Conferinţă naţională dedicată protecţiei peisajului cultural organizată de CJ Alba
Consiliul Judeţean Alba, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Registrul Urbaniştilor din România şi Asociaţia Arhitecţilor Şefi de Judeţe organizează în judeţul Alba, în perioada 4-6 noiembrie, prima conferinţă de specialitate dedicată protecţiei, conservării şi promovării peisajului cultural. Organizată sub genericul „Peisajul: conştiinţă colectivă şi participare” conferinţa va reuni numeroşi specialişti din administraţia naţională şi locală, din mediul academic şi din rândul asociaţiilor profesionale ale arhitecţilor şi urbaniştilor. Vor fi prezentate exemple practice de acţiune în teritoriu pentru conservarea zonelor cu valenţe speciale, dar şi aspecte ce ţin de intervenţia în comunitate şi motivarea cetăţenilor pentru păstrarea patrimoniului natural, arhitectonic şi cultural existent. CJ Alba este prima autoritate publică din România, la nivel local, care a înfiinţat, în anul 2006, o entitate distinctă în cadrul instituţiei Arhitectului Şef al Judeţului care se ocupă de gestiunea peisajelor culturale. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Instanțele din Cluj-Napoca aprind lumina în ograda primarilor din Alba: O primărie din Apuseni i-a cerut unei persoane peste 7.000 de lei pentru foto-copierea unor documente
Instanțele din Cluj-Napoca aprind lumina în ograda primarilor din Alba: O primărie din Apuseni i-a cerut unei persoane peste 7.000 de lei pentru foto-copierea unor documente Soluțiile a două instanțe clujene au obligat UAT Comuna Lupșa și primarul comunei Lupșa, în solidar, să pună la dispoziția unui solicitant al unor informații publice, informațiile pe care […]
Târgul de Crăciun de la Aiud se deschide pe 4 decembrie. Patinoar de 450 mp, concerte, trenulețul Moșului și surprize pentru vizitatori
Târgul de Crăciun de la Aiud se deschide pe 4 decembrie. Patinoar de 450 mp, concerte, trenulețul Moșului și surprize pentru vizitatori Aiudul se pregătește încet, încet să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun se va deschide pe data de 4 decembrie 2026, odată cu aprinderea iluminatului festiv, iar organizatorii promit mai […]
Ștafeta Veteranilor Invictus 2026: Aiudeanul Levi Polgar duce pentru al zecelea an consecutiv ștafeta albastră de la Oradea la Carei
Ștafeta Veteranilor Invictus 2026: Aiudeanul Levi Polgar duce pentru al zecelea an consecutiv ștafeta albastră de la Oradea la Carei În cadrul Ștefetei Veteranilor Invictus 2026, ultramaratonistul aiudean Levi Polgar va duce pentru al zecelea an consecutiv ștafeta albastră de la Oradea la Carei. Militari și voluntari civili vor aduce vineri, 23 octombrie, Ștafeta Veteranilor […]