Rămâi conectat

Ştirea zilei

Cine este investitorul MISTERIOS, prezentat creditorilor Parc Residence Alpha drept potențial investitor care ar urma să cumpere și să finalizeze blocurile din Alba Iulia

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cine este investitorul MISTERIOS, prezentat creditorilor Parc Residence Alpha drept potențial investitor care ar urma să cumpere și să finalizeze blocurile din Alba Iulia

Administratorul judiciar al societății Parc Residence Alpha SRL, firmă în insolvență aflată în mijlocul unui uriaș scandal imobiliar, a prezentat vineri, 10 mai, un potențial investitor care ar urma să cumpere cele două blocuri din centrul municipiului Alba Iulia.

Acesta se numește Ștefan Chidu și este de mai mulți ani plecat în Belgia. Creditorii prezenți la întâlnire au solicitat detalii despre afacerile acestuia și sursa banilor cu care ar urma să cumpere imobilele, dar nu au primit un răspuns clar. Le-a spus că vor afla mai multe despre el și firma care ar urma să se implice în afacere după ce „va vira primul milion” (de euro – n.r.). Acesta a mai spus că vrea să se întoarcă acasă și să „investească”.

De pe profilul acestuia de pe o rețea de socializare rezultă că este din Sibiu, unde a studiat la Facultatea de Inginerie. Bărbatul apare cu mai multe postări în grupul românilor din Turnout, un oraș din Belgia. În mod oficial, în această țară, nu apare că ar avea vreo afacere.

Citește și: Afacerea condusă de Ovidiu Jidveian, Parc Residence Alpha – milioane de euro scoase din firmă și împrumuturi fără documente

O întreprindere individuală cu numele său, cu obiect de activitate în domeniul lucrărilor de construcții, este înregistrată de șase ani în localitatea Figari din Insula Corsica (Franța).

În cadrul aceleiași ședințe, administratorul judiciar a insistat pentru suma de 200 de euro ce ar trebui plătită de fiecare creditor, banii adunați urmând să fie folosiți pentru contractarea unui societăți care să refacă proiectul și documentația, după care să fie aprobat planul de reorganizare. Suma necesară este de 45.000 de euro.

Ultimul termen de judecată în procesul de insolvență s-a derulat în 8 mai 2024, când s-a decis aprobarea propunerii privind angajarea firmei de arhitectură care să refacă documentația celor două blocuri, astfel încât imobilele să poată fi recepționate. Constructorul nu a respectat nici autorizația de construcție, a ridicat un etaj în plus și a recompartimentat o parte din interioare, pe măsură ce găsea cumpărători pentru locuințele deja vândute.

Datorii de peste 10 milioane de euro

Afacerea Parc Residence Alpha Alba Iulia a „explodat” în toamna anului trecut, când reprezentanții firmei au cerut declanșarea precedurii insolvenței. Oamenii care așteptau să primească cheile apartamentelor s-au trezit și fără locuințe, și fără bani.

Au fost nevoiți să se înscrie la masa credală, care a ajuns la suma uriașă de peste 10 milioane de euro. Din această sumă, doar aproximativ jumătate este acoperită de garanții imobiliare.

În total, mai mult de 200 de creditori solicită recuperarea banilor plătiți fostului administrator al societății. O parte dintre creditori nu au încredere în modul în care se derulează procedura de insolvență și acuză administratorul judiciar numit de instanța de judecată că nu este transparent.

Citește și: Scandalul imobiliar Parc Residence Alpha din Alba Iulia: Administratorul judiciar cere în instanță anularea antecontractului prin care Ovidiu Jidveian a scos din firmă 6 milioane de euro

Ovidiu Jidveian deține 10% din firma Parc Residence Alpha, mama acestuia, tot fost avocat, are 80%, iar o altă persoană fizică deține restul de 10% din părțile sociale.

Administratorul judiciar a obținut instituirea sechestrului asigurător pe toate bunurile fostului administrator, pentru un prejudiciu de circa 34 de milioane de lei, respectiv 6,8 milioane de euro, cea mai mare parte din sumă (șase milioane de euro) fiind scoasă din firmă prin intermediul unui antecontract de vânzare-cumpărare a terenului pe care sunt construite blocurile, care aparținea bunicii acestuia.

Jidveian a încheiat, în numele firmei, contractul cu bunica lui, care l-a „mandatat” să încaseze în contul personal banii plătiți de societate. După declanșarea insolvenței, administratorul judiciar al societății a cerut în justiție anularea antecontractului încheiat de fostul administrator, Ovidiu Jidveian, în 2019, cu bunica acestuia.

Protestele creditorilor

O parte dintre creditorii firmei au organizat trei acțiuni de protest, ultima având loc în 7 mai 2024. Oamenii au protestat și față de deciziile luate în cadrul procedurii de insolvență și au solicitat transparență, având în vedere numărul persoanelor implicate și valoarea foarte mare a prejudiciului.

Ni se spune că noi suntem vinovați de această situație. Am cerut administratorului judiciar să echilibreze lucrurile. Sunt 196 de familii păcălite de promisiuni”, a completat creditorul firmei. Acesta a plătit, în 2021, banii pentru două locuințe, iar pentru o a treia a achitat doar un avans, având de recuperat 115.000 de euro.

„Am locuit în Alba Iulia, îl cunoșteam pe Ovidiu Jidveian, e un oraș mic. Știam că tatăl său e avocat, că provine dintr-o familie bună și că nu ar avea de ce să se întâmple toate lucrurile astea. Am fost și la notar și am făcut acte autentice”, spune Adrian Ciortea, creditor al firmei.

Citește și: A început procedura de insolvență pentru Parc Residence Alpha SRL. Dezvoltatorul imobiliar are datorii de aproape 10 milioane de euro

Acesta este dezamăgit pentru că puțini dintre creditori participă la proteste.

„Trebuie ca eu să vin din Elveția să fac proteste. Interesul meu nu este neapărat să obțin banii mei înapoi, câștig suficient de mult încât îmi pot reveni ușor.

Sunt, însă, foarte mulți care au fost păgubiți, oameni în vârstă, văduve, care nu știu cum își mai vor reveni. Ceea ce cred eu că se urmărește, la masa credală, este ca un grup de interese să pună mâna pe cât mai mulți bani. Interesul este să nu se repartizeze la toți, proporțional, ci doar la unii șmecheri. Nu mi se pare corect, pentru că toți sunt păgubiți”, a mai precizat bărbatul.

Dosar penal pentru înșelăciune

Oamenii au depus plângeri penale pentru înșelăciune încă din toamna anului trecut. Dosarul a fost înregistrat, inițial, în 11 octombrie 2023, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. La acesta au fost reunite alte trei cauze în care sesizările au fost formulate de persoane vătămate diferite, care au reclamat situații de fapt asemănătoare.

Ulterior, Procurorul general la PÎCCJ a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Motivul pentru care a fost trimis dosarul constă în relațiile de rudenie, respectiv de prietenie, existente între doi dintre procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Unul dintre ei este procuror cu funcție de conducere, iar altul este parte vătămată în dosar.

După trimiterea dosarului la Cluj-Napoca, alte 22 de cauze au fost reunite la dosarul înregistrat, existând, în prezent, aproape 300 de persoane vătămate, părți civile sau victime. O parte dintre acestea au fost citate pentru a da declarații, dar complexitatea cauzei face ca evoluția cercetărilor să nu fie pe măsura așteptărilor oamenilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | La un pas de accident în Alba Iulia: Un șofer s-a angajat într-o depășire neregulamentară pe Calea Moților, la Micești

Bera Larisa

Publicat

în

VIDEO | La un pas de accident în Alba Iulia: Un șofer s-a angajat într-o depășire neregulamentară pe Calea Moților, la Micești Un accident a fost evitat în ultimul moment, în Alba Iulia pe Calea Moților, la Micești. Un șofer s-a angajat într-o depășire neregulamentară, iar autoutilară aflată în fața acestuia a vrut să vireze […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea