Ştirea zilei

Conferinţă studenţească internaţională, cu participare albaiuliană

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În perioada 18-20 noiembrie, la Tg. Mureş se desfăşoară cea de a IV-a ediţie a Conferinţei Studenţeşti Internaţionale „Afaceri publice şi private”, având ca temă „Instituţia contractelor- actualităţi şi perspective”. Gazda manifestării este Universitatea „Petru Maior” din Tg. Mureş, iar organizatori Centrul de Cercetare pentru Drept şi Ştiinţe Socio-Umane din cadrul acesteia, în parteneriat cu Asociaţia JUS.RO şi Cercul JUS CIVILE. Participă cadre didactice şi studenţi de la cele mai prestigioase universităţi din ţara noastră şi din Republica Moldova: Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj, Academia de Poliţie „A.I.Cuza” din Bucureşti, Academia de Studii Economice Bucureşti, Universitatea din Craiova şi cea din Piteşti, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Academia de Studii Economice a Republicii Moldova, din Chişinău ş.a. Acestora li se adaugă (ca în fiecare an) doi studenţi şi două cadre didactice universitare de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia: conf.univ.dr. Călin M. Costin, care va face parte din Comitetul ştiinţific, asist. univ.dr. Ioan Lazăr, care va face parte din Comitetul de organizare, precum şi studentele Marcela Morariu şi Ioana Sabău, anul II, respectiv anul III, la universitatea albaiuliană. De precizat faptul că cele două studente vor participa cu lucrări la această conferinţă, lucrări ce vor fi selectate de un juriu extrem de exigent, cele mai reuşite fiind premiate, iar cadrele universitare vor participa la dezbaterile tematice, alături de studenţi. Baftă! (I.H.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță”

Ioana Oprean

Publicat

în

Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță” La Sebeș, magia Crăciunului are gust de turtă dulce și, mai ales, de solidaritate. Peste 80 de copii, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Flaviu Buta și un fost polițist local, RESPINȘI la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Ce punctaje au obținut

Bogdan Ilea

Publicat

în

Flaviu Buta și un fost polițist local, RESPINȘI la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Ce punctaje au obținut Primăria Alba Iulia a organizat concurs pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat. Atât Flaviu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa

Ioana Oprean

Publicat

în

Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa Proiectul privind înființarea și operaționalizarea noii societăți de transport public local din Alba Iulia se află în linie dreaptă, autoritățile locale estimând pașii următori pentru ca noua companie să poată prelua activitatea la începutul anului. […]

Citește mai mult