CICOC-UAB implementează, pentru al treilea an consecutiv, activitatea de consiliere în cadrul Proiectului ,,Fii activ, fii implicat!”
Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC-UAB) a desfășurat miercuri, în cadrul proiectului ”Fii activ, fii implicat!”, workshop-ul cu tema „Luarea deciziilor pentru carieră”, susținut de către dl. psiholog Florin-Sebastian Badale.
Organizatorii au adresat cuvinte de bun venit prin d-na lect. univ. dr. Carmen Paștiu (Coordonator proiect), d-na conf. univ. dr. Larisa Dragolea (coordonator activitate), d-ra conf. univ. dr. Diana Câmpan (purtător de cuvânt al UAB și membru CICOC-UAB) și d-na conf. univ. dr. Iuliana Cenar (Prodecan al Facultății de Științe Economice).
Gazda evenimentului, CICOC-UAB a propus pentru ediția a III- a a acestui proiect desfășurat în colaborare cu liceele albaiuliene o temă care să îi sprijine pe elevi în eforturile lor de a-și creiona propriul plan de carieră: decizia pentru carieră.
La eveniment au luat parte 80 de elevi din clasele a X-a, a XI-a și a XII-a de la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”, Colegiul Tehnic „Apulum”, Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa”, Colegiul Tehnic „Dorin Pavel”, însoțiți de profesorii coordonatori.
Pe parcursul a două ore, elevii au putut să descopere și să conștientizeze factori care sunt implicați în luarea deciziilor pentru o viitoare carieră, cum ar fi bine să arate un demers decizional corect și care sunt dificultățile pe care le pot întâmpina pe parcursul alegerii viitoarelor studii sau a unei viitoare cariere.
La sfârșitul activității, fiecare elev a putut să își realizeze (cu ajutorul unui instrument de autoevaluare) propriul profil decizional legat de alegerea carierei. Pe baza acestui profil elevii vor putea, ulterior, să întreprindă activități specifice care să optimizeze și să faciliteze procesul decizional și implicit accesul lor la cariera/studiile pe care și le doresc.
Această activitate este una dintre cele 6 activități ale proiectului ,,Fii activ, fii implicat!,, inițiat în urmă cu doi ani, care se bucură de un real interes în rândul elevilor și studenților și care va continua și în anii următori.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș
O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]
