Conferință religioasă la Cugir, joi, 17 decembrie
Casa de Cultură din Cugir găzduiește joi, 17 decembrie 2015, ora 17.00, Conferința ortodoxă susținută de părintelui Dan Popovici cu tema: ,,Despre darul sfinților de a se face nevăzuți și despre cum îi acoperă Dumnezeu pe creștinii adevărați în vreme de prigoane’’.
Pe toate meridianele și în toate epocile oamenii și-au dorit să se împărtășească din acest atribut divin care este Invizibilitatea.
Adam după ce a călcat porunca divină, Iacob după ce și-a înșelat fratele, David atunci când Saul îl prigonea ar fi vrut să se poată face nevăzuți. Celebrul roman al lui H. G. Wells Omul invizibil și cele mai noi cercetări științifice dovedesc și ele că visul invizibilității a rămas intact până azi. Sfinții, avându-l ca prototip pe Iisus care se face nevăzut din fața ucenicilor la Emaus (Lc. 24, 30-31), au fost cei care au transformat acest vis în realitate.
,,Conferința părintelui Dan Popovici susține această teză cu dovezi mergând din perioada apostolică a Bisericii până în contemporaneitate’’, precizează Asociaţia Pro Logos Cugir.
(C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor Știati că prima traducere integrală a Noului Testament tipărită în limba română a apărut la Alba Iulia, în 1648 și că un exemplar original poate fi admirat acum la Palatul principilor din […]
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași […]
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]
