Concursul „Cultură şi civilizaţie” şi-a desemnat câştigătorii
Miercuri, 25 mai, în incinta Centrului de Documentare şi Informare de la Colegiul Apulum din Alba Iulia s-a desfăşurat ultima etapă, cea judeţeană, a Concursului de cultură generală în limba franceză „Cultură şi civilizaţie” organizat de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Alba. Concursul a implicat 312 elevi din clasele IX-XI de la 12 licee din 5 localităţi ale judeţului Alba, în urma selecţiei calificându-se pentru etapa judeţeană 12 elevi, din care 11 au participat ieri la ultimele probe de concurs.
Tot ieri a avut loc şi premierea câştigătorilor de la etapa pe localitate a concursului, aceştia primind din partea organizatorilor diplome şi premii constând în cărţi, CD-uri şi materiale de promovare în limbile franceză şi română. A fost acordat şi un premiu special, pentru cel mai mare punctaj obţinut la faza pe localitate, elevei Diana Cotişel de la Colegiul Naţional „Avram Iancu” din Cîmpeni, elevă în clasa a XI-a, îndrumată de doamna profesor Roxana Bodea.
Concursul „Cultură şi Civilizaţie” s-a adresat elevilor din clasele IX-XI din judeţul Alba şi s-a desfăşurat în trei etape eliminatorii: etapa pe şcoală, etapa pe localitate şi etapa pe judeţ. Testele propuse spre rezolvare elevilor au fost de tip grilă şi au evaluat cunoştinţele acestora privind geografia, istoria, organizarea administrativă, cultura şi elemente de civilizaţie specifice departamentului La Manche din Franţa, departament cu care judeţul Alba a încheiat, în anul 2005, un Protocolul de Prietenie şi Cooperare. La etapa judeţeană a concursului elevii au trebuit să redacteze, în plus, şi un scurt eseu. Toate probele concursului s-au desfăşurat în limba franceză. Câştigătorul locului I pe judeţ la acest concurs va fi recompensat cu o excursie de o săptămână în Franţa. (N.L.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
Foto știrea ta | „Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc”
„Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc” O groapă de pe strada George Barițiu din Alba Iulia a fost plombată doar parțial, materialul folosit acoperind numai o parte din suprafața acesteia. Din acest motiv, o parte din porțiunea deteriorată a rămas în continuare […]
Ce mâncăm în noiembrie? Puterea alimentelor de sezon și secretele unei farfurii sănătoase Dovleacul, varza, sfecla roșie, rădăcinoasele, merele, perele și nucile revin în prim-planul alimentației odată cu instalarea frigului. Dincolo de gustul autentic și de tradițiile culinare, alimentele lunii noiembrie oferă fibre, vitamine, minerale și antioxidanți, devenind aliați importanți ai unei alimentații echilibrate. Este […]
Regal Vienez ajunge la Alba Iulia pe 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet
Regal Vienez ajunge la Alba Iulia, duminică, 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet Evenimentul face parte dintr-un amplu turneu național care va ajunge și la Sibiu, Deva, Târgu Mureș și Cluj-Napoca, aducând în fața publicului farmecul muzicii vieneze și atmosfera sărbătorilor de iarnă. Alba Iulia va găzdui, duminică, […]