Ştirea zilei

Chemare la miting în Cetate, pentru apărarea Parcului Custozza

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Azi, vineri, 11 martie, între orele 12.00 şi 14.00 vă chemăm la protest pentru salvarea Parcului Custozza în faţa drujbelor şi betoanelor. Să stăm împreună, mână de mână, într-un Lanţ Uman – fără diferenţă de vârstă, indiferent că suntem membri ONG sau nu, indiferent de orientarea politică – pentru a apăra inima oraşului nostru: copacii şi ambianţa verde şi liniştită din Cetate. Să fim uniţi ca albaiulieni pentru un loc pe care îl iubim, un loc de care ne leagă amintiri, de care ne leagă poate paşi mai grăbiţi pe sub coroanele copacilor sau poate ore de linişte pe o bancă la umbra lor. Să fim uniţi, pentru că mulţi au vrut să ne dezbine în ultima săptămână sub diverse pretexte.
Să spunem împreună că „modernizarea” se poate face elegant, cu respectul a ceea ce există – parc, vegetaţie, piatră cubică veche de când Unirea – şi nu demolând cu furie, pentru ca abia apoi să ne întrebăm „ce punem în loc?”.
Să spunem că nu putem face „modernizare” cu orice preţ, doar ca să mai punem nişte pavele şi betoane; că nu putem să radem de pe faţa Pământului ceva frumos, un loc verde, pentru a nivela cu beton. Nu putem rade un parc pentru că unii fac mizerie în el sau pentru că sunt prea multe ciori.
Şi mai ales, veniţi să spunem împreună că lucrările se fac haotic, heirupist: nu există autorizaţii de tăiere a copacilor; se taie copaci deşi nu există un plan clar cu ce se va face după pe acel loc; se taie copaci fără ca aceştia să fie periculoşi, fără să existe studii despre sănătatea lor.
Albaiulienii protestează de o săptămână deja şi astfel am reuşit să facem Primăria să dea puţin înapoi şi chiar să oprească tăierea unor copaci. Am fost acolo când muncitorii trimişi pe întuneric, la ceas de noapte, vroiau să taie pe ascuns copacii. Am fost acolo când buldozerele au vrut să ne dea cu lama la o parte şi ne-am opus lor. Am fost acolo în fiecare seară la orele 20.00 şi ne-am organizat – fără ierarhii, fără „ordine” – fiecare după conştiinţa sa. Să fie clar: iniţial Primăria avea de gând să radă tot, acum a dat înapoi!
Trebuie să le spunem conducătorilor ca de acum înainte să nu mai uite să ne consulte, să nu mai uite să ne implice şi pe noi în aceste decizii. Nu le ştie un primar sau un arhitect pe toate! Trebuie să ne punem toţi la masă: ONGuri, universitari, arhitecţi, oameni de cultură, peisagişti sau albaiulieni simpli. E nevoie de dialog.
S-au strâns peste 3000 de semnături în oraş şi peste 2000 de adeziuni pe internet pentru apărarea Parcului şi mulţi din semnatari vor fi la miting. Câteva sute de persoane au confirmat telefonic că vor participa la miting şi alte câteva sute au spus că susţin cauza noastră chiar dacă nu pot veni acum. Câteva sute au confirmat prezenţa la miting prin internet, pe Facebook.
Ne vedem aşadar azi în Parc, la ora 12.00. Vă recomandăm să veniţi în Cetate dinspre Catedrală deoarece drumul de la Poarta III este blocat şi în lucru. Acest Lanţ Uman e doar începutul acţiunilor noastre. Trebuie să dăm un semnal puternic: albaiulienii au ceva de spus despre oraşul lor! (Comitetul de organizare)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]

Citește mai mult