Ştirea zilei

Concurs directori de școli 2022, sesiunea a treia: Peste 50 de posturi LIBERE în Alba. Înscrierile au început astăzi

Ioana Oprean

Publicat

în

Concurs directori de școli 2022, sesiunea a treia: Peste 50 de posturi LIBERE în Alba. Înscrierile au început astăzi

Înscrierile pentru concursul de directori, sesiunea iunie-octombrie 2022, au început pe data de 28 iunie și durează până pe 17 iulie, potrivit calendarului oficial. În perioada menționată anterior se depun dosarele la proba scrisă. Procedura de înscriere a fost trimisă de Ministerul Educației către inspectoratele școlare.

CLICK AICI PENTRU POSTURILE LIBERE DIN JUDEȚUL ALBA

Petrecerea Divorțaților

Reamintim că până acum s-au derulat două sesiuni ale concursului de directori, iar ministrul Cîmpeanu a declarat la dezbaterea „Director de viitor”, organizată de Edupedu.ro și Asociația pentru Valori în Educație, că 20% dintre posturi au rămas neocupate. Tot atunci a anunțat și această a treia etapă. Concret, în primele două etape au fost ocupate 6.969 de posturi de director adjunct și directori, din cele 8.692 de posturi scoase la concurs. Cele rămase neocupate sunt 1.723 de posturi.

Înainte de încărcarea documentelor, trebuie parcurși pașii pentru crearea unui cont pe platforma concursdirectori.edu.ro. Mai jos este explicată procedura de utilizarea a platformei de înscriere.

Procedura de utilizare a platformei de înscriere

Primul pas pentru a demara procesul de înscriere este accesarea platformei prin intermediul următorului link: https://concursdirectori.edu.ro/

Pentru a demara crearea contului, trebuie să apăsați butonul Înscriere.

Pe pagina următoare veți bifa că ați luat la cunoștință Metodologia concursului și că vă dați consimțământul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul derulării concursului. De asemenea, vi se va cere adresa personală de email care va fi asociată cu contul dumneavoastră.

După ce ați bifat cele două opțiuni și ați adăugat adresa personală de email, puteți apăsa butonul Trimite. După trimiterea formularului de mai sus, veți primi pe adresa de mail indicată un nou email denumit Concurs Directori și Directori Adjuncți 2022: Link acces și validare cont. Acest link vă permite să continuați înscrierea. Link-ul este activ timp de 12 ore. Pentru a ajunge mai departe, apăsați acel link. Pentru a continua validarea contului, trebuie să navigați și să selectați opțiunea de Înscriere din meniul din partea de sus a paginii.

Formularul va fi activ în perioada 28 iunie (ora 7:00) – 17 iulie (ora 23:59), timp în care va fi validat contul și vor fi depuse dosarele pentru proba scrisă. În cadrul formularului, veți completa următoarele câmpuri:

  • nume
  • inițiala tatălui
  • prenume
  • CNP
  • adresa e-mail – aceasta va fi completată automat de aplicație, fiind cea pentru a accesa platforma
  • unitatea școlară unde sunteți titular/ă. Unitatea școlară poate fi căutată pe baza localității.

Pentru încărcarea documentelor, candidații vor accesa platforma https://concursdirectori.edu.ro/ și vor apăsa butonul Dosar din meniul din partea de sus a paginii.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Pădurea urbană de la Sebeș: „Naturalizare controlată”, care păstrează vegetația valoroasă existentă și o completează cu specii noi. A fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Pădurea urbană de la Sebeș: „Naturalizare controlată”, care păstrează vegetația valoroasă existentă și o completează cu specii noi. A fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor Primăria Municipiului Sebeș a scos la licitație execuția lucrărilor pentru amenajarea unei păduri urbane lângă Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Primăria Alba Iulia caută un organizator pentru Târgul de Crăciun și Târgul de Paște în Cetate, pe următorii patru ani: Selecție de oferte lansată

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia caută un organizator pentru Târgul de Crăciun și Târgul de Paște în Cetate, pe următorii patru ani: Selecție de oferte lansată Primăria Alba Iulia a scos la selecție de oferte concesionarea serviciilor de organizare a celor două mari evenimente sezoniere din Piața Cetății Alba Carolina: Târgul de Crăciun și Târgul de Paște. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cine primește mai mulți bani după rectificarea bugetară de la Alba Iulia din octombrie 2026: Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani după rectificarea bugetară de la Alba Iulia din octombrie 2026: Lista Consilierii locali din Alba Iulia vor vota vineri, 9 octombrie 2026, într-o ședință extraordinară, rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli pe 2026. Proiectul de hotărâre (nr. 425 din 5 octombrie) este inițiat de primarul Gabriel Pleșa și este […]

Citește mai mult