Politică Administrație

Comunicat de presă: Premieră absolută pentru județul Alba, Daniel Breaz devine noul ministru al Educației Naționale

Andreea Ștefan

Publicat

în

În cursul zilei de ieri, 5 august, președintele României, domnul Klaus Iohannis a semnat decretul de numire al prof. univ. dr. Daniel Breaz în funcția de ministru interimar al educației, după demiterea din această funcție a Ecaterinei Andronescu.

Petrecerea Divorțaților

Numirea senatorului PSD de Alba și semnarea acestui decret reprezintă pentru politica județului, cea mai mare realizare de după 1989, niciun alt politician nereușind să ocupe o astfel de funcție. Daniel Breaz, ocupă din noiembrie 2018 funcția de ministru al Culturii și Identității Naționale reușind să se impună ca o figură politică determinată și consecventă în raport cu programul de guvernare al PSD.

Cu o vastă experiență universitară, Daniel Breaz devine astfel parlamentarul cu cea mai mare responsabilitate administrativă asumată de un politician provenit din județul Alba de-a lungul celor aproape 30 de ani trecuți de la Revoluția din 1989.

Daniel Breaz are 44 de ani și este profesor universitar de matematică. A absolvit Facultatea de Matematică-Informatică, din cadrul Universității „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca. În 2002, a obținut titlul de doctor în matematică, specializarea analiză matematică, în cadrul aceleași universități.

Biroul de presă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult