Actualitate

CNR anunţă greva: Transportatorii rutieri au oprit luni, activitatea şi nu au mai trimis maşini în curse

Dragoş Suciu

Publicat

în

Reprezentantul Confederaţiei Naţionale Rutiere, Augustin Hagiu a declarat că transportatorii rutieri au oprit, luni, activitatea şi nu au mai trimis maşini în curse, iar autocamioanele care sunt pe trasee se vor duce în parcări.

Petrecerea Divorțaților

Confederaţia Naţională Rutieră a anunţat, în 5 decembrie, că din 9 decembrie transportatorii rutieri de mărfuri opresc activitatea, pe termen nelimitat, susţinând că „au epuizat toate căile diplomatice” în relaţia cu autorităţile, care nu îşi respectă angajamentele, şi că cea mai recentă „lovitură” din partea Guvernului este creşterea accizelor la carburanţi.

Potrivit CNR, în ultimele luni, patronatele din transporturi au transmis propuneri către Guvern, Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe, incluzând şi soluţii pentru combaterea evaziunii fiscale, însă adresele oficiale ale confederaţiei nu au primit răspuns, iar ministru Ramona Mănescu „a refuzat întâlnirile cu reprezentanţii patronatelor membre CNR”.

Augustin Hagiu a spus că transportatorii rutieri de mărfuri aşteaptă, în primul rând, ca Ministerul Transporturilor să îşi respecte promisiunile asumate prin minuta semnată în luna mai, în urma cărora protestele anunţate atunci au fost suspendate.

Hagiu a precizat că după ce vor fi rezolvate solicitările menţionate în minuta încheiată în luna mai, se poate intra într-un dialog cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor.

În cadrul protestului, unii dintre şoferii de autocamioane aflaţi pe trasee intenţionează să meargă în coloană, cu viteze reduse.

Sursa: Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra grupărilor care se pretind ortodoxe: Măsuri pastorale pentru protejarea credincioșilor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra grupărilor care se pretind ortodoxe: Măsuri pastorale pentru protejarea credincioșilor Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis intensificarea informării credincioșilor cu privire la grupările schismatice și eretice care se prezintă drept ortodoxe. Reprezentanții centrelor eparhiale vor atrage atenția asupra riscurilor participării la activitățile acestora și vor sublinia importanța păstrării […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât costă o locuință în România și unde au crescut cel mai mult prețurile în 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât costă o locuință în România și unde au crescut cel mai mult prețurile în 2026 Prețurile locuințelor din România continuă să crească, iar achiziția unui apartament sau a unei case presupune un buget tot mai mare. Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro și citate de Agerpres, un apartament costă, în medie, 114.900 de euro, […]

Citește mai mult

Actualitate

Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme

Ioana Oprean

Publicat

în

Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme Călătorii care folosesc ruta Cluj-Napoca – Ocna Mureș trebuie să țină cont de o modificare importantă a programului de seară. Începând de luni, 2 noiembrie 2026, ultima cursă dinspre Cluj va pleca la ora 16:00, față de […]

Citește mai mult