Concursul Naţional de Creaţie Literară și Artă Plastică „Laudă seminţelor, celor de faţă și-n veci tuturor!” – Ediţia 2019
Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Sebeş, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, organizează şi în acest an, plin de semnificaţii pentru cercetarea vieţii şi activităţii poetului şi filosofului Lucian Blaga, respectiv un secol de la debutul literar (prin publicarea volumului de versuri Poemele luminii şi culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu), în perioada 9-12 mai 2019, Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”.
În cadrul evenimentului, Concursul Naţional de Creaţie Literară şi Artă Plastică „Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor!”, iniţiat în scopul valorificării capacităţii participanţilor de a-şi exprima, în mod creativ, gândurile, ideile şi imaginaţia, în proză, în versuri sau artă, reprezintă un reper de interes major. Prin acest demers, organizatorii doresc să menţină în conştiinţa publică memoria marelui scriitor Lucian Blaga-poet, prozator, traducător, filosof şi diplomat, personalitate marcantă a literaturii şi culturii române.
Începând cu anul 2018, în cadrul concursului este organizată o secţiune specială, dedicată elevilor, prin intermediul căreia se urmăreşte descoperirea şi valorificarea tinerele talente din şcoli, licee, asociaţii literare, cluburi ale elevilor, cenacluri, palate ale copiilor etc.
Concursul este structurat pe două secţiuni („adulţi” şi „elevi”), fiecare secţiune având mai multe domenii: creaţie literară (poezie şi eseu-pe teme legate de viaţa şi opera lui Lucian Blaga), traduceri (în limbile engleză, franceză sau germană) şi artă plastică. Cei interesaţi de înscrierea în concurs, sunt invitaţi să urmărească regulamentul, condiţiile de participare şi calendarul activităţilor, disponibile şi în variantă electronică pe site-ul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş (www.cclbsebes.ro, rubrica „Anunţuri”).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare
Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru anunță lansarea primului fond regional de capital de risc (equity) din istoria regiunii, denumit Asternova Centru. Inițiativa reprezintă un proiect […]
Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz
Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, a scris un mesaj, pe o rețea de socializare, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Transgaz privind posibilitatea extinderii rețelei de gaze naturale în Munții Apuseni și pașii necesari pentru […]
