Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Comerț în trăsuri de epocă, terase sau cu bicicleta, în Cetatea Alba Carolina – vezi ”Regulamentul pentru desfășurarea activităților comerciale”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

 Consiliul Local al municipiului Alba Iulia va dezbate în şedinţa ordinară de săptămâna viitoare Regulamentul privind desfășurarea activităților comerciale de tipul comerț stradal în Cetatea Alba Carolina zona interioară a fortificației, delimitată de conturul exterior al bastioaneior și curtinelor municipiului.

Potrivit raportului de specialitate ce însoțește proiectul de hotărâre, semnat de arhitectul șef Hedviga Călin, regulamentul este întocmit astfel încât, desfășurarea unui comerț stradal de calitate să contribuie la modul de punere în valoare a cetății istorice.

Vor fi admise trei tipuri de comerț ambulant: în trăsuri de epocă special amenajate, amplasate în locaţiile aprobate prin regulament și care vor funcționa pe o perioadă determinată (în sezonul estival, a târgurilor sau a evenimentelor); cu mobilier urban – tonetă mobilă, fără staționare pe domeniul public, în cadrul unui orar prestabilit; comerț ambulant cu caracter temporar pe perioada desfăşurării evenimentelor organizate sau aprobate de Primăria municipiului numai în corturile puse la dispoziţie de administraţia publică locală si pe locaţiile încrise în contractul de închiriere. De asemenea, vor fi amenajate 2 terase, în Piața Cetății.

În toate situațiile, perioada de funcţionare se va stabili prin contractul de închiriere încheiat cu administrația locală, cu condiţia să se încadreze între limitele 1 aprilie – 31 octombrie 2013. În afara acestei perioade, activitatea comercială se va putea desfășura doar cu aprobarea primăriei.

*13 trăsuri de epocă vor staționa în diferite puncte ale cetății

Amplasamentele alocate pentru trăsurile de epocă, în număr de 13, sunt în suprafaţă de 15 mp fiecare, și se închiriază prin licitație publică. Preţul de pornire a licitației este stabilit anual prin Hotărâre Consiliului Local.

Activitățile comerciale admise sunt: *comercializarea produselor alimentare ce nu necesită preparare, inclusiv produse de patiserie și cofetărie cofetărie (fac excepţie sucurile naturale, ceai, cafea, coctail, vin fiert, produsele de tip pop-corn, vată de zahăr, alune şi nuci prăjite, porumb fiert, îngheţată); *comercializarea produselor artizanale de tip suveniruri sau cele care marcheaza evenimente, festivaluri cu tematica, sărbători religioase sau laice; *comercializarea lucrărilor de artă proprii ale artiştilor plastici; *difuzarea și comercializarea presei, cărţilor, materiale de prezentare și promovare a cetății și a oraşului Alba Iulia; *comercializarea de flori.

*6 tonete mobile gen bicicletă vor străbate zilnic cetatea

Comerțul în sistem mobil, prin deplasare dintr-un loc în altul, cu staționare periodică pe domeniul public este admis numai ca tonetă mobilă gen bicicletă, agreată și avizată de primărie și care respecta cerinţele impuse privind modul de alcătuire: dimensiunile, materialele, semnalistică și cromatică.

Numărul maxim al acestor tonete va fi de 6 iar închirierea se face cu licitație publică, la un preț de pornire stabilit anual prin Hotărârea Consiliului Local. La încheierea contractului de închiriere comerciantul va prezenta toneta mobilă în forma funcţională.

Staționarea periodică pe domeniul public se va face astfel încât să nu aducă prejudicii pietonilor, biciclistilor și autovehiculelor. Este interzisă staționarea în vederea prestării activităților comerciale: pe spațiile verzi; în Piaţa Cetății, în fața catedralelor și Muzeului Unirii; în arealul porţilor Cetății; pe podurile de lemn destinate circulaţiei pietonale; pe trotuarele a căror lățime este mai mică de 2 m; pe pistele de biciclete; în parcări; pe zonele destinate circulaţiei auto.

Activități comerciale admise sunt: comercializarea produse de patiserie ( covrigi, pateuri, plăcinte si altele asemenea), pop-corn și înghețată.

*În timpul evenimentelor – comerț ambulant în corturi puse la dispoziție de Primăria Alba Iulia

Amplasamentele alocate comerțului ambulant cu caracter temporar, pe perioada desfăşurării evenimentelor, în corturile puse la dispoziţie de administraţia publică locală, sunt stabilite și aprobate de Primăria Municipiului Alba Iulia și diferă în funcţie de specificul evenimenului.

Acest tip de comerț va funcţiona în baza unei cereri adresate primăriei municipiului Alba Iulia care va cuprinde denumirea solicitantului, tipul de comerţ și perioadă. În baza aprobării cererii și a taxei aferente ocupării domeniului public, comerţul ambulant se va desfăsura numai în corturile puse la dispoziţie de administraţia publică locală și pe locaţiile încrise in contractul de închiriere.

*2 terase sezoniere în Piaţa Centrală a Cetății Alba Carolina

Regulamentul pus în dezbaterea consilierilor locali prevede și amplasarea a 2 terase sezoniere în Piaţa Centrală a Cetății Alba Carolina. Suprafaţa alocată pentru fiecare este de 96 mp, din care: 84 mp pentru zona de deservire cu mese și umbrele și 12 mp pentru zona de bar. Terenul aferent domeniului public alocat pentru aceste terase se închiriază prin licitație publică, pe perioada de funcţionare a anului în curs, la un preț de pornire stabilit anual prin Hotărarea Consiliului Local.

Funcţionarea terasei este condiţionată de existența unor toalete ecologice proprii, dotate corespunzător, pentru care agentul economic va încheia un contract de închiriere cu o firma specializată. Numărul toaletelor ecologice se va stabili prin contractul de închiriere funcţie de capacitatea terasei (numărul locurilor la mese) și cu asigurarea utilizării pe sexe. Amplasarea acestora în teren se va face cu acordul prealabil al primăriei.

Pentru armonizarea cu caracterul zonei istorice se vor avea in vedere tematica terasei sa fie de inspiraţie istorica notorie. Recuzita aferenta teraselor (umbrele, fete de masa, vesela, şervetele), vor avea insemne, imprimeuri cu trimitere la brandul turistic al municipiului Alba lulia, la texte istorice si/sau de promovare a cetatii sau a oraşului.

Terasele vor avea următoarele reguli de funcționare: *amenajarile exterioare care cuprind zonele de preluare comenzi, depozitare, frigidere vor fi înglobate in mobilier proiectat special pentru mascarea elementelor inestetice; *mobilier de inspiraţie istorica, preferabil lemn matur, bait translucid maro închis sau maro roşcat; *serviciile oferite vor trebui sa fie la nivelul standardelor europene, adresabilitatea fiind directionata către o clientela cu preocupări turistice si culturale; *se interzice prepararea în aer liber a oricăror sortimente culinare; *se va asigura păstrarea ordinii şi liniştii publice în perimetrul terasei conform prevederilor legale în vigoare; *se interzice amplasarea de televizoare sau alte mijloace audio-video; *deţinătorii de terase sezoniere nu au dreptul de a subînchiria terasa; orarul de funcţionare poate sa fie flexibil (este recomandat intervalul orar 10.00-22.00), ajustabil in funcţie de anotimp; *nu se vor organiza nunți la terasele exterioare se vor lua măsuri ca în timpul funcţionarii sa nu se afecteze zonele verzi adiacente, pavajul prin deversări accidentale de grăsimi sau lichide toxice; *colectarea deşeurilor va fi asigurata prin contract cu firma specializata asigurandu-se containere distincte pe categorii de deşeuri conform normelor in vigoare; *se interzice realizarea de constructii cu caracter permanent sau constructii nedemontabile.

Mobilierul teraselor sezoniere va fi: *de lemn masiv, lemn – piatra – fier forjat (nu se accepta mobilier de gradina – banci si mese, mobiler pliant sau realizat din material plastic); *mobilierul va fi detaşabil putând sa fie eliberata zona complet fara a afecta amenajarile exterioare stabile; *pentru protejarea pavimentului si asigurarea planeităţii se impune amplasarea terasei sezoniere pe o platformă cu dimensiuni identice cu suprafaţa alocata, cu înălţimea maximă de 15 cm, realizată din materiale care să asigure protejarea pavimentului în structura constructivă a acesteia; *spaţiul alocat teraselor se va delimita numai cu vegetatie plantate in jardiniere detaşabile si elemente decorative din piatra, lemn sau ceramica avand o expresie si inspiraţie istorica; *se vor utiliza pentru umbrirea zonei teraselor numai umbrele realizate din material textil de culoare alba, incluzind brand-ul oraşului; BRAND-ul – LOGO-ul TURISTIC al municipiului Alba Iulia se va aplica obligatoriu pe umbrelele albe montate la terasa sezoniera alaturi de brand-urile comerciale; *se vor utiliza umbrele cu sistem de fixare pe platforma de lemn, fără a deteriora pavimentul existent.

*Amenzi între 500 și 2.500 de lei pentru nerespectarea regulamentului

Faptele săvârşite ca urmare a nerespectării Regulamentului privind desfășurarea activităților de comerț în Cetatea Alba Carolina sau neîndeplinirea obligaţiilor stabilite prin acesta constituie contravenţii şi se sancţionează ca atare (dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni).

Astfel:

– nerespectarea amplasamentului şi/sau a suprafeţei aprobate se sancţionează cu amendă de la 500 până la 1.000 lei

– utilizarea altui mobilier decât cel autorizat se sancţionează cu amendă de la 500 până la 1.000 lei

– nerespectarea orarului de funcţionare stabilit prin hotărâri ale Consiliului Local se sancţionează cu amendă de la 500 până la 1.000.lei

– nerespectarea obligaţiei de a preda terenul liber de sarcini la încetarea activităţii şi/sau ca urmare a somaţiei de eliberare a amplasamentului se sancţionează cu amendă de la 1.500 până Ia2.500 lei

– ocuparea fără drept a domeniului public sau privat al municipiului Alba lulia şi desfăşurarea activităţii cu încălcarea dispoziţiilor art.5 din prezentul Regulament se sancţionează cu amendă de la 500 până Ia 1.000 lei

– ocuparea domeniului public şi privat al municipiului Alba lulia fără plata taxelor stabilite prin hotărâri ale Consiliului Local se sancţionează cu amendă de Ia 500 până la 1.000 lei

Pe lângă sancţiunile contravenţionale principale stabilite în Regulament, se pot aplica şi următoarele sancţiuni contravenţionale complementare:

– suspendarea activităţii până la remedierea deficienţelor

– rezilierea unilaterală a contractului de închiriere

– ridicarea terasei sezoniere

Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se face de către agenţii constatatori din cadrul Serviciul Public Poliţia Locală şi împuterniciţi ai primarului Municipiului Alba Iulia.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Nu contează cine votează, contează cine numără voturile

Unirea Ziarul

Publicat

în

Nu contează cine votează, contează cine numără voturile Mare e grădina… alegerilor. Dacă nu luăm în seamă acei lăudătorilor plătiți, ar trebui să lăsăm pentru o dată ulterioară enumerarea efectelor negative sau pozitive ale unei alianțe, mai ales în perioada pre-electorală. Oricum, efectele unor astfel de alianțe pot fi și puțin benefice, de natură să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea