Economie

Comisia Europeană: Ritmul de creştere a economiei României va încetini în acest an și va ajunge la 3,6% în 2020

Ioana Oprean

Publicat

în

Creşterea economiei româneşti va încetini în acest an până la 3,8% şi va ajunge la 3,6% în 2020, de la un avans estimat la 4% în 2018, se arată în Previziunile economice intermediare de iarnă, publicate joi de Comisia Europeană (CE).

Petrecerea Divorțaților

„Boom-ul economic care a început în România în anul 2017 s-a temperat în 2018. Creşterea reală a Produsului Intern Brut s-a redus de la 7% în 2017 la un nivel estimat la 4% în 2018. Ritmul mai lent de creştere se datorează consumului privat, pe măsură ce efectele reducerilor de taxe implementate în 2017 s-au risipit, iar inflaţia a afectat mai mult veniturile disponibile”, susţine Executivul comunitar.

Potrivit sursei citate, principalul motor al creşterii economice va rămâne consumul privat. „Evoluţia investiţiilor în 2019 va depinde în mare de impactul politicilor introduse în luna decembrie 2019 în sectorul bancar, energie şi telecomunicaţii”, subliniază CE.

De asemenea, Comisia Europeană estimează că inflaţia va înregistra o scădere în 2019, până la 3,3%, pentru a ajunge la 3,1% în 2020, de la 4,1% în 2018.

În ceea ce priveşte riscurile la adresa acestor estimări, Comisia Europeană susţine că acestea sunt orientate în mod clar în jos. „Pe lângă posibilele efecte negative asupra creditului, impactul ordonanţei de urgenţă din luna decembrie ar putea fi mult mai larg. De exemplu, lipsa de predictibilitate a mediului de afaceri din România ar putea avea un efect negativ asupra deciziilor de investiţii”, avertizează CE.

Bugetul de stat pentru anul acesta este construit pe un Produs Intern Brut de 1.022 miliarde de lei, reprezentând o creştere de 5,5% faţă de 2018, o inflaţie medie anuală de 2,8% şi un deficit bugetar estimat la la 2,55% din PIB (cash) şi 2,57% din PIB (ESA), potrivit datelor prezentate pe 1 februarie de Ministerul Finanţelor Publice.

Anul trecut, Produsul Intern Brut s-a cifrat, conform MFP, la 949,6 miliarde de lei, reprezentând o creştere de 4,5% faţă de anul anterior, iar inflaţia medie anuală a fost de 4,63%.

Comisia Europeană a anunţat joi că şi-a revizuit, în scădere, prognozele de creştere pentru zona euro şi Uniunea Europeană, atât pentru 2019 cât şi pentru 2020, pe fondul incertitudinilor existente la nivel mondial, arată previziunile economice de iarnă publicate joi de executivul comunitar.

Conform acestor previziuni, se preconizează că PIB-ul din zona euro va creşte cu 1,3% în 2019 şi cu 1,6% în 2020 (în condiţiile în care în previziunile din toamnă se estima o creştere de 1,9% în 2019 şi un avans 1,7% în 2020). De asemenea, previziunile de creştere a PIB-ului în UE au fost revizuite în jos, la 1,5% în 2019 şi la 1,7 % în 2020 (faţă de 1,9% în 2019 şi 1,8% în 2020 cât se prognoza în toamnă). (Z.U.)

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț de mediu – 22 octombrie 2026: Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus”

Dana Opruta

Publicat

în

Solicitare obținere acord de mediu pentru „Modernizare drum comunal DC32, tronsonul 1, comuna Cetatea de Baltă, sat Crăciunelu de Sus” Comuna Cetatea de Baltă, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul Modernizare drum comunal DC 32, tronsonul 1, propus a fi amplasat în comuna Cetatea de Baltă, sat […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 20 octombrie 2026: Finalizare proiect „Reabilitare moderată a sediului Primăriei Comunei Ceru-Băcăinți, județul Alba”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă finalizare proiect „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”   U.A.T. Comuna Ceru Băcăinți, în calitate beneficiar la investiției, anunță finalizarea proiectului cu titlul: „REABILITARE MODERATĂ A SEDIULUI PRIMĂRIEI COMUNEI CERU-BĂCĂINȚI, JUDEȚUL ALBA”, contract de finanțare nr. 3479/11.01.2023, cod C10-I3-1112. Proiectul este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, fiind  finanțat […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 13 octombrie 2026: Lansare proiect „Dezvoltarea de Soluții Digitale în Administrația Publică Locală”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat lansare proiect Dezvoltarea de Soluții Digitale în Administrația Publică Locală   Scopul proiectului: Susținerea dezvoltării digitale și creșterea digitalizării solicitantului prin dezvoltarea, testarea și operaționalizarea unei platforme interoperabile de servicii digitale bazate pe tehnologii informatice inovative. Beneficiar: PARTENERIAT ÎNTRE UAT ORAȘUL CUGIR ȘI UAT COMUNA ȘIBOT, AVÂND DREPT LIDER DE PARTENERIAT UAT ORAȘUL CUGIR […]

Citește mai mult