Actualitate

Cine sunt noii prim-vicepreședinți ai PNL: A candidat și Florin Roman, deputat de Alba. Discurs virulent al acestuia în timpul congresului

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine sunt noii prim-vicepreședinți ai PNL: A candidat și Florin Roman, deputat de Alba. Discurs virulent al acestuia în timpul congresului

Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL), desfășurat sâmbătă, 12 iulie 2025, la Palatul Parlamentului, a ales și noii prim-vicepreședinți ai formațiunii.

Citește și: Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze

Pentru cele patru poziții de prim-vicepreședinte au fost 8 candidați, între care și Florin Roman, deputat liberal de Alba.

Ceilalți 7 candidați au fost Valeriu Iftime, Adrian Veștea, Alin Tișe, Nicoleta Pauliuc, Ciprian Ciucu, Mircea Minea și Cătălin Predoiu.

Primarul Reșiței, Ioan Popa, și-a retras candidatura în ultimul moment, iar Dan Motreanu, originar din Alba Iulia, a devenit secretar general al PNL.

În urma votului secret prim-vicepreședinți ai PNL au fost aleși Cătălin Predoiu (800 de voturi), Adrian Veștea (694), Ciprian Ciucu (584) și Nicoleta Pauliuc (570).

Valeriu Iftime a primit 439 de voturi, Alin Tișe – 418, Florin Roman – 384 și Mihai Minea – 94.

„Mulțumesc celor 384 de delegați la congresul PNL care au avut curajul să mă voteze deși nu sunt agreat de președintele PNL, pentru că am și alte păreri decât ale dumnealui. În special, mulțumesc aleșilor locali.

Au fost 12 ani în diverse funcții de conducere a PNL, poate prea mult și am ținut sus steagul luptei PNL, în Parlament și la televiziuni, când alții se conservau. Voturile obținute nu mă ajută să continui, prin urmare doresc succes noii conduceri a PNL.

E vremea să pun și eu familia pe primul loc, după 12 ani în care am pus partidul pe primul loc.

Vă mulțumesc și mă simt onorat de sprijinul pe care l-am simțit de la baza partidului, nu de la lideri. Doamne ajută!”, este mesajul transmis de Florin Roman după comunicarea rezultatelor votului.

Deputatul Florin Roman a avut în timpul Congresului un discurs extrem de critic. El a comparat partidul cu o casă cu 2 etaje cu o fundație de 150 de ani și a spus că „șefii, ajunși în casă pe ușa din spate, stau la etaj cu vedere la tot ce e mai frumos”, iar cei 1.146 de primari PNL, „amărâții”, „oameni care au adus victorii pentru PNL”, au luat-o de jos și au adus mereu victorii pentru și acum „stau la parter”. „Au început vremurile grele, războie, crize, s-a spart acoperișul”, a mai spus Florin Roman, care a anunțat că vrea să fie vocea aleșilor locali în conducerea PNL.

„E cod roșu în politică. Din septembrie oamenii vor fi în stradă, scoși de sindicatele apropiate PSD-ului”, a atras atenția Florin Roman.

„PNL va dăinui încă 150 de ani doar dacă toate vocile din partid vor fi ascultate”, a subliniat deputatul Florin Roman.

„Dacă am ajuns în această poziție, plecând din spate, din sală, am fost la toate congresele PNL-ului, fără să lustruim clanțe, fără să ne pună nimeni la etajul unde-i sufrageria. Înseamnă că PNL a înțeles despre ce-i vorba”, i-a răspuns ulterior, indirect, Ilie Bolojan lui Florin Roman.

Congresul extraordinar al PNL a fost convocat de Consiliul Național al partidului care a avut loc pe 28 iunie 2025. Consiliul Național al PNL a aprobat la acel moment modificarea statutului partidului. Astfel, mandatul conducerii PNL see reduce la 2 ani.

Printre modificări se numără și descentralizarea deciziei în alegerea reprezentanților în formele de conducere ale partidului, recompensarea performanței politice și administrative, responsabilitatea în gestionarea funcțiilor de conducere în partid, eliminarea moțiunii ca element definitoriu al candidaturii pentru funcția de președinte al PNL.

foto: facebook Grup PNL Senat


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Codul Urbanismului 2026: Avizele pentru construcții, reunite într-un acord unic 

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Codul Urbanismului 2026: Avizele pentru construcții, reunite într-un acord unic Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) propune un mecanism menit să reducă timpul și birocrația necesare obținerii avizelor pentru autorizarea lucrărilor de construire. Documentațiile vor fi analizate în paralel de instituțiile și operatorii implicați, iar la final solicitantul va primi un acord […]

Citește mai mult

Actualitate

Luni: Încep înscrierile în Programul FIV 2026. Dosarele pot fi depuse exclusiv online: Ce documente trebuie să conțină

Ioana Oprean

Publicat

în

Luni: Încep înscrierile în Programul FIV 2026. Dosarele pot fi depuse exclusiv online: Ce documente trebuie să conțină Luni, 17 august 2026, la ora 10:00, încep înscrierile în Programul social de susținere a cuplurilor și a femeilor singure pentru creșterea natalității – FIV 2026. Dosarele pot fi depuse exclusiv online, până la 15 noiembrie 2026, […]

Citește mai mult

Actualitate

Cardul de carburant pentru persoanele cu handicap în 2026: Cât valorează sprijinul și la ce benzinării poate fi folosit

Ioana Oprean

Publicat

în

Cardul de carburant pentru persoanele cu handicap în 2026: Cât valorează sprijinul și la ce benzinării poate fi folosit Persoanele cu handicap grav sau accentuat care aleg în 2026 sprijinul pentru carburant nu mai primesc bonuri pe suport hârtie și nici decontarea cheltuielilor de transport. În locul acestora este utilizat un card alimentat cu sumele […]

Citește mai mult