Comunicat de presă| Europarlamentarul Mircea Hava: Dincolo de miza financiară uriașă pentru România, e un moment cu o încărcătură simbolică profundă pentru Alba Iulia
Comisarul Elisa Ferreira, premierul Nicolae Ciucă și alți membri ai guvernului se vor afla la Alba Iulia, pentru o ceremonie desfășurată, la fel ca de atâtea alte ori în trecut, în Sala Unirii. Un moment cu adevărat important pentru România, semnarea Acordului de Parteneriat cu Comisia Europeană, se va întâmpla exact în inima ei, în orașul care, pot spune, a avut întotdeauna un cuvânt greu în privința fondurilor europene. Și asta pentru că am avut de partea noastră seriozitatea, echipa și știința de a face lucrurile să se întâmple!
Nu cred că exista un loc mai bun pentru semnarea acestui acord de parteneriat. Dincolo de miza financiară uriașă pentru România, e un moment cu o încărcătură simbolică profundă. În toți anii în care am fost primarul acestui oraș am repetat, la nesfârșit, că banii europeni sunt cheia cu care vom deschide uși, că vom face pionierat și că realizările vor rămâne pentru generații, de-acum încolo. Și, după cum bine se vede, am avut dreptate! Atenție la ce voi spune, pentru că pe unii plutași i-a luat, din nou, valul promisiunilor și fac pomenire la „noul val de finanțări” când ei erau, de fapt, oamenii de veto ai consiliului local și se opuneau oricărui prilej de finanțare propus de echipa de facto. O echipă care a adus și lăsat noii administrații proiecte de peste 87 de milioane de euro. Aveți aici, Contracte Finanțare Alba Iulia, cea mai credibilă sursă de informare, sub monitorizarea pertinentă a Directoratului General pentru Politici Urbane și Regionale, care confirmă data și sumele la care zecile de milioane de euro au fost pregătite și pentru ce.
Revenind la evenimentul de la Alba Iulia, sunt optimist-rezervat și îmi doresc ca lucrurile să meargă în direcția potrivită, după gestul semnării acordului, cu proiecte europene de care e atâta nevoie. O mai spun, încă o dată: Europa ne dă, însă nu ne bagă și-n traistă. Pentru a avea rezultate și a folosi, așa cum trebuie, banii UE avem mare nevoie de resursă umană valoroasă și seriozitate dusă la extrem. Suntem într-un moment în care avem un singur „glonț” și o singură șansă de a ne atinge ținta. Iar un eșec echivalează cu un dezastru. Cadrul politicii de coeziune ce vizează România, unul dintre cele mai vechi și mai importante sisteme de finanțare din UE, include domenii de unde românii au așteptări mari. Sănătate, transport sustenabil, piața muncii și incluziunea socială, economie verde, digitalizare sunt câteva dintre liniile ce aduc țării noastre peste 31 de miliarde de euro.
Alba Iulia are, la rândul ei șansa de a profita de acest sistem multianual de finanțare. Dacă lucrurile vor fi privite ca o șansă de a aduce și mai mulți bani, nu ca o plasă de siguranță pentru a refinanța ceea ce nu s-a făcut în actuala alocare, cu finalizare în 2023. Personal, nu sunt obișnuit și nici nu mai e cazul să se aștepte cineva că mă voi consola cu o mentalitate de genul „nu se poate”. Da, simbolic, e important că acest acord se semnează la Alba Iulia, dar Alba Iulia trebuie să rămână, pe mai departe, un simbol al acestei țări și mai ales a dezvoltării cu bani europeni. Asta îmi doresc și asta aștept să se întâmple, prin muncă și rezultate nu baliverne sfruntate!
Mircea Hava europarlamentar PNL
Membru EPP
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei
Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei Una dintre comunele afectate de seceta din ultimii ani este Cricău, unde a fost necesar ca și în acest an, pe perioada verii, SC Apa CTTA SA Alba, de comun […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii Un județ în care copiii nu au cu ce ajunge la școală, iar oamenii nu au cu ce ajunge la serviciu este un județ care își izolează propriile comunități. Problemele transportului public județean din Alba nu sunt […]
Adrian Teban, după întâlnirea de la Chișinău a Grupului Consultativ de Lucru dintre Comitetul European al Regiunilor și reprezentanții autorităților locale din Republica Moldova: ,,Sper să reușească să adapteze administrația locală la structurile europene”
Adrian Teban, după întâlnirea de la Chișinău a Grupului Consultativ de Lucru dintre Comitetul European al Regiunilor și reprezentanții autorităților locale din Republica Moldova: ,,Sper să reușească să adapteze administrația locală la structurile europene” Primarul orașului Cugir, Adrian Teban a participat recent la Chișinău, la prima întâlnire a Grupului Consultativ de Lucru dintre Comitetul European […]

