Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă| Senatorul PNL de Alba, Sorin Ioan BUMB: PNL vine în sprijinul românilor cu încă un set de măsuri destinate să combată criza energetică

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Senatorul PNL de Alba, Sorin Ioan BUMB: PNL vine în sprijinul românilor cu încă un set de măsuri destinate să combată criza energetică

Guvernul condus de PNL a anunțat noile măsuri de protejare a populației și economiei de efectele creșterii prețurilor la energie electrică și gaze naturale, măsuri ce se vor aplica cu începere de la 1 aprilie, timp de un an de zile. Astfel se asigură protecție populației și mediului de afaceri, totodată generându-se stabilitate, dar respectându-se și principiile pieței libere.

Începând de la 1 aprilie, la electricitate, PNL a impus măsura unui tarif social de 0,68 lei/kw pentru consum lunar până în 100 kw. Sunt peste 4 milioane de gospodării care se încadrează în acest tip de consum și de aceea măsura este foarte importantă. Alte 4 milioane de gospodării, care au un consum lunar cuprins între 100 și 300 kw, vor avea un tariful de al electricității de 0,8 lei/kw cu TVA inclus. Impactul acestui pachet de sprijin e estimat la 3,62 miliarde lei.

Pentru clienții non-casnici se va aplica un tarif unic de 1 leu/kw, cu TVA inclus. Impactul estimat al acestei măsuri este de 5,54 miliarde lei.
Pentru marii consumatori industriali se vor aplica scheme de ajutor dedicate, care vor reduce costul electricității cu până la 20%. Impactul bugetar însumat al tuturor acestor măsuri de sprijin pentru consumatorii de energie electrică este estimat la 9,16 miliarde lei.

În ceea ce privește gazele naturale, de la 1 aprilie, clienții casnici cu un consum anual până la 1.200 metri cubi vor beneficia de tarif de 0,31 lei/kw. Pentru consumatorii non-casnici costul gazului va fi 0,37 lei/kw. Impactul bugetar pentru măsurile de sprijin la consumatorii de gaze naturale este de 5,3 miliarde lei, pentru un an.

Costul total însumat al tuturor măsurilor de sprijin acordate începând cu 1 aprilie, pentru o perioadă de un an de zile, este estimat la 14,5 miliarde lei până la finele anului 2022.

În plus, o altă serie de măsuri suplimentare de reglementare și reglare a pieței de energie vor ajuta și ele la scăderea costurilor și la creșterea competitivității economiei românești. Certificatele verzi au fost suspendate până la finalul anului 2022 și s-a prelungit valabilitatea lor; astfel, bugetul va putea suporta mai bine măsurile de susținere. De asemenea, rata profitului pe costul de furnizare a fost plafonată la maximum 5 % pentru furnizori.

Un alt set de măsuri deosebit de importante, cu impact pe termen lung, o reprezintă investițiile în infrastructura de energie. La inițiativa PNL s-a început deja planul integrat de investiții, din fonduri europene și naționale, privind programele care țin de producția de energie și gaze naturale, transport și depozitare, diversificarea resurselor, tranziția spre energia verde și eficiență energetică. Astfel, în luna martie, va fi lansat un apel de proiecte în valoare de 460 de milioane de euro, pentru o capacitate instalată de 950 MW, din finanțările PNRR destinate consumatorilor industriali energointensivi, IMM-urilor și operatorilor economici din sectorul agricol. De asemenea, mai este disponibil pentru investiții fondul de modernizare, în valoare totală de 16 miliarde de euro, din care am lansat deja, la începutul acestui an, proiecte în valoare de peste 2 miliarde de euro.

Vom continua, în toamna acestui an, cu alte proiecte în valoare totală de 2,8 miliarde euro care vor merge către producătorii de energie, consumatorii industriali, agricultură, HORECA, prosumatori, autorități publice și persoane fizice.
Nu în ultimul rând, amintesc de inițiativa mea, susținută de colegii din PNL, aflată în circuit parlamentar, de a facilita conectarea românilor cu la rețelele de curent și gaz.

Astfel, prin măsurile adoptate deja de Senat, operatorul de distribuție are obligația să asigure finanțarea și realizarea lucrărilor de modernizare/extindere a rețelei electrice de distribuție în vederea racordării tuturor solicitanților aflați în perimetrul concesionat. Contoarele inteligente nu trebuie plătite nici ele de către beneficiari, această prevedere ușurând și ea efortul oamenilor la racordare, iar consumatorii casnici care aleg să-și suporte investiția cu racordarea din buzunarul propriu, o pot recupera într-un termen de 5 ani. De asemenea, și în cazul lucrărilor de branșare la nivelul localităților, ca serviciu de utilitate publică, finanțarea branșamentelor și a extinderii rețelelor de gaze naturale se va putea face de către UAT-uri și ADI-uri, cu recuperarea contravalorii de la distribuitorii de energie, într-o perioadă de 5 ani.

Toate aceste modificări se adaugă facilităților propuse de PNL pentru a sprijini consumatorii casnici și non casnici, plafonarea și compensarea facturilor, facilități care sunt în vigoare. Guvernul și partidele din coaliție caută în continuare soluții eficiente în criza energetică mondială.

Senator PNL de Alba,

Sorin Ioan BUMB


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Grădiniță nouă la Sebeș, în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 2: Câte grupe și ce capacitate urmează să aibă creșa

Bogdan Ilea

Publicat

în

Grădiniță nouă la Sebeș, în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 2: Câte grupe și ce capacitate urmează să aibă creșa Un proiect de hotărâre din data de 15 aprilie, 2024, al primăriei Sebeș, prevede „Transformare imobil fostă centrală termică -Municipiul Sebeș, în Creşă”, ca nivel antepreșcolar în cadrul Școlii Gimnaziale nr 2. din Sebeș. Având în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea