TRAGEDIE la Cugir: Bărbat găsit mort pe o bancă din oraș. Medicii nu au mai putut face nimic
TRAGEDIE la Cugir: Bărbat găsit mort pe o bancă din oraș. Medicii nu au mai putut face nimic
Un bărbat a fost găsit inconștient pe o bancă de pe strada Victoriei, din Cugir, astăzi, 5 mai 2026. Polițiștii din oraș au fost anunțați cu privire la acest eveniment prin SNUAU 112.
Din nefericire, salvatorii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru bărbatul de 48 de ani, din județul Prahova, decât să declare decesul acestuia.
Potrivit IPJ Alba, polițiștii din orașul Cugir au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Victoriei din oraș, pe o bancă, se află o persoană inconștientă.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din județul Prahova.
Din nefericire, echipajul medical prezent la fața locului a constatat decesul bărbatului.
Nu au fost identificate urme vizibile de violență pe corpul acestuia. Cercetarea la fața locului este în desfășurare.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă în vederea stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul, potrivit IPJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Progresul Fărău, victorie în memoria lui Laurențiu, copilul de 11 ani care nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta
Progresul Fărău, victorie în memoria lui Laurențiu, copilul de 11 ani care nu a mai putut fi salvat după ce a căzut cu bicicleta Momente cu puternică încărcătură emoțională, duminică, 4 octombrie 2026, la Fărău. Echipeirii formației locale de fotbal Progresul i-au cinstit memoria lui Laurențiu, copilul de 11 ani din satul Heria care nu […]
La Primăria Alba Iulia se poate face mai mult decât ne imaginăm: Salariile au crescut retroactiv, înainte ca hotărârea să fie adoptată
La Primăria Alba Iulia se poate face mai mult decât ne imaginăm: Salariile au crescut retroactiv, înainte ca hotărârea să fie adoptată Raportul Curții de Conturi arată cum au fost cheltuiți nelegal bani publici: Telefoane, salarii și deconturi din pix. Unii o duc prea bine în Primăria Alba Iulia, din greșeală! La Primăria Alba Iulia […]
FOTO | Teodor Ognean, din Sâncel, o viață dedicată științei și protecției mediului: ,,Mă plimb pe dealurile Sâncelului și mă gândesc cu nostalgie la traseul pe care l-am parcurs eu în viață”
Teodor Ognean, din Sâncel, o viață dedicată științei și protecției mediului: ,,Mă plimb pe dealurile Sâncelului și mă gândesc cu nostalgie la traseul pe care l-am parcurs eu în viață” După o vreme, la anii senectuții, orice întoarcere acasă, la glie, la Sâncel, este tot mai frumoasă, iar amintirile te năpădesc și le treci prin […]
