// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

Comemorare în anul Centenarului Marii Uniri: La 24 iunie 1824, deasupra Apusenilor a răsărit o stea, AVRAM IANCU

Românii au avut parte în istoria milenară de mari conducători iscusiți, luptători și diplomați desăvârșiți, care au contribuit la miracolul supraviețuirii acestei națiuni pe aceste meleaguri.

În secolul al XIX-lea multe state și națiuni din Europa și din lume se găseau în plin proces de formare și modernizare a societăților. Marele mișcări revoluționare din cele trei provincii românești, Moldova, Țara Românească și Transilvania s-au constituit în pași hotărâtori spre realizarea visului milenar, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

În Transilvania, se forma și se dezvolta un mare curent în conștiința românilor, dorința de unire, curent declanșat de marea răscoală de la 1784-1785, condusă de Horea, Cloșca și Crișan.

Într-o asemenea atmosferă avea să vadă lumina zilei, la 24 iunie 1824, în satul Vidra din Munții Apuseni, Avram Iancu-numit de moți „crăișorul munților”.

S-a născut  într-o familie de țărani moți înstăriți.

Zodia în care s-a născut îi prefigura o figură de mare erou național.

Cel dintâi strămoș cunoscut al lui Avram Iancu este Gheorghe Iancu, preot ortodox în satul Vidra de Sus, participant la răscoala lui Horea și rudă cu acesta. Fratele bunicului lui Avram Iancu a fost Horea.

Având o situație materială bună, Avram Iancu a urmat școala primară în satul natal, în crângul Târsa, fiind apoi mutat de părinți la Poiana Vadului și Câmpeni.

De aici pleacă la Zlatna, în anul 1837, unde urmează cursurile gimnaziale absolvindu-le în anul 1841. S-a înscris apoi la Liceul Piarist din Cluj, iar  începând cu anul 1844 a urmat Facultatea de Drept la Cluj.

După absolvirea facultății, în anul 1846 cere să ocupe o funcție administrativă, solicitând să fie primit într-o slujbă de practicant fără salariu. Cererea sa a fost însă respinsă de guvernul din Cluj deoarece provenea dintr-o familie de iobagi, doar nobililor fiindu-le aprobate asemenea funcții.

În cele din urmă reușește să se înscrie cancelist la Târgu Mureș, la Tabla Regească (Curtea de Apel a Transilvaniei).

În perioada când a fost cancelist la Târgu Mureș i-a cunoscut pe cei mai mulți dintre tinerii români care aveau să îi fie camarazi de luptă în timpul Războiului Național din Transilvania: Nicolae Bârlea, Iacob Bologa, Ioan Buteanu, Petru Dobra, Vasile Fodor, Iosif Hodoș, Ilie Măcelariu, Florian Micaș, Alexandru Papiu-Ilarian, Ioan Oros, Ioan Pinciu, Dionisie Pop Marțian, Samuil Poruțiu, Nicolae Solomon, Iosif Sterca-Șuluțiu, Dionisie Tobias, Amos Tordășianu. Tot în această perioadă îl cunoaște pe Nicolae Vlăduțiu, viitor prefect de legiune și pe Nicolae Mureșan, viitor tribun.

Izbucnirea revoluției pașoptiste maghiare din Ungaria și Transilvania, în luna martie 1848, îl găsea pe Avram Iancu la Târgu Mureș, alături alte câteva zeci de tineri români.

În acest timp soseau în Transilvania și primele informații despre revoluția de la Viena.

La 22 martie, canceliștii din Târgu Mureș (200 de tineri de toate naționalitățile) au adresat un memoriu împăratului austriac și primarului orașului Târgu Mureș.

La 25 martie, tineretul maghiar din Târgu Mureș a organizat o manifestație patriotică, invitați fiind și canceliștii român. Obiectivul principal al tineretului maghiar era „uniunea cu patria soră” și abia după aceea eliberarea maselor largi din jugul șerbiei. Cu toate că inițial și tinerii români au fost de acord cu principiile libertăților proclamate de revoluția ungară, prin glasul lui Alexandru Papiu-Ilarian, aceștia au pus următoarele condiții: „Ca român, semnez petiția cu condiția ca, în cazul când s-ar realiza drepturile poporului și egalitatea sa, să se asigure tuturor națiunilor de limbă felurită din Transilvania și Ungaria existența națională și limba maternă, iar eliberarea din iobăgie să se îndeplinească fără nici o despăgubire bănească, deoarece țăranii au plătit destul, chiar prea mult, timp de mai multe secole, de când nobilii le uzurpă nu numai drepturile civile, ci și pe cele sacre umane.”

La această manifestare a fost prezent și Avram Iancu.

Încep să apară primele disensiuni între revoluționarii români și maghari.

La 26 martie 1848, în casa în care locuia Avram Iancu la Târgu Mureș, a avut loc o întrunire a tinerilor români, pentru a-l asculta pe Nicolae Bârle care sosise de la Blaj, unde avusese loc o întrunire a intelectualilor români.

Sfatul tinerilor a decis să țină o adunare națională la Blaj, cu scopul „de a se face pașii necesari în cauza națională”.

Astfel, la 30 aprilie 1848, în Duminica Tomii, a avut loc, la Blaj, o primă adunare a românilor transilvăneni, în cadrul căreia s-a hotărât organizarea, în luna mai a aceluiaşi an, a unei Mari Adunări Naţionale.

Pentru pregătirea acestei adunări, Avram Iancu a plecat în Apuseni, la moții săi, pentru a-I mobiliza la acțiuni politice, colaborând cu Simion Balint și Ioan Boteanu. Lozinca sub care Iancu mobilizase oamenii era „Voi sunteți poporul!”

Acesta a adresat moților următorul apel: „Cereți vârtos să se șteargă iobăgia, pentru că, lucrând pe nimica de vreo zece sute de ani în brazdele domnilor, ați plătit și de o sută de ori pământul care vă dădea hrana vieții de pe o zi pe alta, cu atât mai mult că l-ați plătit degeaba, pentru că acela a fost al vostru și pentru el s-a vărsat sângele strămoșilor voștri… Să caute de aceea cu toții a se uni cu poporul, declarând fără sfială ungurilor că nu se odihnesc până ce nu se va recunoaște prin lege națiunea română și până ce nu va fi reprezentată în dietă, pentru a putea judeca în ce chip și sub ce condiții să se unească cu Țara Ungurească”.

La Adunarea Națională de la Blaj din 30 aprilie 1848, Avram Iancu a participat, alături de Ioan Buteanu, în fruntea a 2.000 moți, fiind primit cu entuziasm de românii prezenți la adunare.

Cu toate interdicțiile impuse de autoritățile ungare din Transilvania, adunarea și-a atins scopul, Avram Iancu, Buteanu și Papiu-Ilarian își asumă riscul și, prezintă revendicările românești. S-a hotărât convocarea unei noi Adunări Naționale  la Blaj în zilele de 3/15 mai 1848.

Astfel, Avram Iancu pleacă din nou în Apuseni, mobilizând moții în vederea revenirii la Blaj.

Încet, încet, spiritul revoluționar se inflamează printre moți, iar Munții Apuseni încep să devină reduta de neînvins a românilor  în lupta pentru obținerea drepturilor sociale și independența Transilvaniei.

La Marea Adunare Națională de la Blaj din 3/15 mai 1848, Iancu a participat în fruntea a 10.000 de moți, organizați și disciplinați militărește. El a sosit la Blaj în data de 15 mai și a luat parte la toate discuțiile, iar moții săi au asigurat paza și ordinea adunării, la care au participat zeci de mii de țărani români, precum și revoluționari moldoveni și munteni. De asemenea, Iancu a vorbit românilor, expunându-le și explicându-le revendicările națiunii române din Transilvania. La această adunare s-a decis trimiterea a două delegații românești, una la Viena, pentru a prezenta împăratului doleanțele românilor, iar alta la Cluj, pentru a le prezenta Dietei Transilvaniei.

La sfârșitul lunii mai 1848, Iancu, alături de fruntașii români din Munții Apuseni, au ținut o consfătuire la Câmpeni, pentru a decide atitudinea de urmat în privința iobăgiei, care încă nu fusese ștearsă legal. Avram Iancu a oferit autorităților și o alternativă legală de desființare a iobăgiei.

Dar guvernul Transilvaniei nu a ținut cont de propuneri și, la 29 mai 1848, decretează la întrunirea de la Cluj unirea Transilvaniei cu Ungaria.

La sfârșitul lunii mai 1848 la Abrud s-a format garda națională maghiară, iar Iancu a fost amenințat de autoritățile locale.

În aceste condiții, la 19 și 20 iunie Avram Iancu a făcut cu moții două exerciții de mobilizare, la care oamenii s-au prezentat înarmați și disciplinați militărește, organizați pe subunități și cu comandanții în frunte.

La 21 septembrie 1848, Avram Iancu, în fruntea a 6.000 de moți înarmați, a participat la a treia Adunare Națională de la Blaj. La adunare erau prezenți cca 60.000 de români din toată Transilvania.

Românii au cerut la această adunare națională încetarea persecuțiilor împotriva lor, care luaseră amploare mai ales după ștergerea iobăgiei, ridicarea stării de asediu și reintroducerea ordinii prin intermediul legii, nu al forței. De asemenea, românii nu au recunoscut unirea Transilvaniei cu Ungaria, făcută, împotriva voinței lor declarate, de către guvernul maghiar de la Cluj, și au solicitat să se înființeze gărzi naționale românești, înarmate de către armata austriacă așa cum aceasta le-a înarmat pe cele maghiare, constituite deja de multă vreme. Avram Iancu s-a aflat printre semnatarii procesului-verbal al adunării, care în final a proclamat „constituțiunea împărătească austriacă”, deci opunerea și mai dură față de revoluția ungară și revenirea la situația dinainte de 25 aprilie 1848.

Avram Iancu pleacă din nou în Apuseni și, la 19 octombrie 1848 înființează în Țara Moților  „Legiunea Auraria Gemina”, în fruntea căreia este numit prefect, iar Ioan Bălaș și Ioan Constantin Boeriu viceprefecți.

Baza juridică a organizării Landsturm-ului românesc a fost constituită din punctul 10 al Petiției Naționale adoptate de Marea Adunare Națională de la Blaj din 3/15 mai 1848, care „cere înarmarea poporului sau gardă națională spre apărarea țărei în lăuntru și din afară. Miliția română să-și aibă ofițerii săi români”.

Primele tabere de instrucție au fost înființate la Câmpeni, Bistra, Bucium și Măgina.

Organizarea apărării moților în Munții Apuseni de către Avram Iancu, au conținut  primele elemente de strategie, logistică și de producție de arme și muniții ale unui viitor sistem militar specific unei armate moderne, constituită după Unirea Principatelor Române de la 1859.

Singura legiune românească despre care se știe că a avut drapel a fost Legiunea Auraria Gemina. Acesta era în culorile naționale actuale, albastru-galben-roșu, dispuse orizontal, cu culoarea roșie în partea inferioară.

Până la sfârșitul lunii iulie 1849, Avram Iancu a desfășurat o adevărată epopee a românilor din Țara Moților, pentru apărarea cauzei revoluției: obținerea drepturilor fundamentale, crearea unei entități statale care să cuprindă cele trei provincii românești.

Alianța dintre armata austriacă din Transilvania, condusă de generalul Puchner

și Avram Iancu nu prea a dat rezultate, cu toate că moții au acționat în momente cheie pentru consolidarea dispozitivului militar în jurul Apusenilor.

În zilele de  19 și 20 ianuarie 1849 Avram Iancu a participat la o conferință la Zlatna, la care au participat toți prefecții români, precum și revoluționari români refugiați din Muntenia. Scopul era stabilirea planului de acțiune în noua situație, când după ofensiva din decembrie a generalului maghiar de origine poloneză Josif Bem, Transilvania era aproape integral cucerită de armata maghiară.

Spre sfârșitul lunii martie 1849, combatanții români din Munții Apuseni erau complet înconjurați în munți de trupele ungare.

Generalul ungur Janos Czecz apreciază în memoriile sale că între decembrie 1848 și iulie 1849, moții au ținut în șah aproximativ o treime din efectivele armatei maghiare din Transilvania (cca 10.000 soldați), a căror lipsă a fost puternic resimțită în luptele duse de maghiari împotriva rușilor și austriecilor.

În condițiile în care sistemul de apărare organizat de Avram Iancu, era de nepătruns de către trupele maghiare, la 14 iulie 1849 conducătorul revoluției maghiare Kossuth încearcă o înțelegere cu acesta, împuternicindu-l pe Nicolae Bălcescu să plece în Munții Apuseni pentru a-l convinge să facă o înțelegere, în schimbul acordării unor privilegii. Dar demersurile s-au încheiat cu un eșec. Armata maghiară era amenințată cu dezintegrarea în contextul puternicei ofensive austro-ruse din Transilvania.

Avram Iancu nu a acceptat condițiile de pace, în contextul în care se întrevedea o victorie a armatelor ruso-austriece în Transilvania.

Sursele maghiare indică faptul că românii au avut un rol foarte important în înfrângerea revoluţiei maghiare, deoarece pe parcursul ostilităţilor jumătate din forţele maghiare au fost ţinute în şah de către români, dând astfel posibilitatea armatelor austriece şi ruse să înfrângă trupele maghiare mai repede şi mai uşor. De asemenea, rolul românilor în apărarea cetăţii Alba Iulia, atât direct cât şi indirect, este indiscutabil de o mare importanţă, această cetate fiind la un moment dat singurul oraş din Ardeal care se mai afla în stăpânirea austriecilor, după căderea în mâinile maghiarilor a Clujului, Sibiului şi Devei, cele mai mari, importante centre urbane transilvănene.

La începutul lunii august 1849, generalul rus Lüders intră în Alba Iulia și îl invită pe Avram Iancu pentru a-l cunoaște, a-i înmâna un cadou drept recunoaștere a sprijinului acordat prin războiul de gherilă purtat și să îl aprovizioneze cu muniția necesară. Întâlnirea a fost împiedicată de armata austriacă și, în aceste condiții Avram Iancu ordonă trupelor lăsarea la vatră.

După terminarea ostilităților, Avram Iancu a continuat pe căi legale să lupte pentru obținerea drepturilor românilor din Transilvania, făcând nenumărate deplasări la Viena, Cluj și Sibiu, unde s-a întâlnit cu împăratul Franz Josef, care îi recunoștea meritele, dar care nu a emis deciziile necesare să rezolve doleanțele românilor.

Revoluţia românească din Transilvania a fost singura revoluţie din 1848, din Europa care nu a putut fi înfrântă cu forţa armelor.

În ultimele două decenii ale vieții sale a suferit de o boală psihică. Starea sănătății sale psihice a început să se deterioreze la sfârșitul anului 1852.

Astăzi, Avram Iancu este considerat cel mai mare erou național al românilor din Transilvania, iar memoria lui cinstită în mod deosebit de români și îndeosebi de moți, între care trăiesc și azi urmașii foștilor lăncieri ai lui Iancu, de la 1848.

În dimineața zilei de 10 septembrie 1872, Avram Iancu a fost găsit mort, cu privirea încremenită spre cer, pe prispa brutăriei (azi muzeu) lui Ioan Stupină, zis Lieber, din Baia de Criș. A fost îngropat cu funeralii naționale la 13 septembrie în Panteonul Moților de la Țebea, jud. Hunedoara, lângă „Gorunul lui Horea”.

La slujba de înmormântare au slujit 36 preoți, în frunte cu protopopii Mihălțanu (ortodox) din Brad și Balint (unit) din Roșia Montană. În fruntea convoiului funerar pășeau foștii comandanți militari ai românilor, care se mai aflau în viață: Simion Balint, Axente Sever, Mihai Andreica, Nicolae Corcheș și Clemente Aiudeanu.

Pentru a anunța moartea sa, clopotele au tras în munți timp de trei zile și trei nopți. Comitetul de înmormântare l-a declarat „erou al națiunii”.

Înmormântarea a avut loc sub Gorunul lui Horea din curtea bisericii ortodoxe din Țebea, după dorința lui Avram Iancu. Peste 4.000 de persoane, după alte surse 10.000, au participat la înmormântare. Moții au sosit călări din Vidra de Sus încă din data de 11 septembrie, pentru a-l priveghia.

Ceremonialul funebru a început la ora 14, în 13 septembrie 1872, în Baia de Criș, apoi convoiul, care se întindea pe mai mult de 2 kilometri, a pornit spre Țebea.

Pe tot parcursul s-a cântat „Marșul lui Iancu” și „Deșteaptă-te, române!”. Când primii oameni intrau în Țebea, ultimii din coloană abia porneau din Baia de Criș. În fruntea convoiului mergea un tânăr cu un drapel în culorile românești roșu-galben-albastru, drapate în negru. În momentul în care sicriul a fost coborât în groapă, s-au tras salve de armă, în semn de onoruri militare.

Crucea de piatră a fost donată de preotul român Ioan Tisu, iar pe ea a fost inscripționat simplu: „AVRAM IANCU, ADV(OCAT), PREF(ECTUL) LEG(IUNILOR) ROM(ÂNE) în anul 1849-9. +1872”.

Necrologul lui Avram Iancu din „Telegraful român” spune:”viața lui în totalitatea ei va rămâne o oglindă sinceră a vieții noastre naționale”.

Col(r)dr.ing. Constantin AVĂDANEI

          Președintele Grupului de Inițiativă „CENTENAR-MAREA UNIRE-ALBA IULIA-2018”

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419