Actualitate

Comunicat de presă, Gabriel Pleșa: Viitorul orașului trebuie construit în jurul tinerelor familii

Ioana Oprean

Publicat

în

Am spus și o voi repeta ori de câte ori am ocazia: oamenii sunt cea mai importantă resursă a unui oraș, a unei comunități. Nu putem privi spre viitor, nu putem avea un plan de dezvoltare a orașului, fără să punem cetățeanul în centrul acestui proiect. 

Petrecerea Divorțaților

Putem și trebuie să facem mai mult pentru oamenii acestui oraș, în special pentru tinerii care fac primii pași în viața de familie. Iar acest ajutor nu trebuie să se rezume la un simplu cadou în bani, primit cu ocazia căsătoriei.

Cele mai multe dintre tinerele familii au nevoie de mult mai mult decât atât. Au nevoie, în primul rând, de un acoperiș deasupra capului, de o locuință la un preț accesibil. Nu orice tânără familie își permite, la prețul pieței, una dintre tot mai multele locuințe de lux, pentru a căror construcție actuala administrație eliberează avize și autorizații pe bandă rulantă. Iar aceasta este o problemă la care trebuie să găsim răspuns, dacă suntem cu adevărat interesați de viitorul acestui oraș. Din fericire, există soluții. Există construcțiile de tip ANL, suportate de stat, există varianta ca administrația să construiască locuințe sociale, există variantele unor parteneriate public-privat, prin care să fie construite locuințe la prețuri limitate, cu adevărat accesibile tinerilor. Și îmi propun ca toate acestea să devină o prioritate a viitoarei noi administrații, care va trebui să rezolve sutele de cereri de locuințe sociale depuse în prezent la Primărie.

În același timp, la nivelul municipiului există un deficit mare în ce privește locurile disponibile în creșe. Tinerele familii au nevoie de astfel de facilități și e de datoria administrației să construiască noi creșe, pe care să le doteze corespunzător, pentru că nu orice tânără familie își permite să angajeze o bonă. Cu atât mai mult cu cât actuala administrație nici măcar nu a preluat din bunele practici din alte orașe, care subvenționează, total sau parțial, astfel de servicii pentru tinerele familii.

Sunt multe lucruri ce cad în sarcina unei administrații responsabile. Putem scrie proiecte și face planuri pentru infrastructură, economia locală, cultură sau sport. Le avem și pe acestea. Însă trebuie să facem mai multe decât s-a făcut până acum, trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a oferi oportunități și condiții cât mai bune tuturor tinerelor familii din orașul nostru.

Gabriel Pleșa, candidatul Alianței USR-PLUS pentru Primăria Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile

Ioana Oprean

Publicat

în

Bonurile fiscale ar putea conține un cod QR: Autoritățile vor să modernizeze sistemul fiscal pentru a urmări mai ușor tranzacțiile Bonurile fiscale ar urma să conțină și un cod QR, potrivit unei legi care vizează modernizarea sistemului fiscal. În acest fel, autoritățile vor să urmărească mai ușor tranzacțiile. Specialiștii spun însă că măsura ar putea […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului În zonele montane înalte ale României, iarna pare că își intră în drepturi, zăpada căzută depunându-se deja în strat consistent. La Vârful Omu, în Munții Bucegi, omătul se apropie de 40 de centimetri, […]

Citește mai mult

Actualitate

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa

Ioana Oprean

Publicat

în

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cadru universitar la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de […]

Citește mai mult