Politică Administrație

Comunicat de presă – Corneliu Mureșan | Scurt bilanț al guvernării social-democrate: Măsuri concrete de sprijin pentru oameni și comunități locale

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Scurt bilanț al guvernării social-democrate. Măsuri concrete de sprijin pentru oameni și comunități locale

Ce a însemnat guvernarea social-democrată pentru români și pentru România? E o întrebare pe care trebuie să ne-o punem în această perioadă. Acesta este un articol mai lung, dar vă rog să vă rupeți câteva minute pentru a parcurge un rezumat al bilanțului guvernării conduse de fostul premier social democrat, Marcel Ciolacu. România are în față o perioadă dificilă și sper că toate eforturile social-democraților de a crește bunăstarea românilor să nu fie spulberate în următoarele luni.

– PSD a reușit să oprească o criză economică de proporții. Când Germania se află în al treilea an de recesiune, iar Ungaria, Austria și alte țări europene au avut mari probleme economice, PIB-ul României a crescut semnificativ (cu peste 40% în ultimii 5 ani);

– România a ajuns o putere economică regională. Am egalat Polonia și suntem peste Ungaria, Slovacia, Croația, Grecia, Letonia si Bulgaria la cel mai relevant indicator economic, PIB pe locuitor raportat la paritatea puterii de cumpărare;

– Veniturile românilor, de la alocații, salarii și pensii, au crescut mult în această perioadă (salariul mediu net a crescut cu 47%, salariul minim cu 76%, iar pensiile cu 70%);

– PSD a preluat guvernarea cu o rezervă financiară în Trezorerie de peste 4 miliarde euro, pentru a servi drept tampon în perioade dificile, iar la finalul mandatului guvernului Ciolacu, această rezervă depășește 10 miliarde de euro;

– Chiar dacă în România s-au realizat cele mai mari investiții publice din istorie, în valoare de 54 de miliarde de euro, datoria externă a crescut, în trei ani și jumătate, cu doar 2,6%. Totodată, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt cu rezervele valutare ale BNR a crescut.

– Firmele mici, medii și mari au fost sprijinite prin programe și măsuri guvernamentale, între care: PROGRAMUL IMM PROD – pentru industrializarea economiei, PROGRAMUL RURAL INVEST – pentru finanțarea afacerilor din mediul rural, PROGRAMUL GARANT CONSTRUCT – pentru sectorul construcțiilor și PROGRAMUL INNOVATION – pentru invenții şi inovații;

– Am accelerat absorbția fondurilor europene și am atins, la începutul lunii martie 2025, plafonul de 100 de miliarde de euro încasate de la aderare;

– Cei mai mulți kilometri de autostradă construiți și dați în folosință (+ 382 km drumuri de mare viteză). Am încheiat anul 2024 cu peste 200 de km noi de autostradă și drum expres – un record istoric pentru România. În prezent sunt deschise șantiere pentru peste 700 km de șosea de mare vitează;

– Comunitățile locale au beneficiat de o dezvoltare fără precedent și cei mai mulți bani pentru proiecte de investiții în infrastructură, educație, sănătate, extindere utilități și mediu;

– Peste 2,5 milioane de români au beneficiat de programul ”Sprijin pentru România” și bani pentru alimente și mese calde;

– Cea mai mare scădere a numărului de români în risc de sărăcie. Acesta este efectul măsurilor de protejare a puterii de cumpărare a persoanelor vulnerabile. În fiecare an, PSD a venit cu pachete de sprijin (creșteri de venituri, vouchere de alimente, vouchere de energie, bani pentru rechizite și uniforme școlare) pentru milioane de români;

– Românii au, astăzi, mai mulți bani în bănci decât au avut oricând în perioada post-decembristă. Depozitele populației din bănci sunt acum de 382 miliarde lei, cu peste 100 de miliarde mai mult față de intrarea PSD la guvernare;

– O măsură social democrată importantă a fost plafonarea la energie și gaze, care a sprijinit milioane de români, dar și mii de firme mici;

– PSD a intrat la guvernare într-un moment critic și a reușit să gestioneze bine pandemia și contextul epidemiologic dificil;

– Cu războiul la graniță, România a fost în tot acest timp o țară sigură, stabilă economic și social;

Acestea sunt doar o parte dintre realizările actualei guvernări. România s-a dezvoltat mult în ultimii ani și au existat progrese pe toate planurile. Românii au locuri de muncă bune și sigure. PSD a stimulat economia și s-au creat locuri de muncă (+178.000), fiind azi la un efectiv de salariați de aproape 5,2 milioane de persoane – un record istoric post-decembrist. Temerea unei eventuale concedieri nu mai există în societate, întrucât doar cine nu vrea nu are posibilitatea să muncească. Am făcut pași importanți în direcția corectă și sunt convins că acest lucru se resimte în fiecare gospodărie și în fiecare familie. Această evoluție pozitivă reflectă nu doar buna guvernare, dar și determinarea românilor de a-și construi un viitor mai bun.

Comunicat de presă,
Președinte PSD Alba,
Corneliu Mureșan


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Ce puteri mai are Ilie Bolojan și Guvernul interimar: Care este procedura de formare a unui nou Guvern și cum s-ar putea ajunge la alegeri anticipate

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce puteri mai are Ilie Bolojan și Guvernul interimar: Care este procedura de formare a unui nou Guvern și cum s-ar putea ajunge la alegeri anticipate Guvernul condus de Ilie Bolojan a intrat într-o zonă de provizorat după adoptarea moțiunii de cenzură împotriva Executivului în Parlament marți, 5 mai 2026. Moțiunea inițiată de PSD, AUR […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Investiții în zone recreative, infrastructură socială, educație și patrimoniu – proiecte ale PSD pentru Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiții în zone recreative, infrastructură socială, educație și patrimoniu – proiecte ale PSD pentru Alba Iulia Aleșii locali ai PSD Alba Iulia vor depune o serie de amendamente la proiectul de buget al municipiului Alba Iulia care vizează realizarea unor investiții importante în infrastructura urbană, servicii sociale, educație și patrimoniu local.   Unul dintre proiectele principale […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | „Parcări în loc de garaje”, la Blaj: Start al lucrărilor de amenajare din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici

Ioana Oprean

Publicat

în

„Parcări în loc de garaje”, la Blaj: Start al lucrărilor de amenajare din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici La Blaj au început lucrările de amenajare a parcării din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici, a anunțat, vineri, 1 mai 2026, primarul Gheorghe-Valentin Rotar.  „Este vorba de zona de pe strada […]

Citește mai mult