Ştirea zilei

Condamnarea unui hoţ din Alba Iulia și Institutul Astronomic al Academiei Române

Ioana Oprean

Publicat

în

Un hoț, recidivist, în vârstă de 28 de ani din Alba Iulia a fost condamnat la închisoare cu executare pentru tâlhărie calificată. Inedit este faptul că la stabilirea pedepsei de către judecător a contribuit şi Institutul Astronomic al Academiei Române care a precizat, oficial, că ora la care a avut loc fapta poate fi încadrată ca fiind ”în timpul nopţii”.

Inculpatul, Borca Ioan Emanoil, a încercat să iasă dintr-un magazin din Alba Iulia cu produse neplătite în valoare de 77 de lei, iar, când o angajată a supermarketului a încercat să îl oprească, acesta a împins-o pe femeie şi a fugit din magazin, abandonând bunurile. Fapta a avut loc în seara zilei de 20 martie 2018.

După ce a fost trimis în judecată, instanţa a avut o mică dilemă. A trebuit să stabilească dacă ora la care a avut loc infracţiunea (în jurul orei 19.00) era ”în timpul nopţii”, situaţie în care pedeapsa aplicată inculpatului se putea agrava. În acest sens s-a transmis o adresă oficială către Institutul Astronomic al Academiei Române, prin care s-au solicitat lămururi cu privire la acest aspect. Răspunsul a venit promt şi a rezolvat dilema magistratului.

”În mod corect s-a reţinut la încadrarea juridică a faptei ca fiind comisă în timpul nopţii. În acest sens, instanţa are în vedere că din adresa emisă de Institutul Astronomic Academia Română reiese că la data de 20.03.2018, la locul comiterii faptei, soarele a apus la ora 18.38, iar sfârşitul Crepusculului Civil, momentul când centrul discului Soarelui se afla la 6 grade sub orizont, a avut loc la ora 19.08. S-a mai menţionat că aceste date pot diferi cu până la câteva minute faţă de datele efective datorită topografiei orizontului (munţi, dealuri, clădiri înalte, etc), iar momentul exact al limitei de vizibilitate la sol este inluenţat de condiţiile metro (acoperire cu nori, ceaţă). Prin raportare la aceste ultime elemente, instanţa va analiza informaţiile furnizate de Institut prin coroborare cu restul probelor.

Astfel, martorele C.M. şi L.A. au declarat că afară era întuneric, iar practica judiciară şi literatura de specialitate sunt în sensul că se reţine agravanta «în timpul nopţii» din momentul apunerii soarelui. Prin urmare, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie calificată – agravantă «în timpul nopţii»”, astfel a motivat magistratul de la Judecătoria Alba Iulia decizia de a menţine circumstanţa de agaravre a faptei bărbatului recidivist.

Potrivit rechizitoriului, bărbatul a intrat în magazin, de unde a luat mai multe produse, pe care le-a pus într-o găleată luată din incinta societăţii comerciale. Din declaraţiile martorilor prezenţi, acesta a pus mai multe produse în găleată şi s-a îndreptat spre casa de marcat. Acolo a plătit pentru alte produse 50 de lei, dar a refuzat să le plătească şi pe cele din găleată, susţinând că sunt ale sale şi nu sunt din magazinul respectiv.

În acel moment, acesta a trecut de casa de marcat, iar o angajată a magazinului s-a poziţionat în faţa uşii, încercând să îl oprească pe bărbat. Inculpatul a împins-o pe femeie în uşă şi a ieşit din magazin, dar a abandonat găleata cu produsele neplătite. Angajata care s-a opus bărbatului a fost rănită la mână şi a avut nevoie de 3-4 zile de recuperare medicală, dar nu s-a constituit parte civilă în proces.

Deşi a abandonat produsele neplătite, el a trecut cu ele de casa de marcat, prin urmare produsele au fost catalogate ca fiind furate, iar în timpul încercării el a împins-o pe femeie, ceea ce a dus la încadrarea faptei sale în tâlhărie. Borca Ioan Emanoil a mai fost condamnat definitiv la 4 ani şi 2 luni de închisoare, dar a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Aiud în anul 2016, având 245 de zile de închisoare neexecutate.

Luând în considerare şi acest aspect, judecătorul a decis condamnarea acestuia la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Decizia pronunţată la sfârşitul lunii decembrie nu a fost contestată, rămânând, astfel, definitivă. Bărbatul se află în arest şi va continua ispăşirea pedepsei în penitenciar.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Albaiulienii au petrecut de 1 Mai 2026, dar au făcut și curat. Cum arată zonele de relaxare după grătare: ,,Nu era mizerie deloc”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Albaiulienii au petrecut de 1 Mai 2026, dar au făcut și curat. Cum arată zonele de relaxare după grătare: ,,Nu era mizerie deloc” Cu ocazia zilei de 1 Mai 2026, albaiulienii au ieșit la iarbă verde și s-au relaxat în mai multe zone de agrement de pe raza municipiului Alba Iulia. Desigur, grătarele nu au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | ACCIDENT rutier pe DJ 107 H, între Ighiu și Șard: Coliziune între o motocicletă și un autoturism. Trafic îngreunat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DJ 107 H, între Ighiu și Șard: Coliziune între o motocicletă și un autoturism. Trafic îngreunat Traficul rutier este îngreunat pe DJ 107 H, între localitățile Ighiu și Șard, în urma unui accident rutier produs sâmbătă, în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă. Conducătorul motocicletei ar fi suferit leziuni […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

7,3 milioane de lei în 2026 pentru regularizarea râului Aiudel și regularizarea și consolidarea albiei Văii Bucerdea: Bani prinși în bugetul pe 2026 al Apelor Române

Ioana Oprean

Publicat

în

7,3 milioane de lei în 2026 pentru regularizarea râului Aiudel și regularizarea și consolidarea albiei Văii Bucerdea: Bani prinși în bugetul pe 2026 al Apelor Române 3,647 milioane lei au fost „prinși” bugetul din 2026 al Administrației Naționale Apele Române pentru regularizarea râului Aiudel, a anunțat, vineri, 1 mai 2026, ministrul Mediului, Diana Buzoianu. „Proiectul […]

Citește mai mult