Concert extraordinar de colinde la Blaj
Azi, 16 decembrie, de la ora 17.00, Primăria Blaj va organiza la Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” spectacolul extraordinar de colinde „Sara bună de Crăciun!”. „Dau întâlnire tuturor blăjenilor la un spectacol de colinde cu totul special, dedicat tuturor celor ce poartă în inimi bucuria şi emoţia sărbătorilor de iarnă. Este cadoul municipalităţii pentru toţi cei care îndrăgesc tradiţia strămoşească a colindului”, a declarat primarul Gheorghe Rotar. Vor vesti Naşterea Domnului prin colinde tradiţionale româneşti Veta Biriş, Reta Rus, Dorina Oprea, Marinela Baba, Victoria Meiţescu, Mihai Petreuş, Maria Dan Păucean, Teodora Zărnescu, Nelu Ban Fântana şi grupul folcloric „Obârşia”. Colindătorii vor împărtăşi de asemenea şi din tradiţiile zonelor folclorice pe care le reprezintă: Valea Târnavelor, Valea Secaşului, Valea Vinului, Câmpia Mureşului şi Maramureş. Spectacolul va fi prezentat de Ioan Moldovan şi Veta Biriş, iar intrarea este liberă. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș
O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]