Economie

Comisia Europeană: Tendința de scădere a ratei șomajului va continua, fiind susținută de o puternică creștere economică

Ioana Oprean

Publicat

în

Prognoza de iarnă a Comisiei Europene arată o valoare nominală a PIB corespunzătoare celei luate în calcul de Ministerul Finanțelor Publice la fundamentarea bugetului pe 2016, respectiv 747,6 miliarde de lei. Astfel, prin indicatorii macroeconomici prognozați, Comisia Europeană întărește realismul proiecțiilor bugetare ale României, se arată într-un comunicat al Ministerului de Finanțe.

Petrecerea Divorțaților

 

Romania“Cât privește 2015, previziunile de iarnă ale Comisiei Europene recunosc creșterea reală a PIB, estimată la 3,6%, ca fiind cea mai mare rată de creștere din 2008. Prognoza arată că încrederea investitorilor este stabilă și că aceasta, împreună cu trendul ascendent continuu al creditării în monedă națională, ar trebui să susțină creșterea investițiilor private pe termen mediu.

 

Un alt element pozitiv este tendința de scădere a ratei șomajului total care va continua, fiind susținută de o puternică creștere economică (reducere de la 6,7% în 2015 la 6,5% în 2017).

 

Comisia Europeană estimează o potențială evoluție favorabilă generată de o absorbție mai bună a fondurilor UE și un efect de multiplicare mai mare, urmare a stimulării fiscale din 2016 și 2017.

 

Se remarcă în 2015 reducerea estimată a deficitului public în termeni ESA la 1,1% din PIB, de la 1,4% în 2014, pe fondul unei creșteri solide a veniturilor fiscale. Comisia Europeană apreciază că au fost compensate peste așteptări reducerile fiscale din ultima perioadă (reducerea TVA pentru produse alimentare, eliminarea taxei pe construcțiile speciale) prin creșterea economică puternică și conformarea fiscală îmbunătățită.

 

În 2016, deficitul bugetar se estimează că va crește la 3% din PIB. Ponderea datoriei în PIB este estimată să crească ușor, de la 39% în 2015 la 42,6% în 2017.

 

Pentru economia mondială, Prognoza de iarnă a Comisiei Europene indică faptul că perspectivele de creștere nu au cunoscut modificări majore față de previziunile de toamnă. Există însă riscul ca, din cauza unor factori externi, creșterea economică să se dovedească a fi mai slabă decât se preconizase.

 

În zona euro, se preconizează o creștere economică de 1,7% în acest an, de la 1,6% anul trecut, și de 1,9% în 2017. Creșterea economică a UE este prevăzută la 1,9% în acest an și să ajungă la 2,0% anul viitor.

 

Deficitul public consolidat în zona euro va continua să scadă, ca urmare a unei activități economice mai intense și, într-o măsură mai mică, a scăderii cheltuielilor cu dobânzile”, se mai precizează în comunicat. (BT)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț de mediu – 6 noiembrie 2026: Solicitare obținere acord de mediu pentru proiectul „Sistem stocare a energiei electrice de tip stand-alone Kronospan Sebeș”, propus a fi amplasat în Sebeș, strada Industriilor, Nr. 1

Dana Opruta

Publicat

în

Solicitare obținere acord de mediu pentru proiectul „Sistem stocare a energiei electrice de tip stand-alone Kronospan Sebeș”, propus a fi amplasat în Sebeș, strada Industriilor, Nr. 1 KRONOSPAN TIMBER SRL anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Sistem stocare a energiei electrice de tip stand-alone Kronospan Sebeș”, propus […]

Citește mai mult

Economie

Din Alba, spre piețele internaționale. Produsele din România ajung în peste 75 de țări

Ioana Oprean

Publicat

în

Din Alba, spre piețele internaționale. Produsele din România ajung în peste 75 de țări Cu exporturi de peste 3 miliarde de euro în zece ani, Kronospan Romania ilustrează contribuția reală a industriei de prelucrare a lemnului la balanța comercială a României. Industria de prelucrare a lemnului se numără printre sectoarele care contribuie pozitiv la balanța […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 3 noiembrie 2026: Decizie etapă de încadrare PUZ „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj”

Dana Opruta

Publicat

în

Decizie etapă de încadrare PUZ „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj” UAT MUNICIPIUL BLAJ, cu sediul in Blaj – Piața 1848 nr. 16, titular al PUZ – „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII VERZI – ALBASTRE ȘI CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII URBANE PRIN AMENAJAREA MALURILOR RÂULUI TÂRNAVA MARE ÎN MUNICIPIUL BLAJ” […]

Citește mai mult