Actualitate

Circa 60 de producători participă, marți, la Ziua națională a produselor românești, sărbătorită în premieră într-un județ vecin cu Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Circa 60 de producători locali vor participa, marți, la Expoziția agroalimentară cu vânzare de produse românești, ce se organizează în premieră la Târgu Mureș, cu scopul de a-i sprijini pe producători și de a-i încuraja pe consumatori să cumpere astfel de produse.

Președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că doar consumând produsele locale, tradiționale, putem să-i ajutăm pe producători.

”Aș face un îndemn: marți este Ziua produselor agroalimentare românești, măcar marți să încercăm să folosim numai produse agroalimentare românești și autohtone. Și asta o spun cu litere mari, clar și răspicat, să încercăm măcar în data de 10 octombrie să nu cumpărăm de altundeva decât de la cei care produc local”, a spus Péter Ferenc.

Expoziția agroalimentară de produse românești de la Târgu Mureș va fi una cu vânzare și se organizează de la ora 10.00 în Parcul din Piața Trandafirilor. La ea și-au anunțat prezența circa 60 de producători locali.

Directorul Adjunct al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Mureș, Ileana Gușatu, a spus, în cadrul conferinței de presă, că obiectivul principal al acestei expoziții este îmbunătățirea statutului producătorului român.

”Obiectivul principal al acestei manifestări profesionale este îmbunătățirea statului producătorului agricol român, în lanțul alimentar scurt, precum și încurajarea consumului de produse agroalimentare locale care sunt de calitate. Rolul acestei expoziții este de a-i sprijini pe producătorii agricoli mureșeni în a-și promova și desface produsele obținute în propriile gospodării, având în vedere și obiectivele principale ale Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020”, a spus Ileana Gușatu.

De asemenea, un alt rol al expoziției este încurajarea consumatorului să aibă încredere și să opteze pentru produsele locale.

Participanții la expoziție pot alege dintr-o gamă largă de produse, de la fructe și legume, lactate sau brânzeturi, până la țuică sau must.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult