Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Clement Negruţ: TREBUIE SĂ DECIDEŢI: Votaţi pentru TRECUT, sau pentru VIITOR?!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Este firesc ca mediul de afaceri şi toţi cetăţenii, inclusiv cei din Sebeş sau Blaj, să stea cu ochii pe noi, oamenii politici, de la care aşteaptă măsuri legislative şi acţiuni care să determine ieşirea ţării din recesiune şi reluarea drumului spre prosperitatea generală. Vorbim de ani şi ani de necesitatea reformelor în economie – singura soluţie pentru dinamizarea acesteia – dar viziunea diferită a partidelor care au guvernat ţara, îndeosebi a celor exacerbat populiste,  a întârziat nepermis rezultatele aşteptate. Economia a ajuns într-un stadiu de stagnare tocmai pentru că reformele, accelerate la un moment dat în guvernarea PDL, nu s-au terminat, pentru că nu s-au făcut toate ajustările structurale. Ce a realizat USL de când a venit la putere? Presa a relatat că în primele 100 de zile de guvernare USL, premierul Victor Ponta – preocupat doar de suspendarea preşedintelui Băsescu – a făcut doar o vizită la o companie şi a avut două întâlniri cu oamenii de afaceri. A participat în schimb  la 19 emisiuni televizate şi a înlocuit 500 de oameni în ministere şi agenţii. Rezultatul – nici o măsură cu impact imediat pentru combaterea secetei, fondurile europene au fost blocate cu grave repercusiuni asupra economiei, îndeosebi asupra infrastructurii practic abandonată, leul s-a prăbuşit, preţurile produselor alimentare şi ale energiei au luat-o razna.
Ce exemplu de nepricepere şi iresponsabilitate politică este mai semnificativ decât faptul că la ultimele două rectificări bugetare Guvernul a luat sumele care cofinanţau Autostrada Orăştie – Sebeş şi le-a mutat la centura Tg. Jiu şi pentru noul proiect de autostradă care să traverseze judeţele Gorj şi Teleorman? Adică fieful electoral al lui Victor Ponta şi Crin Antonescu? Cum este posibil să subordonezi interesul naţional celui personal? Pentru că abandonarea, exclusiv în interes electoral, a lucrărilor la Coridorul IV Paneuropean, care leagă România de Vestul Europei, asta înseamnă. Autostrada Orăştie – Sebeş cu o CENTURĂ-NOD spre viitoarea Autostradă Timişoara – Iaşi, care să lege Sebeş de Alba Iulia, Ocna Mureş şi viitoarea Centură Blaj ar impulsiona puternic economia zonei. Autostrăzile înseamnă investitori, obiective economice noi, deci locuri de muncă suplimentare. Acesta este principalul meu obiectiv politic pentru Alba.
Oamenii de afaceri doresc ca politicienii să înţeleagă cumulul de greşeli făcute în ultimii 14 ani, pentru că România este total diferită faţă de acel timp. Salariul mediu net a crescut de 3,5 ori în acest interval dar productivitatea muncii a rămas în urmă. Aici trebuie intervenit pentru că cei doi indicatori sunt interdependenţi.  Este nevoie disperată de stabilitate economică, legislativă şi chiar politică deoarece numai acestea pot asigura echilibrul activităţii economice.  România are nevoie de investiţii, iată de ce  absorbţia fondurilor europene devine primordială. Cei care zic că reinventează românismul, naţionalismul şi  “statul să nu mai stea sub fustele dnei Merkel” (susţinere impardonabilă a europarlamentarului liberal Norica Nicolai) nu ştiu ce vorbesc. Când a semnat tratatul de aderare la UE, România şi-a asumat nişte responsabilităţi derivate din legislaţia europeană, care trebuie respectate. Citim programul de guvernare al USL şi observăm că este evitat termenul de capitalist, nu se face nici o referire la spiritul antreprenorial iar acest fapt trebuie să îngrijoreze pe toată lumea. Criza a dus aproape la dispariţia clasei medii – osatura oricărei economii de piaţă dezvoltate – îngroşând proletariatul. Puterea de cumpărare a populaţiei este în continuă scădere din momentul   când USL a preluat puterea. Aceste lucruri trebuie să le vedem, să le înţelegem şi să luăm măsuri de îndreptare. Este greşit să credem că doar agricultura şi serviciile vor scoate România la liman. Nu trebuie neglijate noile tehnologii energetice şi industria pentru că aici pot fi găsite elementele-cheie de salvare şi dezvoltare.
Este foarte clar că electoratul trebuie să aleagă la 9 decembrie între stagnare, nepricepere sau indiferenţă şi dinamism, implicare, responsabilitate; trebuie să decidă dacă votează pentru TRECUT sau pentru VIITOR.
Clement Negruţ, deputat


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!


Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vinerea Mare: De ce este cea mai neagră zi a creștinismului și ce nu ai voie să faci, potrivit superstițiilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vinerea Mare: De ce este cea mai neagră zi a creștinismului și ce nu ai voie să faci, potrivit superstițiilor Vinerea Mare, numită și Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor este ultima zi de post din Postul Mare, fiind ultima zi de vineri înaintea Paștelui. Este o zi de mare doliu pentru întreaga creştinătate, deoarece în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea