Comunităţile de romi – posibilităţi şi realizări
La Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Alba a avut loc ieri o întâlnire pe tema comunităţii rome din Marea Britanie, reuniune la care au participat: Heather Ureche – reprezentant în România al Equality, un ONG din Marea Britanie, Agnieszka Walsh – reprezentant al The Childrens Society, Jackie Ward şi Marian Veriga – reprezentanţi ai altor organisme care sprijină cetăţenii de etnie romă. În sală, în calitate de invitat, s-a aflat şi Constantin Dica – Agenţia Naţională pentru Romi. Seminariul „Egalitate” a debutat cu o prezentare a situaţiei romilor din Marea Britanie, aparţinând doamnei Heather Ureche, care de 10 ani este implicată activ în viaţa persoanelor de etnie romă din ţara noastră, dar şi din Europa şi Marea Britanie. „Noi, toţi, suntem voluntari, am lucrat mult pentru populaţia romă, nu vrem să spunem că suntem perfecţi, adică avem soluţii pentru orice problemă”, a spus Heather Ureche. Apoi, Anieszka Walsh şi Jackie Ward au vorbit despre situaţia romilor din estul Londrei şi munca depusă în sprijinul acestora în zona de nord a Londrei. Au amintit de acţiunile în care sunt atraşi părinţii, alături de copiii cu vârste între 3 şi 18 ani, care locuiesc sau merg la şcoală în Londra. Cu toţii sunt sprijiniţi pentru a depăşi mai multe obstacole: nu cunosc limba engleză şi nu ştiu să scrie sau să citească. Acum, ei pot să găsească creşe, grădiniţe, facultăţi şi să completeze formulerele necesare pentru înscrierea lor la aceste instituţii. Copiii ajung la aceste ONG-uri la recomandarea bisericii sau a altor organizaţii, care colaborează pentru a reuşi să ducă la bun sfârşit fiecare proiect. Au fost editate cărţi şi fluturaşi, în care este prezentată activitatea romilor şi ceea ce trebuie să ştie părinţii despre şcoală şi ONG-uri. S-a amintit şi de faptul că în unele zone copiii şi familiile rome nu sunt sprijinite suficient şi există chiar probleme de discriminare. În Marea Britanie, ziarele vorbesc de romi ca despre o problemă scăpată de sub control, ceea ce duce la înrăutăţirea situaţiei acestora. Sunt multe cazuri în care plângerile oamenilor nu sunt luate în considerare, chiar dacă au fost totuşi şi câteva hotărâri favorabile romilor. Marian Veriga, care trăieşte de mai mulţi ani în Anglia, a vorbit despre viaţa romilor de acolo, dar şi de diferenţele care există între condiţiile romilor de acolo şi din ţara noastră. Astfel de seminarii pe tema vieţii romilor au mai fost organizate la Sibiu şi vor mai avea loc la Cluj şi la Bucureşti. Potrivit statisticilor, în centrul Europei şi în zona de est trăiesc în prezent aproape 500.000 de romi şi numărul lor creşte. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș
O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]