Comunicat de presă| Victor Negrescu: Plan de relansare pentru județul Alba în valoare de peste 1,5 miliarde de euro
Europarlamentarul Victor Negrescu, membru în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European, propune un plan de relansare pentru județul Alba în valoare de peste 1,5 miliarde de euro din care peste 500 de milioane de euro ar proveni din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar restul din alte fonduri europene, resurse financiare atrase de la Banca Europeană de Investiții și Banca Mondială sau din fonduri guvernamentale și locale.
Europarlamentarul de Alba, Victor Negrescu, a declarat că autoritățile județene trebuie să dezvolte un plan de relansare menit să sprijine sectoarele economice afectate de pandemie, domeniul sănătății și educația, care să pornească de la PNRR. Acesta a propus ca toate partidele să lucreze împreună pentru ca cel puțin 500 de milioane de euro să fie atrase de județul Alba din PNRR, dintre care 300 de milioane sub formă de granturi și 200 de milioane de euro sub formă de împrumuturi.
Sumele astfel accesate ar putea genera noi proiecte cu finanțare europeană și internațională și vor putea fi investite în proiecte dezvoltate de autoritățile locale, IMM-uri sau ONG-uri. În acest context, Victor Negrescu și-a arătat disponibilitatea în privința sprijinirii autorităților din județul Alba în vederea redactării și implementării unui plan de redresare și reziliență la nivel județean, în acord cu necesitățile sale și reformele solicitate la nivel european. Acesta a atras atenția că alte județe au deja astfel de planuri și că județul Alba nu poate rata această oportunitate.
Vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură din Parlamentul European, Victor Negrescu a prezentat cum pot ajuta spre exemplu aceste fonduri învățământul din Alba. Mai exact, în contextul atragerii acestor sume, educației din Alba i-ar reveni circa 50 de milioane de euro, bani care vor putea fi folosiți pentru construcția de creșe, grădinițe sau chiar școli, dar și pentru modernizarea universității sau a infrastructurii existente. De asemenea, fondurile pot fi folosite pentru finanțarea programului prin intermediul căruia se oferă o masă caldă pentru elevi, pentru formarea profesorilor, pentru măsuri de combatere a abandonului școlar, dar și pentru digitalizarea unităților de învățământ, astfel încât școala online să se poată desfășura în cele mai bune condiții, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.
Tot în acest sens, europarlamentarul social democrat a arătat că sume la fel de consistente pot fi folosite pentru proiecte în domeniul sănătății, de la modernizarea spitalelor până la dezvoltarea rețelei medicale de proximitate sau de familie. Nu în ultimul rând, cu un plan gândit strategic, județul Alba poate deveni un furnizor regional de servicii medicale de calitate.
Contractarea banilor va începe din acest an, iar proiectele trebuie implementate până în luna august 2026, când vor fi efectuate ultimele plăți. Succesul PNRR depinde de fiecare județ în parte. Reamintim că din alocarea totală de 672,5 miliarde de euro pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) la nivelul UE, România poate beneficia de aproximativ 30,5 miliarde de euro, compuse din 13,8 miliarde de euro sub formă de granturi și 16,7 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat | Corneliu Mureșan (PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie
Corneliu Mureșan(PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie Siegfried Mureșan premier înseamnă, din punctul meu de vedere, doar Ilie cu altă pălărie. O schimbare de nume și de imagine, nu neapărat schimbarea de direcție de care România are nevoie. După lunile de guvernare ale lui Ilie Bolojan, România are nevoie de mai […]
Foto | Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei
Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei Una dintre comunele afectate de seceta din ultimii ani este Cricău, unde a fost necesar ca și în acest an, pe perioada verii, SC Apa CTTA SA Alba, de comun […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii Un județ în care copiii nu au cu ce ajunge la școală, iar oamenii nu au cu ce ajunge la serviciu este un județ care își izolează propriile comunități. Problemele transportului public județean din Alba nu sunt […]