Comunicat de presă: După modelul Șoșoacă, PSD și o persoană cu probleme psihice l-au scos din cursa pentru Senat pe Silviu Ponoran
După modelul Șoșoacă, PSD și o persoană cu probleme psihice l-au scos din cursa pentru Senat pe Silviu Ponoran
Decizia Curții de Apel Alba Iulia, de invalidare a primarului Zlatnei, Silviu Ponoran, pentru candidatura la Senat, are în spate, două contestații. Una depusă de o persoană sau în numele unei persoane cu grave probleme psihice, internată într-o unitate de specialitate din Vâlcea. Se va depune o plângere penală întrucât persoana respectivă, nu are discernământ, , potrivit medicilor, iar cineva s-a folosit cinic de acest lucru.
A doua contestație a fost depusă de PSD, care și-a dorit eliminarea la masa verde, după modelul Șoșoacă, a unui om care le stătea în gât, pentru că a făcut minuni în Apuseni și este iubit de moți. Realizările lui Silviu Ponoran, care practic a reconstruit un oraș distrus de poluare de la zero, i-a determinat pe cei de la PSD Alba, să folosească toate tertipurile posibile, de tip Putin, pentru a scăpa, la masa verde, de un contracandidat redutabil. Deputatul Florin Roman, un om care a făcut extrem de multe lucruri bune, alături de Silviu Ponoran, va prelua în urma acestei decizii, rolul de reprezentare al Munților Apuseni, în Parlamentul României.
Citește și: Cum motivează instanța INVALIDAREA candidaturii la Senatul României a lui Silviu Ponoran
Echipa Roman-Ponoran s-a luptat ca azi 15000 de familii să plătească factura la energie cu 50%. Tot această echipă a dus la bun sfârșit operaționalizarea zonei de dezvoltare “Moții – Țara de Piatră”. Împreună au lucrat la legea dedicată marelui erou național “Avram Iancu”, dar și pentru fabrica de produs finit a cuprului de o companie a statului român, astfel încât resursele naturale ale României să nu mai ajungă la turci, cum vrea PSD. Deputatul Florin Roman este autorul legii întăbulării simplificate, prin care 4400 de moți cu acte de mână sunt azi proprietari cu acte în regulă.
Citește și: Reacția lui Silviu Ponoran după invalidarea candidaturii la Senatul României: LA FEL CA PE DIANA ȘOȘOACĂ, PSD vrea să mă oprească să candidez la Senat!
Tot el a introdus pensionarea anticipată fără penalități pentru Apuseni, pe care PSD a scos-o din noua lege a pensiilor. Florin Roman a depus proiectul de lege care respinge înghețarea pensiilor pentru mineri, făcută de Marcel Ciolacu și PSD. Deputatul Florin Roman este cel care a adus Serviciul de înmatriculări la Câmpeni și care a salvat de la colaps financiar, spitalele din Apuseni, pline de arierate, în perioada pandemiei. A fost omul care a convins guvernul liberal să finanțeze aproape 200 de kilometri de covor asfaltic, pentru cele două drumuri naționale din Apuseni.
Parteneriatul PNL pentru Apuseni înseamnă și rezolvarea alimentării cu apă potabilă a orașului Abrud, după 25 de ani de dificultăți, dar și începerea lucrărilor de montare a panourilor solare pentru gospodăriile izolate din cătunele Apusenilor. Parteneriatul PNL pentru Apuseni înseamnă și realizarea celui mai spectaculos drum de munte, Transapuseana dar și a celorlalte, care vin din spate, de la Sălciua, Ponor, Întregalde. Împreună cu moții, cu harnicii primari liberali, facem treabă cu suflet și cu inimă pentru moți. Am deplină încredere ca cel mai bun deputat liberal poate duce mai departe crezul lui Corneliu Olar, Dumnezeu să-l odihnească și munca lui Silviu Ponoran, în Parlamentul României.
Ion Dumitrel, președintele PNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | #noulPSD: Pentru a asigura stabilitatea, intrăm în conducerea Primăriei Alba Iulia și susținem prima femeie viceprimar, după ’89
Comunicat de presă | #noulPSD: Pentru a asigura stabilitatea, intrăm în conducerea Primăriei Alba Iulia și susținem prima femeie viceprimar, după ’89 Partidul Social Democrat își asumă intrarea în conducerea Primăriei Municipiului Alba Iulia pentru a asigura echilibrul, stabilitatea și eficiența administrației locale într-o perioadă care se anunță dificilă, dar mai ales pentru a susține […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitateacum 3 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 4 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României
-
Oameni şi locuriacum 2 zile
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
11 decembrie – Ziua internațională a munților
-
Sportacum 3 zile
ACSM Codlea – Metalurgistul Cugir 0-2 (0-1) | Dublă Bura, „roș-albaștrii” au spart gheața în deplasare