipiului Aiud: Anunț privind colectarea actelor pentru sectorul cadastral 117, din localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria municipiului Aiud: Anunț privind colectarea actelor pentru sectorul cadastral 117, din localitatea Sâncrai Primăria Municipiului Aiud anunță proprietarii de terenuri din localitatea Sâncrai, locul numit „Sigheti”, sectorul cadastral 117 / UAT Aiud, că va fi organizată o întâlnire de informare cu cetățenii în cadrul primei etape din campania de informare publică. În conformitate cu […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria municipiului Aiud: Anunț privind colectarea actelor pentru întocmirea planului parcelar pentru parte din sectorul cadastral 32 din Aiudul de Sus

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria municipiului Aiud: Anunț privind colectarea actelor pentru întocmirea planului parcelar pentru parte din sectorul cadastral 32 din Aiudul de Sus Primăria Municipiului Aiud anunță proprietarii de terenuri din localitatea Aiudul de Sus că urmează să fie demarată procedura de întocmire a planului parcelar pentru parte din sectorul cadastral 32 / UAT Aiud. În conformitate […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Elevii din Sebeș, cu rezultate remarcabile la Evaluarea Națională și Bac 2026, dar și șefii de promoție, premiați de administrația locală, de zilele orașului. Ce sumă vor primi fiecare

Ioana Oprean

Publicat

în

Elevii din Sebeș, cu rezultate remarcabile la Evaluarea Națională și Bac 2026, dar și șefii de promoție, premiați de administrația locală, de zilele orașului. Ce sumă vor primi fiecare Consilierii locali din Sebeș vor avea de aprobat, în ședința ordinară din 30 iulie 2026, alocarea sumei de 13,09 mii lei pentru premierea elevilor care au […]

Citește mai mult