Politică Administrație

Comunicat de presă| Campanie de informare derulată de europarlamentarul Victor Negrescu în toate localitățile din județul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă| Campanie de informare derulată de europarlamentarul Victor Negrescu în toate localitățile din județul Alba

Europarlamentarul de Alba, Victor Negrescu, a demarat la începutul lunii august o campanie de informare în toate localitățile din județul Alba cu scopul de a prezenta activitatea sa în legislativul european, inclusiv inițiativele desfășurate în sprijinul județului Alba, teme europene de interes pentru cetățeni, precum și oportunități europene de finanțare care pot fi accesate la nivel local.

Petrecerea Divorțaților

“Prin intermediul acestui demers facilităm accesul la informația cu caracter european și arătăm dorința noastră de a comunica în mod pragmatic și eficient cu toți cetățenii din județ. În acest context, am continuat campania privind aderarea României la Schengen și am invitat, astfel, cetățenii să trimită liderilor europeni, prin intermediul cărților poștale puse la dispoziție, mesajele lor de susținere pentru acest deziderat.

Invit cu drag cetățenii din Alba să vină către noi pentru a dialoga și să nu ezite să ne contacteze, inclusiv la cabinetul din Alba Iulia, situat în Piața Iuliu Maniu nr. 13, parter” a declarat eurodeputatul de Alba, Victor Negrescu.

În cadrul întâlnirilor avute, numeroși locuitori ai județului Alba au discutat cu europarlamentarul Victor Negrescu și echipa sa despre teme de interes local și european și au trimis mesaje liderilor europeni în vederea susținerii demersului inițiat de eurodeputatul român privind aderarea României la spațiul Schengen.

Astfel, săptămânile următoare, europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu și consilieri din cadrul cabinetului său continuă să invite cetățenii județului la dialog, prezentând, totodată, temele centrale de interes pentru Alba, împreună cu reprezentanți locali dispuși să îi sprijine pe cetățeni.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult