Actualitate

Consilierul premierului privind romii: Strategia romilor a fost făcută “la mişto”, iar banii europeni “se ciordesc”

Bogdan Presecan

Publicat

în

Problematica romilor din România rămâne o grea provocare și pentru Guvernul Ponta, așa cum a fost pentru guvernările anterioare, care nu au reușit să îmbunătăţească în nici un fel integrarea acestei etnii controversate pe piața muncii, la nivel educațional, la nivelul societății în ansamblu  – guvernată de legi, drepturi și obligații pentru fiecare membru al său.

Petrecerea Divorțaților

Unul dintre motivele eşecului se ascunde tocmai în spatele acestor lideri ai romilor – cei care i-au reprezentat și continuă să îi reprezinte pe amărâți la nivel guvernamental, non-guvernamental, civic, național și internațional, și care au coordonat și coordonează programe din bani românești sau europeni pentru reintegrarea romilor, fără niciun rezultat. Sau fără rezultate la nivelul comunității rome, pentru că în ceea ce îi privește pe acești “ciorditori” în costume si camăși albe, propria prosperitate este singurul lucru pe care l-au urmărit vreodată. Sunt cei care s-au îmbogățit pe spatele fraților lor săraci și marginalizați, în timp ce rolul lor era să îi ajute, să le reprezinte interesele.

În acest context, consilierul premierului privind problemele romilor, Damian Drăghici, a declarat luni că strategia romilor a fost făcută “la mişto”, banii europeni “se ciordesc”, în timp ce “romii de la firul ierbii nu au ce mânca”, iar peste un an sau doi se va vedea că nu s-a făcut nimic.

Damian Draghici Mediafax: “Avem conferinţe, studii, atlase. Ne întâlnim în conferinţe care costă 20.000, 30.000, 50.000 de euro, iar romii de la firul ierbii nu au ce mânca, copiii nu merg la şcoală”, a spus Damian Drăghici la conferinţa “Strategii de incluziune a romilor – de la intenţii bune la rezultate reale”, organizată de Reprezentanţa Naţiunilor Unite în România şi Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună”, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Acesta a adăugat că în anul 2011 s-a făcut o “strategie la mişto”, precizând că, oricum, problema nu este pe hârtie.

“În realitate nu se face nimic. S-au făcut birouri şi s-au luat maşini din bani europeni, dar nimic nu se schimbă”, a mai spus consilierul premierului, afirmând de mai multe ori ca “se ciordesc bani europeni”.

Sursa: Mediafax


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat” Președintele Nicușor Dan i-a transmis jurnalistului Ovidiu Vanghele că nu va mai avea acces la Palatul Cotroceni, precizând că a dispus […]

Citește mai mult

Actualitate

Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri Guvernul României ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Ministrul Agriculturii […]

Citește mai mult

Actualitate

Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor Un copil din România poate fi victima violenței acasă, la școală sau în comunitate. Peste 600.000 de copii au trecut prin cel puțin o formă de violență într-un singur an, iar […]

Citește mai mult