Compania Apulum din Alba Iulia: Nu simţim instabilitatea de pe pieţele europene. 2018 a fost un an foarte bun, cu o creştere de 7-8%
Compania Apulum din Alba Iulia: : Nu simţim instabilitatea de pe pieţele europene. 2018 a fost un an foarte bun, cu o creştere de 7-8%
Ioan Voican, directorul executiv al Apulum, producător de articole din porţelan, spune că instabilitatea de pe pieţe precum Marea Britanie, care se pregăteşte să iasă din UE, sau Italia, care a intrat în recesiune, nu afectează în niciun
fel compania care trimite peste 90% din producţie la export. Principalul client al fabricii de porţelan este gigantul suedez IKEA.
„Nu simţim aceste tensiuni. Din contră, cererea a fost mai mare. Anul trecut am avut o creştere de 7-8% faţă de anul precedent, avans determinat de cererea mai mare”, a spus executivul, care conduce o companie cu circa 1.500 de angajaţi şi o cifră de afaceri de circa 153 mil. lei în 2017.
Fondată în anul 1970 în orașul Alba Iulia, Apulum S.A. este cel mai mare producător de porțelan din România, cu o producție diversificată: porțelan menaj și hotelier, obiecte decorative, bibelouri.
Menținerea poziției pe piață înseamnă urmărirea tendințelor existente, având ca urmare o permanentă activitate de înnoire a produselor, susținută de un spirit inovativ, atât în ceea ce privește tehnologia, cât și în ceea ce privește forma și decorul produselor.
Sursa: zf.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite
Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite Nicolaie Perța, împreună cu familia sa și oameni inimoși din comunitatea Ghirbom, s-au deplasat la începutul lunii septembrie în comuna Videle pentru a veni în sprijinul unei […]
VIDEO | Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei”
Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei” Pe Valea Vințului, în județul Alba, portul popular nu […]
UPDATE FOTO, VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură
Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]