Condamnările instanţelor îngroaşă dosarul lui Toader Ignat, fostul şef al complexului de vinificaţie de la Jidvei
Rechizitoriile procurorilor, din dosarele în care Toader Ignat a fost trimis în judecată, singur sau alături de colaboratorii săi, demonstrează că mijloacele acestuia s-au diversificat mereu. Astfel, magistraţii au reţinut că demascarea lui Toader Ignat a început în noaptea de 3 spre 4 mai 2001, când Toader Ignat, împreună cu fosta şefă a laboratorului de vinificaţie, Iulia Mihu, au încărcat în autoturismele de serviciu o parte din actele societăţii.
Metode ingenioase de stors bani ilegal
Până la a se ajunge însă la acest punct, s-a demonstrat că Ignat, în fosta sa calitate de şef al complexului de vinificaţie, s-a folosit de crearea de plusuri în gestiune, de ordinul miliardelor de lei vechi (mai precis 87 miliarde lei vechi sau 4,7 milioane euro), prin întocmirea unor evidenţe contabile duble, ţinute pe caiete păstrate la gestionarii de încredere. La loc de cinste stătea şi aprovizionarea societăţii comerciale cu etichete, dopuri de plută şi sticle la preţuri duble comparativ cu cel al pieţei, în schimbul unor comisioane consistente.
Pe de altă parte, s-a constatat şi livrarea de mărfuri fără documente. Pentru aceste fapte, Toader Ignat a fost condamnat definitiv, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie, la 7 ani de închisoare şi se află în spatele gratiilor în executarea pedepsei.
Şirul infracţiunilor nu s-a oprit însă la faptele săvârşite în calitate de şef al complexului de vinificaţie de la Jidvei, ci au continuat şi din calitate de administrator pe care Toader Ignat o avea la SC „Stoian Ignat” SRL din Căpâlna de Jos. Astfel, în dosarul aflat în prezent pe rolul instanţelor de judecată, Tribunalul Alba a aplicat deja o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Toader Ignat este acuzat că a pus în vânzare în mod ilegal combustibili de tip „M”, „P” şi „NAFTA” pe post de motorină şi benzină, prin aceasta prejudiciind atât bugetul statului prin neplata accizelor şi a taxelor de drum, precum şi particularii, prin defectarea autoturismelor şi a utilajelor care alimentau în mod regulat de la benzinăria din Căpâlna de Jos. Valoarea prejudiciilor create este de 22 miliarde le vechi (circa 1,2 milioane EURO la cursul mediu al anilor 1999-2000 la care se face referire în dosar).
Studiile universitare confirmă pericolul combustibililor contrafăcuţi
Combustibilii de tipul celor de mai sus sunt improprii utilizării la alimentarea motoarelor de vehicule, de orice fel ar fi acestea, din cauza componentelor abrazive din structura lor, calităţii inferioare şi randamentului de ardere mai mic, motiv pentru care, pe de o parte, nu este recomandată utilizarea lor la alimentare iar pe de altă parte, cum este şi firesc, nu se găsesc în staţiile de distribuţie şi comercializare a carburanţilor auto. Un studiu recent al specialiştilor din cadrul Universităţii Tehnice Cluj Napoca demonstrează clar diferenţele de toate tipurile şi pericolul utilizării acestora în exploatarea autovehiculelor.
Combustibilul de tip „P”, spre exemplu, este fabricat conform STAS 177 / 1989 având conform acestui stas utilizare „în scop tehnologic sau la aparatele de gătit, încălzit şi preparat apa caldă, cu sau fără evacuare la coş a gazelor provenite din ardere, precum şi la iluminat ”
Dosarul combustibililor contrafăcuţi a intrat „în linie dreaptă” la Curtea de Apel Alba Iulia, fiind de aşteptat ca, la începutul anului viitor, să se pronunţe o hotărâre în privinţa infracţiunilor săvârşite de Toader Ignat. (M.N.)
Toader Ignat – profil de inculpat
Fostul şef al Complexului de Vinificaţie de la Jidvei este condamnat prin sentinţe rămase definitive în trei dosare penale:
1. O condamnare la şase luni de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a fost pronunţată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere.
2. A doua condamnare, la trei luni de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, a fost aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare.
3. A treia condamnare aplicată până în prezent lui Toader Ignat, este de 1 an de închisoare, pentru însuşirea fără drept a desenului şi modelului industrial, faptă care a constat efectiv în înregistrarea, fără drept, a etichetelor şi a unor denumiri de vinuri care aparţineau SC „Jidvei” SRL.
4. A patra condamnare, de 7 ani de închisoare cu executarea pedepsei şi cu obligarea la despăgubiri de peste 87 miliarde vechi (o parte în solidar cu alţi inculpaţi), i-a fost aplicată lui Toader Ignat pentru infracţiunea de gestiune frauduloasă.
5. A cincea condamnare, aplicată de Tribunalul Alba, este de 10 ani de închisoare, pentru infracţiunea de înşelăciune în forme agravate. Procesul este în prezent pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, deoarece toate părţile implicare au atacat cu apel hotărârea Tribunalului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Alertă în Alba: O fată de 17 ani a dispărut din Șard. Este căutată de familie și polițiști
Alertă în Alba: O fată de 17 ani a dispărut din Șard. Este căutată de familie și polițiști O minoră în vârstă de 17 ani este căutată de familie și polițiști după ce a plecat de la domiciliul din localitatea Șard, în seara de 23 august 2026, în jurul orei 22.30, și nu a mai […]
Bărbat de 43 de ani, din Alba, reținut pentru furtul vițeilor sustrași din Munții Apuseni: Va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale
Bărbat de 43 de ani, din Alba, reținut pentru furtul vițeilor sustrași din Munții Apuseni: Va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale Luni, 24 august 2026, polițiștii Postului de Poliție Bucium au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat în vârstă de 43 de ani, […]
Abateri financiare și prejudicii limitate la Primăria comunei Bucerdea Grânoasă. Ce spune raportul Camerei de Conturi Alba
Abateri financiare și prejudicii limitate la Primăria comunei Bucerdea Grânoasă. Ce spune raportul Camerei de Conturi Alba Camera de Conturi Alba a publicat un raport detaliat privind misiunea de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale Primăriei Bucerdea Grânoasă pentru exercițiul bugetar al anului 2025. A fost emisă o „opinie contrară”, ceea ce înseamnă că […]